Nuntă în Taiwan

450 de chinezi şi 12 români – dar nunta n-a fost mai deloc diferită de ce e pe la noi. A început, ca pe la noi, cu mirele şi apropiaţii mergând să „ia mireasa de acasă”. Deosebit a fost doar că am mers cu 6 maşini – am fi încăput în 4, dar numerologia chineză…

Publicitate

Templul Longshan

5 martie 2011 Nunta e abia după-masă, aşa că dimineaţă mai avem timp de o ieşire. Întreb la recepţie care e cel mai tare templu din oraş, îmi spune Longshan. Am fost în zonă ieri, în drum spre „râu”, ştiu cum se ajunge. Gaşca merge cu taxiul, eu vreau cu metroul, socotind că voi ajunge…

Taipei 101

101 de la 101 etaje. 509m înălţime, între 2005 şi 2009 cea mai înaltă clădire din lume. N-am urcat la etajul 101, dar sindromul King Kong s-a declarat mulţumit şi cu etajul 89, unde e observatorul acoperit (terasa în aer liber de la etajul 91 era închisă, ceea ce mai că a convenit sindromului „vertij…

A fost odată un ciancaişec

Taiwanul se numeşte oficial „Republica China” („Republic of China”), şi mult timp a fost singurul „stat chinez” membru ONU (!). Deşi îmi plac geografia şi istoria, uite că n-am stat niciodată să aprofundez care e faza de fapt cu această mică anomalie. De-aia e bună o călătorie, căci acum am motiv. Povestea se leagă, ca…

La râu

4 martie 2011 Ieşirea din hotel se face probabil pe poarta cea mare, dar eu o iau prin fundul curţii, pe drumul găsit aseară, care coboară în stradă printr-un parc. A. mi-a dat un SMS că somnul lui A. se prelungeşte, aşa că pornesc singur în explorare, pe pavajul de pus la colecţie. Metroul e…

Hai-hui prin Tai-pei

A. s-a urcat într-un taxi să meargă la aeroport s-o aştepte pe A., eu am continuat plimbarea haihui pe străzi. Am ţinut o direcţie aproximativă spre gară, şi, surprinzător, am ajuns, nu înainte de a degusta o plăcintă de pe marginea străzii. Vindea un moşulică chinez foarte pitoresc, ca în filme, şi nu m-am putut…

Mecanica unei decizii

J. ne recomandă un mall cu electronice unde ajungem cu taxiul. E o clădire tip „magazin universal”, un fel de „Unirea” sau „Sigma” (pentru cine ştie), dar cu electronice. Constatăm rapid că, pe de o parte, preţurile sunt la fel de mari ca în Hong Kong la D7000, pe de alta, şi aici cutiile sunt…

Frunză verde, flori de tei,

am ajuns şi la Taipei. 3 martie 2011 Dacă întrebi un chinez, zice că de la începutul călătoriei încă n-am părăsit teritoriul Chinei. Dacă întrebi un taiwanez, s-ar putea să aibă o părere uuuşor diferită – dar asupra acestor lucruri vom reveni. Acum sunt foarte curios cum e Taipeiul, nu ştiu decât de turnul acela…