Mergem în sus pe străduțe

cu faianță,

oprind din când în când, să ne povestească diverse, de exemplu despre Chapito, o școală profesională de artă ”fusion” având la bază circul.

Ajungem și la castel, dar nu intrăm – ”dacă aveți bani, merită; intrarea costă 7 euro. Dacă preferați să faceți altceva cu cei 7 euro, nu pierdeți foarte mult”, zice ghidul. Reflectez puțin – acum aș da cei 7 euro, dar îmi aduc aminte de o vreme când ne dădeam peste cap să evităm cei 10 euro de la intrarea în muzeele italiene – ni se părea foarte mult, și dacă am fi plătit la toate, nu ne-ar fi ajuns banii…

La un moment dat Gonzalo, altfel mereu glumeț, devine serios

și ne atrage atenția asupra unor hoți – hoațe, de fapt, niște femei îmbrăcate ”normal”, plimbându-se aparent relaxat, dar care, zice Gonzalo, odată au înconjurat brusc un grup de bătrâni chiar sub nasul lui și le-au furat din buzunare și genți. Văzându-le nu-mi pot înfrâna gândul că sunt ”de la noi”, cel puțin după față îmi aduc aminte de ce am văzut și la noi, același stil. N-am fost destul în preajma lor ca să le aud vorbind, și poate e mai bine așa.

Suntem la memorialul cutremurului (Sismo în portugheză, seism adică),

lăsat/amenajat așa în memoria marelui cutremur din 1755. Magnitudine estimată la 8.5-9.0 pe scara Richter, întâmplat la 1 noiembrie, de ”ziua tuturor sfinților”, la 9:40. De ce e relevant – lumea catolică era în grup la biserică, iar cei care nu aveau lumânări aprinse acasă. Rezultatul – orașul a luat foc. Lumea a fugit la malul mării să scape de foc – privind cu uimire cum marea se retrage rapid. Până să se dumirească asupra ciudatului fenomen au primit și răspunsul – un tsunami enorm a năvălit peste oraș, distrugând ce rămăsese neatins de foc.

A fost o mare lovitură pentru întreg regatul Portugaliei. Regele, speriat rău, a plecat din oraș, stabilind curtea într-un… cort imens. N-a mai vrut să trăiască în incinte cu pereți…

Reconstrucția a rămas în seama lui Sebastião José de Carvalho e Melo, cunoscut ca Marchizul de Pombal. Întrebat ce e de făcut, a răspuns scurt – ”îngropat morții, alinat viii”, și a purces la treabă. A organizat un concurs arhitectonic pentru reconstrucția orașului; din 3 propuneri a ales-o pe cea mai radicală: curățarea de moloz și reconstrucția din temelii a unui oraș nou. Astfel s-a ridicat Baixa Pombalina, cartierul în care e și hostelul nostru, cu străzi largi

piețe generoase cu clădiri mari,

primele din lume construite pentru a rezista cutremurelelor! De altfel acesta e punctul de începere al ramurei științifice numită seismologie.

Marchizul de Pombal a rămas eroul portughezilor, în dauna regelui cel laș, pentru că le-a dăruit un nou oraș.

Dar cutremurul a avut consecințe nu numai la nivel fizic, ci și spiritual – de unde Portugalia era un centru al romano-catolicismului, cutremurul a produs multă confuzie: în zi de sărbătoare, au fost distruse toate bisericile aproape complet, iar singurii care au scăpat au fost… maurii, ”necredincioșii” care locuiau în părțile sărace, de pe deal.

Într-adevăr, cartierul maur Alfama a fost printre puținele care au scăpat de distrugere – oamenii n-avuseseră treabă cu lumânările, nu erau la biserică, și au scăpat și de tsunami, fiind mai sus. Acest cartier îl vom explora numaidecât.