De ce nu dansează animalele?

La Wagner am adormit. Nici n-am ştiut că e Wagner, uvertura la Parzival, că n-am avut program, deoarece am ajuns târziu la KKL.

IMG_2641.JPG

(poza e de data trecută, de data asta ştiam că nu e voie, şi n-am făcut. Deşi sus la galerie unde am stat de data asta, poate nu m-ar fi văzut nimeni)

După Wagner (domol şi foarte bun somnifer, cel puţin aşa l-am perceput printre pleoape) a venit o mezzosoprană – Karita Mattila, finlandeză după nume şi păr – şi a cântat ce aveam ulterior să aflu că au fost 6 piese de Richard Strauss – pe la a doua am început să moţăi cu intermitenţe, de am pierdut şirul, nu mai ţin minte nimic, decât că a fost destul de monoton.

Pauză.

Fac rost de un program, şi dintr-o dată se schimbă tot. Dacă nu eşti fin degustător şi te mulţumeşti de obicei cu bunuri de „larg consum” de gen Amadeus sau Ludwig van, consultarea programului e esenţială la un concert. Precum tonul face muzica, aşa contextul facilitează înţelegerea şi sporeşte savurarea.

Aflu că urmează 3 compozitori moderni, Arnold Schönberg, Anton Webern, Alban Berg. Primul profesor, ceilalţi elevi şi admiratori, membri în „a doua şcoală vieneză”. N-auzisem de vreunul dintre ei, nici măcar tangenţial, dar eram curios să văd cum voi reacţiona la muzica modernă – până acum nu ne-am împăcat deloc, cu singura excepţie jocul românesc al lui Bartok cântat de Mihaela Ursuleasa.

Au început cu Webern, dacă nu mă-nşel (programul mi-l luase un coleg, n-am putut urmări). La primele două piese, prejudecăţile cu care intrasem s-au păstrat. Mă întrebam oare snobilimea din sală înţelege ceva din ghiveciul acela de sunete disonante alandala? Cu disonanţele am o problemă, nu prea înghit acorduri în afară de terţă, sextă şi octavă, cu cvarta am mici probleme, iar septima şi mai ales tonurile si semitonurile ca acord ma zgârie pe urechi de-a dreptul. Deh, crescut cu Wolfgang, Amadeus & the gang.

Undeva pe la piesa a treia mi-am pus întrebarea fundamentală care a schimbat cursul serii: hai totuşi să încerc să înţeleg, logic, care e faza cu muzica asta.

Încerc să redau mai jos şirul gândurilor, cam cum îmi aduc aminte că au venit.

Care ar fi logica acestor disonanţe? Probabil protestul, au vrut să fie altfel faţă de cei care compuneau frumos, „clasic” şi armonios, în terţe şi sexte, „normal”.

…stai puţin. De ce ar fi „normal”? Dacă stai să te gândeşti, în natură nu prea găseşti acorduri „armonioase” (în afară de cântatul cucului, later edit). Poate ăştia modernii vor să imite sunetele din natură, aşa cum sunt ele. Păsările cântătoare scot în general un talmeş-balmeş pe care nu poţi să-l pui pe portativ. Poate asta încearcă compozitorii moderni, să pună natura pe portativ – lucru foarte dificil. Ia să ascult eu mai atent, oare se potriveşte?

Şi-am ascultat mai atent, şi mi s-a părut că disting sunete din natură. Deja savuram altfel concertul.

Apoi mi-am împrumutat puţin propriul program de la colegul care îl acaparase şi am citit în diagonală prezentarea pieselor. Am reţinut 2 fraze: Schönberg zicea că fiecare acord pus la nuştiuce piesă i-a fost dictat de o trăire. Iar Berg şi Webern nu pridideau în a descrie cum transpun ei sentimentele pe note.

A urmat a doua revelaţie: nu simţim „pe note”. Sau nu totdeauna – da, când îţi vine să cânţi, cânţi, dar să zicem când eşti tulburat, sau supărat, trist, furios, confuz, sau speriat – numa’ să cânţi în acorduri ample nu-ţi vine. Şi-am ascultat din nou mai atent, să văd cum traduc ei sentimentele pe note.

Şi am savurat altfel concertul.

Mai mult – acum îi găsesc un sens şi lipsei de ritm. Sau, aparentei lipse de ritm – cum zicea M. (care a făcut multă vioară) după concert, de fapt ritmul există, mereu, doar că se schimbă atât de rapid încât noi îl percepem drept haos. Haos… sentimentele noastre sunt deseori perceput haotice – şi ASTA încearcă cei trei să exprime. Totul capătă sens, şi nu numai atât – îţi dai seama de valoare. Păi, orchestra simfonică e probabil una din culmile ordinii şi organizării – altfel n-ar putea funcţiona. Şi cu acest instrument perfect calibrat să încerci să creezi haos în mod… organizat – oau. Iată un gând care mi-a luat câteva secunde să-l „internalizez”. Şi m-am lăsat „dus” de muzică, sau zgomot, ce era, şi nu m-a mai deranjat. Încercam să-mi închipui sentimentele, şi am… rezonat. În sfârşit.

