28 Iulie, 21:13

Transmisiune în direct de pe puntea vasului Marinella: Apusul.

Dar până să se ajungă aici, highlightul scurtei şederi în Stockholm a fost întâlnirea cu Ştefan. Foarte plăcută, ideală pentru încărcarea bateriilor înainte de Chemarea Finală a Nordului. Îmi pare rău că n-am mai stat o zi – ar fi trebuit să anulez rezervarea de la următoarea destinaţie, plus biletul de tren – se putea face, dar până să mă urnesc, vaporul a plecat.

Azi-dimineaţă am dormit “de recuperare” până aproape la 10 (Ştefan mi-a confirmat impresia islandeză – cu lumina asta până târziu, organismul parcă nici nu trage la somn, deşi oboseală există). Până am încărcat însemnarea precedentă, până bagaj, plecat, am ajuns pe la amiaz în oraş. Lăsat bagajul la gara centrală (peste tot pe-aici am văzut sistem foarte eficient de încuiat bagajul în gări), şi am purces în a lua pulsul bătrânului Gamla Stan (Gamla cred că înseamnă chiar bătrân, vechi).

Era fix cum l-am lăsat azi-primăvară, şarmant, cu străzi îngustissime,

doar că parcă şi mai pline de turişti.

Aaa, dar stai, ca să fac pozele astea, am trecut printr-o frustrare caracteristică. Pentru că am lăsat cartela SD în calculator, şi calculatorul la gară. De asemenea la gară stătea cuminte şi aparatul mic, pe care chiar am zis – nu-l mai iau, că nu mai filmez 2 ore. Aşa că n-am avut încotro şi am cumpărat un card SD nou – uite-aşa nu-mi iau tricou din Suedia, am zis scrâşnind din dinţi (oricum nu era “bugetat”, pe motiv că am luat data trecută, şi nu mai e loc în bagaj). Am avut un moment de ezitare – ce-ar fi pur şi simplu să NU FAC POZE? Dar m-am gândit că ajung la Gondolen şi o să vreau.

Am ajuns dar la Gondolen,

pe care am vrut pentru ca să o escaladăm şi data trecută, dar era închis duminca. De data asta era deschis, cu 10 coroane am urcat pentru o panaramă cu oraşul vechi.

Reamintesc fenomenul acoperişurilor negre, pe care nu îl observasem, şi care ajută la acumularea de căldură.

După ce am făcut plinul la poze, am coborât (taxă de lene 10 coroane, şi la coborâre!) şi înapoi pe o rută asemănătoare spre gară. Pe parcurs un stop la o cafenea, unde m-am răsfăţat cu o felie de pizza şi o prăjitură cu afine, la o terasă, totul pe fond muzical furnizat la acordeon de un adolescent precis român, care însă cânta după ureche versiuni complet personale (şi neinspirate, după părerea mea) a unor melodii cunoscute, între care Valurile Dunării. Am observat asta şi la alţi acordeonişti mai experimentaţi de aceeaşi naţie, nu cântă “curat” melodiile, ori nu ştiu, ori se plictisesc, şi improvizează destul de penibil. Cel puţin pe mine mă enervează. Spre deosebire de xilofoniştii ruşi din Copenhaga, de exemplu, sau chiar alţi ghitarişti, care măcar se străduiesc să cânte melodia aşa cum a fost compusă. Şi când e de jam/jazz, e de jazz, dar nu aşa, trilulilu.

Înainte de gară am trecut pe la palatul unde data trecută văzusem schimbarea gărzii; acum era pustiu,

Această domnişoară se vede treaba că poza pentru nu ştiu ce, foarte serioasă;

când am trecut pe lângă ea şi i-am întâlnit privirea, am rânjit brusc, i-a venit să râdă, şi a trebuit să reia poza, spre uşoara iritare a pozaciului. Mulţumit în sfârşit de ceva realizat pe ziua de azi, mi-am continuat drumul înveselit.

[Mi-e lene să mă scol să pozez apusul… hai, totuşi.

Aici stau.

În geam se vede apusul pe care îl văd eu dacă mă chiombesc peste ecran. Ca acum.

N-am apucat să fac poză vaporului înainte să mă sui, că mi-a zis la bilete că am doar 7 minute la dispoziţie! Aşa că iată spre model unul care venea din direcţie opusă, identic cu al nostru.

De la Ştefan citire, ăştia îşi scot banii aproape exclusiv din băutură – vapoarele sunt duty-free, şi toată lumea scandinavă se suie să producă băutură, şi să se şi îmbete zdravăn cu ocazia asta. Călătoria în sine e pe planul 2.
De altfel, stau în cabină cu un finlandez (Juha (iuha), ca în Juha Kankkunen), şi un rus. Nu ştiu cum îl cheamă pe rus, pentru că atunci când i-am întins mâna prezentându-mă (era în pat), s-a uitat cu ochi mijiţi şi pierduţi la mine şi a îngăimat ceva ininteligibil pe ruseşte. E rrrrrrupt de beat rrrusul.

Pe nesimţite s-a făcut 10 jumate (am plecat la 5 fărun sfert), asta şi pentru că am dat ceasul cu o oră înainte, pentru ora Finlandei, la fel cu a noastră. Am mers muuuult prin arhipelag

până să ieşim în larg.

Deja se văd insulele Åland, prima haltă, în zare. Mai trag un pic de timp, să mă obosesc bine, şi m-oi trage cătră cabină. Noapte bună.

P.S. Despre localnicii suedezi, citez din ghidul Lonely Planet, secţiunea Suedia, alineatul 1, rândul 3: “(…) the population is overwhelmingly gorgeous”. Secţiunea Stockholm, rândul 1: “Known for its impeccable style and a population as conspicuously beautiful as its surroundings, Stockholm is a thoroughly attractive destination”.

Dacă zice Lonely Planet, aşa e.