Un țăran ară câmpul și-și biciuiește calul necontenit – ”dii, hai, trage, hire-ai, dii!”
La un moment dat calul se întoarce și zice: ”Ce dai așa tare, stăpâne, nu vezi că mă străduiesc?”
”Aualeooooo!!!” urlă țăranul și o ia la fugă peste dealuri.
Câinele care se hârjonise pe lângă plug o ia și el la goană după țăran. Care fuge, fuge, trece două dealuri, se oprește epuizat la rădăcina unui copac, trăgându-și sufletul.
Ajunge și câinele gâfâind, și zice: ”pfuoaaai, stăpâne, ce m-am speriat când o vorbit calu’!”
Țăranul leșină.

Bancul îl știu de la I., dintr-o după-amiază însorită și plină de haz, pe scaune sub viță. Eu așa mi-l voi aminti – un om bun, calm, cu mustață și ochi veseli.