Cele 4 impresii din Stockholm
sunt 3: asta şi asta: Că am stat doar 6 ore, n-am văzut decât aeroportul şi oraşul din taxi, în care observ că mi se întoarce stomacul pe dos în ultima vreme. Rămân aşadar cu cele 4 impresii.
sunt 3: asta şi asta: Că am stat doar 6 ore, n-am văzut decât aeroportul şi oraşul din taxi, în care observ că mi se întoarce stomacul pe dos în ultima vreme. Rămân aşadar cu cele 4 impresii.
Am stat vreo 20 de ore în total la Stockholm săptămâna trecută. Una ne-am plimbat noaptea carele la ora 11 seara încă nu se întunecase complet (vin nopţile albe), şi două ziua. Aici la păturile verzi am mâncat un cartof copt cu fructe de mare respectiv o lasagnă şi-apoi am plecat.
28 Iulie, 21:13 Transmisiune în direct de pe puntea vasului Marinella: Apusul. Dar până să se ajungă aici, highlightul scurtei şederi în Stockholm a fost întâlnirea cu Ştefan. Foarte plăcută, ideală pentru încărcarea bateriilor înainte de Chemarea Finală a Nordului. Îmi pare rău că n-am mai stat o zi – ar fi trebuit să anulez…
17 iulie Am auzit pentru prima oară de Malmö acum mulţi ani, desigur prin echipa de fotbal Malmö FF. E peste pod de Copenhaga, se face un pic peste juma’ de oră, aşa că era planificată o vizită, ziua urmând a fi completată cu o vizită la expoziţia „bodies”, al cărei afiş îmi atrăsese atenţia.…
despre ultima zi nu mai e mult de zis. Ramasese primaria, de pe lista, asadar am purces, si ne-am dat seama ca o vazusem in seara precedenta. O cladire sobra, din caramida marunta si rosie, de departe nu cine stie ce, dar de aproape mai interesanta. N-am mai avut timp de tur, sa vedem sala…
De fapt, e hej, Stockholm, că altceva din Sverige n-am văzut. Hej, Stockholm, aşadar, şi bună dimineaţa a doua zi. Cu soare cu dinţi – temperatura intre -3 si -5 grade plus vântul destul de hotărât îngheţa pişcător feţe şi mâini. Trenul suspendat de rigoare, era vopsit cu albastru iar strada mult mai animata desi…
Se pronunta „hei, sverie” si inseamna „salut, suedia”. Stockholmul intins pe mai multe insule arata cam asa vazut din avion. Am stat la hotelul asta pe nume „Anno 1647”. Un pic scumputz, da’ e foarte bine plasat, aproape de centru, cum iesi din metrou la statia Slussen. Ei zic ca are 3 stele, dar ma…