17 iulie

Am auzit pentru prima oară de Malmö acum mulţi ani, desigur prin echipa de fotbal Malmö FF.
E peste pod de Copenhaga, se face un pic peste juma’ de oră, aşa că era planificată o vizită, ziua urmând a fi completată cu o vizită la expoziţia „bodies”, al cărei afiş îmi atrăsese atenţia.

Dat fiind că ploua mărunt, am fost întâi la Bodies, că era în muzeul de la Tivoli.
Expoziţia e excelentă. Sunt corpuri umane, conservate cumva cu silicon, au înlocuit apa cu siliconul, şi corpul a devenit ca de plastic. Zici că e manechin, deci nu mi s-a făcut rău cum mă aşteptam. Şi e prezentată anatomia umană foaarte micheteau, explicat şi arătat, totul, frumos, oasele, muşchii, nervii, vasele sanguine, organele, relaţiile dintre ele, cum „funcţionează” corpul uman. Megainteresant, cea mai tare lecţie de anatomie care egzistă. Nu prea ştiam eu denumirile în engleză, noroc că unele erau din latină, şi mai pricepeam, cu ce îmi mai aduceam aminte. Foarte faină treabă, mi-a plăcut surprinzător de mult. Nu era însă voie cu poze, aşa că…

Poze doar din Malmö, cu primăria din piaţa înflorată,

strada principală, cu nişte statuete în poziţii umblătoare,

muzicalizată de nişte artişti bonomi,

care s-au speriat când au auzit că se apropie convoiul cu hare krishna. Pe care-l văzusem în prima piaţă şi îl filmasem:

Nu i-am aşteptat, am continuat căutarea lui Malmöhuus, castelul din localitate, şi pentru a ajunge la el a trebuit să străbat o mare de gâşte sălbatice

(acum am înţeles de ce Nils Holgersson şi gâştele). Apa roşie pe care adăstează aceste specimene

e de la reflecţia castelului:

Şi gata, n-am mai intrat, înapoi acasă.

Acasă, haihui pe străzi, paşii m-au dus din nou, unde altundeva?, la Nyhavn. Era 7 seara… şi hopa, văd că e un vapor chiar unde ajunsesem eu, gata să plece pe canal.

Cu un gest spontan, mă sui şi eu. Şi bine mi-a părut. Lumina e extraordinară pentru pozat, şi de la nivelul apei se vede frumos.

Turul a fost plăcut şi relaxant, nu mai insist asupra lui, decât un mic exemplu dinamic, pentru atmosferă:

Ne-am întors la timp pentru apusul de soare la Nyhavn, şi bineînţeles că am dat înainte cu pozat convulsiv, mai ales că am pus un filtru polarizant, să văd dacă e vreo diferenţă la culori. Habar n-am, oricum.

Şi un ultim amănunt – în drum spre casă, pe Strøget-ul înserat, am dat din nou de băieţii de la Petersburg,

în formă maximă.

Vă invit să ascultaţi 2 pese, zic io că merită.

Carmen

şi Tikitak (nu ştiu cum îi zice exact), dar melodia e cunoscută

Cu acestea, noapte bună.