Laşul în galben

„Nu cumva să te îmbraci în galben” şi „sper că nu eşti în galben” au fost cele 2 propoziţii, venite din 2 surse diferite pe parcursul a doar vreo 5 minute, care mi-au dat planurile peste cap. Tricoul meu galben atrăsese ceva priviri poate mai mirate decât normal din partea trecătorilor, dar nici un alt…

Verdun, Oraşu’ Păcii. Oarecum.

Oscilam între tren şi avion. Avionul ajungea seara, trenul pleca dimineaţa pe la 9 fără ceva, făcea 5 ore, dar trebuia să schimb de 4 ori. Dacă-l piedeam, mai aveam unul convenabil abia după-masa. În plus, am verificat unde stau A&A, era la 50km de oraş, dacă mergeam cu trenul logistica ar fi fost complicată,…

Transformatori şi Matrici

Transformers 2 mie mi s-a încadrat în categoria „continuarea nu se ridică la nivelul primului film”. E drept că l-am văzut în vikend, la televizor, tras din sala si dublat in germană, iar pe primul la cinematograf, in engleza cu subtitrare. Dar nu e vorba de conditiile de vizionare (compania lui C&L compensand de altfel…

Extraordinara familie călătoare

Mama, tata, 3 copii (7, 5 şi 1 an) au pornit în jurul lumii, într-o rulotă. Citez primul paragraf din povestea călătoriei lor: „De mai mult timp visam sa facem calatorii cu copiii, discutasem chiar si in mod timid de un putin probabil an sabatic, fara sa credem prea mult, si pina la urma ne-am…

Festivalul de la Lucerna

Nu l-am văzut. Erau steaguri prin oraş, dar seara când am ajuns noi nu era nimic deosebit pe străzi, în afară de mulţi turişti. Dar să începem cu începutul. Am făcut tura de-acum clasică, aproape la fel cu ce am făcut cu D. acum 2 săptămâni, cu deosebirea că acum a fost soare. Astfel că…

Bazăl

Profitând de faptul că S. era bazată la Bază(l), m-am dus şi eu şi am decis să mergem să-l vedem pe Van Gogh, că avea concert. Fain concert, nu toate piesele, dar cu câteva hituri bine plasate, plus câteva piese pe care nu le ştiam şi mi-au plăcut, pe lângă altele pe care nu le…

Cartoane şi hârtii

După ce am amânat cu încăpăţânare momentul, până la urmă m-am mişcat totuşi şi am adunat cartoanele vechi de pizza, ziarele din cutia de poştă (între care am găsit 2 plicuri asupra cărora voi reveni), flyerele şi cărţile de telefon nefolositoare, le-am pus în nişte pungi mari de hârtie şi le-am depozitat afară, unde se…

Theater Spektakel

Theater Spektakel e o manifestare culturală populară anuală, la care am ajuns graţie C&L, că altfel nu mă urneam smbătă seara. Dar nu mi-a părut rău. Treaba se ţine pe Landiwiese, lângă lac, un loc care invită la relaxare şi bunădispoziţie. Lume multă pe iarbă, cu perne şi pături, terase cu mâncăruri din toate colţurile…

Why are all Romanians vampires?

Romania elicits the image of a corpse, a body lying on the ground, with two vampires feeding on it: Dracula and Ceausescu. Both these figures still determine the image of Romania today. In addition, this picture hardly improves, given other negative images influencing this perception: orphans, people sick with AIDS, Roma or other Romanian emigrants…

New York Times despre Bucureşti

Din seria „faţa frumoasă (deci nevăzută) a Bucureştilor”, un articol primit de la S. „About three years ago, Bucharest experienced a revolution that was entirely ignored by the international community. (…) So subtle was the transformation, in fact, that most Bucharestians probably didn’t quite realize what was going on. (…) It was just this kind…

Psihologia modei

Mă gândeam în trafic într-o zi, dacă cineva ar fi întrebat pe majoritatea acestor domniţe care poartă iegări (am aflat că le zice leggins, leghinşi deci) acum să zicem 2 ani dacă cred le-ar sta bine această îmbrăcăminte, ce-ar fi zis? Teoria mea e că ar fi zis că le-ar sta groaznic. Iar dacă ar…

Street parade

N-am fost la street parade. Mai precis, în ziua în care a fost am dat o tură prin împrejurimi cu D.. Ruta „clasică”, Einsiedeln – Lucerna, cu un scurt popas la Schwyz. Noi am reuşit să scăpăm de ploaie (a turnat cu găleata doar pe drum, în oraşe ne-a lăsat), dar cei de la paradă…