De fapt, e hej, Stockholm, că altceva din Sverige n-am văzut. Hej, Stockholm, aşadar, şi bună dimineaţa a doua zi. Cu soare
cu dinţi – temperatura intre -3 si -5 grade plus vântul destul de hotărât îngheţa pişcător feţe şi mâini.
Trenul suspendat de rigoare, era vopsit cu albastru
iar strada mult mai animata
desi gangurile au ramas pustii
La poarta, orasului, un trubadur infrigurat. Ghiciti-i nationalitatea.
Strada cu cumparaturi, adica zona pietonala mai moderna, nu m-a dat pe spate nici pe ziua
asa ca ne-am intors pe poarta
la strazi inguste,
pe alocuri FOARTE inguste,
si ganguri.
In piata cu celebrul nume şvab
aceste colorate cladiri
adapostesc doua cafenele. La cea din dreapta mancasem seara precedenta, mancare eftina si buna.
Ne-am intors din drum intamplator la palatul regal, sa il vada si A., colega lui M., care nu il vazuse. Vedem un grup de turisti stransi buluc langa un individ
care incerca sa-i imprastie, sa faca loc… trupei de şoc!
Împopoţonaţii,
urmaţi de nişte inşi mai serioşi din ariergarda
au trecut prin coridorul de turişti, care s-a închis prompt după ei
înspre curtea interioară, unde au staţionat.
După un schimb de amabilităţi cu celălalt detaşament
s-au aşezat frumos
Şi au început reprezentaţia.
În timp ce fanfara cânta, „soldaţii de ordine”
Era „Waterloo”, a lui ABBA. Urmată de „Dancing Queen”!!
Clar, de shou. Dar a avut efect de bunădispoziţionare. Pe lângă că băieţii cântau cu „scheme”, nu aşa… "acrobaţii" cu tobele, aruncau beţele în sus, le prindeau, le răsuceau, ee… nu ne jucăm aicea. Deşi pare :)
În sfârşit, după un salut ostăşesc
„infanteria” a pornit înainte, MARŞ!
Urmată şi de muzicanţi.
Doar el a rămas, extrem de tânăr, singur şi zgribulit, străjer la palat.
Noi ne-am dus la halta de bărci şi ne-am suit în barca pentru DjurgÃ¥rden (pronunţat „‘iurgordăn”). După un drum scurt (vreo 10 min) şi plăcut
Vasa e nava amiral a flotei suedeze din 1628. Construită să rupă gura târgurilor poloneze, cu care suedejii se aflau atunci în gâlceavă. Ea a avut o glorioasă călătorie de câteva minute, scufundându-se în largul portului Stockholm la mai putin de 2km de la lansarea la apă! Mai multe amanunte aici.
Muzeul merită văzut, e ceva deosebit, şi se pare că nu se ştie cât timp va mai putea fi păstrată în bune condiţiuni. M-am simţit scufundat în lumea Piraţilor din Caraibe – e o navă de tipul „Black Pearl”! Îţi puteai închipui personajele fără probleme pe punte, mai puţin luptele extinse între armate de piraţi, pentru care cred că nu este loc.
Au făcut fain muzeul, din chestiile mai deosebite fiind reconstrucţia unor personaje de pe navă – tulburător, zici că le-au tăiat capetele şi le-au pus pe postament.
Mai au şi părţi ale navei reconstruite – să-ţi dai seama cum e înăuntru; apoi această privire de ansamblu asupra a ce se întâmplă înăuntru.
Mare lucru, dom’le. E fascinant să fii acolo, să vezi şi să-ţi închipui cum arăta atunci huiduma azi golită de conţinut, şi anume aşa:
Cafeneaua e interesantă ca concept, făcută în nişte sere, cu plante, grădini interioare de fapt. Iarna, mai puţin spectaculos; probabil vara e de mers.
Am mâncat o supă de sfeclă roşie (!), mai bună decât îi sună numele, şi ne-am întors către centru
carele se vedea frumos de peste canal.
Se pregătea de Apus,
pe care bărcile îl aşteptau, ca de obicei, impasibile
inclusiv „bărcuţa” cu care M. fusese la Helsinki
străzi
şi, desigur, ganguri.
Am ajuns din nou la Palat, de data asta din afară (e cel de peste pod)
şi la primărie (cea din dreapta), care la vremea aia nu ştiam că e primăria.
Cu cele 3 bile roşii,
plus o cină bună – cartof copt cu creveţi/pui curry la Cafe Art, chiar in centru, sub medie ca pret, mancare buna, am încheiat ziua. Şi acest episod.
explorish.ro 