Rutina „cel târziu la 8:30 acasă pentru meci în fiecare seară” a fost întreruptă de colegi, care au zis „hai să vedem meciul Germania-Ghana la public viewing„. Hi. E o experienţă care merită trăită, văzut meciul cu fanii unei ţări, indiferent care.
Ei au plecat mai devreme, eu am zis că dacă ajung cu vreo 20 de minute mai devreme e destul – nu-mi place să aştept. Şi-am ajuns cu 20 de minute mai devreme… prea târziu.

Mă aşez cu juma’ de inimă la coadă (nu-mi plac cozile şi mai ales înghesuiala, sechele), dar după puţin timp un badigard mic dar musculos, tatuat şi cu frunte îngustă a anunţat că „nu mai intră nimeni, nu mai e loc”. Am ieşit din mulţime şi-am zis totuşi hai să-l sun pe D., să-i zic că mă duc acasă. D. era chiar mai în faţă, zice hai să căutăm alt loc, dar stai aşa, hai până unde suntem noi. Îi văd, erau în mulţime, nu departe de unde fusesem eu. Mă strecor până în apropierea lor, dar nu ajung la ei – mulţimea era compactă. Şi – începe să se intre din nou. „Tre’ să-ţi foloseşti experienţa de român şi să te-mpingi”. Mda, în gândul meu, tocmai asta-mi place la voi, că de obicei NU trebuie să mă împing. Mă las dus de mulţime, până ajung aproape de intrare, când… se anunţă că nu se mai intră.

Dau să mă întorc enervat să mă duc acasă, când mă strigă o voce. C., în mulţime, în spatele meu. Mă strâmb şi dau din umeri. „Ce facem?”, zice C. „Păi, se poate vedea în altă parte?” „Am văzut un loc pe drum încoace.” „Hai.”

Credeam că vorbeşte despre o piaţă cu ecran mare… când colo era un bar cu un televizor scos afară.

Plin de nemţi, dar tocmai pentru asta venisem – atmosfera. Stând în spatele lor mi-am adus aminte de una din observaţii când am mers în germania pentru primele dăţi. Vorba reclamei: „Sunt înalţi. Foarte înalţi.” Media e semnificativ mai mare ca la noi – mă simt mic.

Meciul e echilibrat, atmosfera tensionată – care pe mine mă distrează, fiind probabil singurul care ţine cu Ghana. Dar… Mesut Özil, şi… nici n-am prins reacţia la gol, filmuleţul prezintă doar „replicile cutremurului”:

Mda. În tensiune am stat toţi până la final – dat fiind scorul de la celălalt meci, situaţia se putea schimba în orice moment – până la urmă a ieşit cum am vrut, cu Germania pe primul loc (dacă tot se califică măcar să dea de Anglia ;), ah, un „clasic” deja din optimi!), şi Ghana pe locul 2, urmând să dea de Statele Unite.

Meciuri pe care, salt în timp, le-am văzut cu C. & L., la Rote Fabrik, mai precis la Fabriktheater, lângă lac. L-am găsit din întâmplare la meciul USA-Ghana, şi când am intrat n-am avut problemă să găsim loc – era gol.

Nu acelaşi lucru se poate spune la meciul Germaniei cu Anglia, când a fost plin ochi, de n-am găsit loc decât pe jos.

La meciul ăsta am ajuns la concluzia că fanii englezi sunt la fel de înverşunaţi (şi deci de nesimpatici) ca cei nemţi. E drept, la urmă l-am auzit pe cheliosul nervosul de lângă noi vorbind elveţieneşte, deci poate nu era englez, ci doar anti-neamţ. Nu l-a făcut mai simpatic.

Oricum, a fost un meci pe cinste. Sala era plină 90% de nemţi, dar a fost şi un grup mic de anglofili, strigătelor cărora ne-am alăturat şi noi la golul lui Upson şi la negolul lui Lampard. Dincolo de asta însă – Deutschland über alles la meciul ăsta.

(a propos, strofa din imn cu „über alles” e interzisă la ei, au făcut ochii maaari la un moment dat când am fredonat-o chiar şi în context fotbalistic – snt foarte sensibili la conotaţii). Vorba lui L. – e frustrant când câştigă nemţii jucând atât de bine – nici nu poţi să te superi pe ei.

Una peste alta, Cupa Mondială la fotbal nu mai e de mult doar un fenomen pur sportiv; schimbă foarte clar, pentru câteva săptămâni, stilul de viaţă al oamenilor din 32 de ţări.