Tangentă, a propos de „ordinea şi perfecţiunea orchestrei simfonice”: totul e atât de clar şi bine stabilit într-o piesă pentru orchestră simfonică, şi implicit într-o orchestră, de la forma instrumentelor până la… stai aşa, chiar: forma instrumentelor. De ce are vioara forma pe care o are? Ok, să zicem că a fost o „evoluţie” care a dus la această formă, destul de complicată. Dar – s-a oprit aici; încă de pe vremea lui alde Stradivarius nu s-au mai adus modificări. O fi asta forma perfectă, distilată de evoluţie, neîmbunătăţibilă? E tot ce poate omenirea mai bun? Sau evoluţia s-a oprit aici pentru că s-a răspândit atât de mult, s-au scris atâtea piese, încât acum nu mai vrem să schimbăm forma / sunetul, tocmai ca să sune cât mai aproape de cum a auzit-o compozitorul?

Tangenta 2, de la „cântecul privighetorii nu are melodie/ritm în sensul „omenesc”, mi-am adus aminte de discuţia începută cu N. acum câţiva ani, privind în clubul Compound la oameni unduindu-se în transă pe diverse ritmuri asurzitoare: animalele, ele de ce nu dansează?

Animalele nu dansează, nu de la sine, doar dresate. De ce? Nu percep muzica? Sau, mai ales, le lipseşte ritmul? De ce noi îl avem şi ele nu?

I-am pus întrebarea şi lui M., şi a adăugat nişte lucruri interesante. Una, că animalele au ritm. Tot ce e viu pe lumea asta are ritm, reprezentat de lucruri simple gen mers, sau şi mai primordial, respiraţie. Tot ce e viu are ritm.

Cum reacţionează diversele specii la el, e altă poveste. Şi mi-am adus aminte de întrebarea revelatoare pe care o primisem acum ceva vreme, de pusesem la naftalină subiectul: oare omul are ritmul înnăscut? Dacă laşi un copil în junglă fără contact omenesc, va dezvolta înţelegerea ritmului? Mai precis, va dezvolta capacitatea de a-şi adapta mişcările corpului la ritmul unor sunete pe care le aude? La ritmuri diferite? Pentru că asta cred că e deosebirea, animelele sunt blocate în ritmul lor, cel primordial de care zice M. Al mersului, al respiraţiei. Nu cunosc alte ritmuri. Nu-şi ţin respiraţia pentru a-i da drumul cu un anume sunet dintr-o anume succesiune. Sau, oare delfinii fac asta? Dacă ştie cineva, rog să zică. Oare un ipotetic om al pădurii ar face asta? Va începe să cânte, singur? Nu ştiu.

Or fi într-adevăr cântatul, ritmul, dansul deprinse exclusiv în societate? Chiar şi aşa, trebuie să fie o caracteristică a organismului (creier? ureche? ambele? altele?) care e fundamental diferită de toate celelalte animale. Care o fi ea, şi de unde vine?

Eh, puţin probabil să găsesc azi răspunsul, hai să mă întorc la muzică, mi-am zis. Schöneberg era pe terminate, piesa se apropia furtunos de punctul culminant, cu linia de percuţionişti creativi din spate în formă maximă (aveau tot felul de instrumente „creative”, cu atracţia principală un ciocan imens de lemn, pe care-l prăbuşea din când în când peste o cutie). Au terminat apoteotic, cu toate tunurile sonore pe audienţă, şi apoi tăcerea bruscă – a funcţionat perfect (filarmonica din Berlin, zice M., a fost tare de tot, n-a simţit nici o sincopă (care să nu fie planificată, adică :)).

În concluzie, iată (încă) o improbabilitate îndeplinită: Vă recomand un concert de muzică simfonică modernă. Cred că e esenţial să fii în sală pentru a o savura, pentru a o „simţi” şi a-ţi da seama de câtă măiestrie e nevoie pentru a pune în scenă ceva doar aparent atât de dezlânat:

Reclame

3 gânduri despre “De ce nu dansează animalele?

  1. hmm, cum dansau? dresate? bete? se mişcau în ritmul muzicii, voluntar? eu nu ştiu ca animalele să perceapă melodie şi ritm. că reacţionează, da, ca la orice zgomot, dar să simtă nevoia să-şi mişte corpul sau părţi ale lui pe un anumit ritm, eu n-am văzut/auzit. şi nu e de mirare, dat fiind că în natură nu există muzică şi ritm, aşa cum o au oamenii. mă-ntreb cum au ajuns să facă muzică, şi de ce aşa şi nu altfel.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s