am ajuns şi la Taipei.

3 martie 2011

Dacă întrebi un chinez, zice că de la începutul călătoriei încă n-am părăsit teritoriul Chinei. Dacă întrebi un taiwanez, s-ar putea să aibă o părere uuuşor diferită – dar asupra acestor lucruri vom reveni.

Acum sunt foarte curios cum e Taipeiul, nu ştiu decât de turnul acela mare, care până de curând era cel mai mare din lume, şi că Taiwanul e unul din „tigrii asiatici” cu dezvoltare rapidă în ultimii 20-30 de ani, dar în rest, nimic. Îmi imaginez un fel de Hong Kong, cu zgârie-nori între care tronează acel turn.

Nu mergem cu acelaşi avion, al meu ajunge cu câteva minute înainte, aşa că-l aştept pe A. la ieşire, timp să organizez comitetul de primire:

Oamenii s-au strâns pentru un presedinte, din Chile cred. (notă ulterioară – nici vorbă, era fostul preşedinte al Filipinelor, Ramos)

Aeroportul e la vreo 30km de oraş, timp să observăm, din taxi, pe de o parte autostrada lată, pe de alta (de fapt, şerpuind pe ambele părţi ale autostrăzii) viaductele trenului rapid încă în construcţie care va lega oraşul de aeroport.

Tragem la hotelul unde va fi nunta, se dovedeşte a fi un „punct de reper” menţionat şi pe wikitravel – hotelul The Grand Taipei e o construcţie monumentală în stil chinezesc, pe care probabil am fi vrut s-o vizităm oricum. E impresionant nu doar pe dinafară,

ci şi pe dinăuntru.

Citind despre el nu ştiu de ce mă aşteptam să fie mai „kitsch”, în stilul hotelurilor somptuoase din Las Vegas sau Macau, dar nu-mi dă impresia asta. E… „chinezesc”,

şi estetic plăcut, cel puţin pentru un ignorant în materie,

chiar dacă e încărcat.

Camera mea n-are geam.

Păi cum n-are geam? N-are, deoarece clădirea a fost extinsă, i s-au tot adăugat straturi, iar la interior au rămas camerele servitorilor, care n-au geam. Sunt cele mai ieftine, aşa că… de fapt greşesc, am geam spre hol.

Pentru a vedea priveliştea asupra oraşului trebuie mers în camera lui A.&A., care are balcon.

Se vede frumos,

dar cum ridic privirea dinspre curtea hotelului

spre oraş,

parcă îmi lipseşte ceva: nu văd nici un zgârie-nor. Ba da, unul, mic. Nu e ce mă aşteptam. Dar – să vedem de-aproape ce şi cum.

Până una alta ne întâlnim cu C. şi tatăl lui, venit din România pe un traseu complicat, cu vreo 3 escale, Shanghai, Hong Kong şi încă una în Europa, vizităm sala de bal de mâine,

unde J. testează relaţia năbădăioasă calculator-proiector pentru mâine.

Îi lăsăm cu treburile organizatorice şi plecăm spre oraş. Vrem să mâncăm ceva, şi apoi să vizităm domeniile de vânătoare pentru aparatură foto.