Excursie în satul aborigen Karanga? M-aș duce, dar mă tem că e foarte turistic, și parcă aș întreprinde ceva și neorganizat, pe cont propriu. Doi colegi care s-au perindat pe-aici mi-au fost zis că dacă ajung la Cairns musai să trec și prin Port Douglas, așa că rezerv cu Amy transportul cu microbuz disdedimineață, și atât, restul văd eu.

În sfârșit apuc să pozez cangurii din parc – e un parc unde n-am înțeles exact din ce cauză (accentul) vin canguri cu zecile la pășune și relaxare. Îi ratasem în zilele precedente, dar acum i-am prins.

Șoferul de microbuz e bine-dispus, ne spune povestea lui Port Douglas – nu știu dacă e în fișa postului, dar mă bucur. Investitorul Christopher Skase a avut viziunea că aici se poate naște o stațiune de lux. A construit primul hotel, Sheraton, s-a împrumutat, a crescut, până… s-a spart buba, a dat faliment și a trebuit să fugă (cu o grămadă de bani) în Spania.

Așa s-a născut și dezvoltat mica stațiune selectă, un pic în antiteza Cairnsului mai tineresc. Există o singură stradă „principală” care străbate stațiunea de la un capăt la altul,

o parcurg cu unele opriri fotografice

până la plajă.

8 Mile Beach se numește plaja de 4 mile pentru că atâta are în lungime… patru mile. 6 kilometri.

Să te tot plimbi. Mă bate un gând să mă plimb, dar prioritatea e o baie în oceanul Pacific, care nu e foarte mic, până nu se încălzește insuportabil. Raportul salvamarilor zice că e de bine: temperatura apei 27 de grade, meduze din alea periculoase nu-s.

Doar niște crabi de nisip, pe care îmi iau timp să-i studiez, filmez, pozez. Cum fac ei cele dantelării.

Apoi – baia de rigoare. Las lucrurile pe plajă, ascunse sub prosop, asta e, risc un pic, sper să nu fie hoți aici la capătul lumii, nu e lume multă pe plajă,

intru în apă doar cu aparatul panasonic mic. Mă joc un pic, sub apă nu se vede mare lucru din cauza nisipului care tulbură apele la mișcare,

așa că nu durează mult și ies să duc aparatul – observând cu amărăciune că „a luat apă”! Ecranul din spate are bule pe dinăuntru. Aaaaa, asta nu ne place. L-oi fi ținut prea mult timp în apă? O fi intrat vreun fir de nisip prin cauciucul izolator? Hmm. Îl las la uscat, mai fac o baie bună și ies la timp ca să aud un salvamar cum povestește despre meduzele otrăvitoare. Cele mai periculoase sunt cele mici, …; de te mușcă ai încurcat-o, tot ce poți face e să pui oțet, găsit din abundență în sticle plasate strategic la fiecare plajă. Dacă ai noroc scapi cu febră mare câteva zile, dacă n-ai noroc…

Sezonul începe peste vreo câteva săptămâni, vor pune plase pentru cele mari, dar chiar și așa, cele mici și rele intră și prin plase, deci mai bine stai în banca ta pe nisip cu crabii. Sau urci la punctul de observație de la capătul plajei, să tragi niște poze atât cu unghi larg, cât și cu zoom.

E foarte cald. Renunț la ideea plimbării pe plajă și mă întorc în oraș pentru cele comestibile. Întreb la agenția turistică dacă recomandă un loc relaxat, proaspăt și bun de mâncat, zice că la terasa de la plajă e un bucătar nou și bun, dar e departe, mai aproape aveți? După colț, la Fresq, e pește bun. Hai acolo.

Într-adevăr e bun,

iar servirea simpatică, mai ales dacă zici că te-a trimis tanti de la agenție.

După mâncare hălăduiesc fără prea multă țintă până ajung aproape de debarcaderul de unde am plecat ieri spre Marea Barieră;

cumva pe ușa din dos, ceea ce e salutar – am rara ocazie să văd Teleenciclopedia pe viu, un… nu știu ce pasăre e asta, cocor nu, bâtlan nu, cocostârc nu, ibis nu… ce-o fi, vânează o broască, cu o stângăcie atât de grațioasă că nu mă pot opri din pozat și râs.

Mă rup cumva de Discovery Channel să mai arunc un ultim ochi pe plajă, pe care s-au lungit umbrele,

găsesc niște papagali gălăgioși și colrați pentru un portret-două,

și gata, fuga la microbuz, care mă duce pe lângă cele plaje

înapoi la ibișii din Cairns

din seara de Halloween

savurată cu mult avocado.