despre ultima zi nu mai e mult de zis. Ramasese primaria, de pe lista, asadar am purces, si ne-am dat seama ca o vazusem in seara precedenta.
O cladire sobra,

din caramida marunta si rosie, de departe nu cine stie ce, dar de aproape mai interesanta. N-am mai avut timp de tur, sa vedem sala unde se da Nobelu’, da’ asta e, nu le poti avea pe toate. Ne-am invartit un pic prin curte,

pe sub arcade se intrevedea o priveliste interesanta

asa ca am iesit,

si intr-adevar,

un loc frumos.

Cu aceasta,

am zis si larevederestockholm, si-am plecat.

La timp, caci se inghesuiau niste nori din prognoza meteo

deasupra orasului.

.

Nori mai multi si mai activi, cu secretiile de rigoare, m-au asteptat acasa, dar asta e alta sha de incalecat, alta poveste.