Ziua naţională a fost cu cer senin şi soare. Aşa că până să înceapă filmul, am hotărât să dau o fugă până la lac, să văd „ce mai e prin oraş”. Cald şi soare,
lume la plimbare,
lebede pe mare
relaxare,
oameni făcând baie
sau dându-se în bărci,
flaşnetar privindu-i înţelept.
Uitându-mă aşa, în depărtare,
să-mi spuneţi voi dacă vi se pare ceva nelalocul lui în poza asta.
Şi în asta.
şi în asta.
remarcă ajutătoare: uitaţi-vă un pic sub ceasul turnului. I-aţi văzut? Sburătorii.
Crescuse o trambulină de 10 metri pe un colţ al lacului, de pe care băieţii săreau în gol (clic pe poze pentru mărire):
Să urmărim cursa unuia de la cap la coadă:
Săreau şi câte doi:
Curioşi cum au aterizat?
pleosc.
Şi-au apărut tot felul de nebuni,
care săreau nu numai de la trambulină,
ci şi de pe pod:
Băieţii ca băieţii,
dar uite cine mai sărea:
Între timp, jos pe cordonul limitator lebăda dormea,
iar el se căţăra.
Nu toate lebedele dormeau,
iar oamenii priveau la fel de concentraţi.
Şi aveau la ce – săreau ăştia ca babuinii.
Stând aşa şi dând clic după clic, m-am gândit să merg să văd cum se vede şi din partea cealaltă. Pe drum am tras una de la şold, şi mi-a plăcut cum a ieşit nenea ăsta.
Şi din partea cealaltă se vedea foarte bine,
tot parcursul.
Pe mine mă apuca ameţeala doar când îi vedeam cum se uită în jos,
d-apăi când săreau.
Se pare însă că pe alţii nu – iată cine a urcat, aproape neobservată – prima fată.
Cum a ajuns ea sus, băeţii şi-au făcut vânt,
iar ea a rămas singură.
Dar în aplauzele asistenţei, şi-a făcut curaj,
iiiiii-haaaaaa….
bllllllll…
…atsch!
Cu această ocazie mi-am luat şi eu la revedere, şi cu o ultimă privire la cerul senin de-un albastru pur, pe care rar îl prinzi fix în această poză,
am mers la Sternen să mănânc un celebru cârnaţ cu şi mai celebru muştar deosebit de picant. Urmat de o îngheţată ochită dinvreme în faţă la Globus. În sfârşit, am gândit, s-a inventat o îngheţată chiar mai bună decât amarena: vanilie, căpşuni, bucăţi de ciocolată şi nuci. Denumirea oficială: Schrok.
S-a potrivit la fix, că de acolo am plecat să văd Shrek 4.
In locul tau n-as fi plecat imediat dupa saritura fetei. Acum stau ingijorat daca a mai iesit din apa sau nu…
Te-ai intors sa verifici dupa Sherk4?
ApreciazăApreciază
Bine ca n-am zis Schrok4! :)
ApreciazăApreciază