5 martie 2011

Nunta e abia după-masă, aşa că dimineaţă mai avem timp de o ieşire. Întreb la recepţie care e cel mai tare templu din oraş, îmi spune Longshan. Am fost în zonă ieri, în drum spre „râu”, ştiu cum se ajunge. Gaşca merge cu taxiul, eu vreau cu metroul, socotind că voi ajunge chiar mai repede (nu-mi plac taxiurile, din principiu, după ce am luat câteva ţepe la începuturi în Bucureşti mi-a rămas antipatia pentru acest mijloc de transport, îl evit pe cât posibil). Aici însă nu s-a potrivit socoteala – mi-a luat vreo 45 de minute să ajung, timp în care A., A., D. şi S. vizitaseră deja templul. M-am dus să mă întâlnesc cu ei întâi pe o străduţă laterală aglomerată din zonă,

plină cu grozăvii culinare (scria şi în ghid că n-au nici o treabă, nu se scârboşesc la mâncare oamenii).

Curând trupa a plecat înapoi la hotel să se gătească, eu m-am întors la poartă

să văd totuşi templul pentru care am venit. Ia să aruncăm o privire mai de aproape.

Şi mai de-aproape.

Înăuntru, lumea stătea la coadă să se pozeze cu lampioanele mari cu figuri de hârtie din stânga şi dreapta.

Nu ştiu ce însemna, dar eu n-am simţit nevoia, aşa că am trecut prin coadă spre curte. Lume mult mai multă

decât la templul singuratic pe care-l găsisem ieri nu departe de aici – e un loc mai cunoscut, plus în toiul slujbei,

care mi-a adus din nou aminte de ce e pe la noi – fum aromat, „ofrande” culinare,

dar unele detalii de recuzită şi desigur amănunte arhitectonice fac diferenţa.

A, da, şi nici psalmii nu pot să-i descifrez.

Îmi îndrept atenţia asupra acoperişului,

locuit de nişte creaturi fantastice

şi destul de agitate.

Nu mă pot opri din pozat,

e şi un bun prilej de a testa aparatul cel mic în condiţii de lumină bună şi culori generoase, plus zum la maxim –

şi sunt foarte mulţumit de ce poate – cel puţin la soare, nu e nici o diferenţă între pozele astea

şi ce ar fi ieşit cu DSLR-ul.

Acestea fiind constatate, fac cale-ntoarsă. Trebuie să schimb metroul la gară, prilej cu care ies puţin, să mă uit la un magazin de electronice despre care am citit pe net (deh, nu mă pot abţine). Nova se numeşte, arată aşa, e chiar vizavi de gară:

Nu găsesc ce caut (poate pentru că nu ştiu ce caut, am intrat mai mult să văd cum e şi să nu zic că n-am fost). Şi gata, e timpul să mă duc şi eu să mă gătesc.