Triplă gîcitoare
Gîciţi locurile: 1) 2) 3)
Gîciţi locurile: 1) 2) 3)
Gîciţi locul.
Nici măcar nu era pus să „nu sune în week-end”, telefonul, că am verificat. Şi oricum, azi e vineri. Înseamnă că pur şi simplu nu l-am auzit. Sau l-am auzit? Ca prin vis parcă-mi aduc aminte că i-am zis „mai stau 5 minute”. Am mai stat o oră şi 20 de minute, trezindu-mă cu un…
Cine crede că grătarul e sport naţional românesc, se înşală amarnic. N-am văzut oameni mai obsedaţi de grătare ca nemţii. Dar nu despre ei e vorba, ci despre grătarul organizat de L.& C., care nu-s nemţi. Tradiţia aici e ca fiecare să-şi aducă bucata de carne pe care vrea s-o mănânce (!), L. ne-a zis…
Am dat peste studiul acesta, Country Brand Index, ediţia 2008, şi mi-au căzut ochii pe graficul din imagine. Ce steag recunoaşteţi la rubrica „en vogue”? Element ajutător: e primul! Dap, în 2008 România era considerată ţară „în vogă”. Vestea bună e, citez într-o traducere foarte aproximativă (cuvintele şi expresiile potrivite îmi lipsesc din vocabular, propuneri…
Când am auzit de regata din cadrul Cupei Mondiale (a treia şi ultima din serie) de la Lucerna, am crezut că trebuie să fie şi de-ai noştri prezenţi – o ocazie bună să „inaugurez” şi această disciplină sportivă la faţa locului. Intru pe site-ul federaţiei de canotaj, dau clic pe „evenimente” – nici o vorbuliţă.…
Dat fiind că pe la mine ploua cu spume, n-am avut chef să ies din casă, chiar dacă în oraş festivalul era în plină destrăbălare. Şi-apoi a început meciul (Spania-Paraguay)… dar C. a zis că sunt artificii la 11 seara, şi spontan am decis pentru ca să încerc nişte poze. Repede îi zic lui Gugl…
Înainte de meciuri şi în pauză, la televizor e un concurs de tipul „sună / trimite SMS la numărul cutare cu răspunsul la întrebarea de mai jos şi poţi câştiga”… experienţă. Întrebările sunt astfel făcute încât cu puţină atenţie la detalii chiar şi caracatiţa Paul poate răspunde – de exemplu, pe ce insulă e închisoarea…
Triatlonul e o polidisciplină sportivă alcătuită din combinaţia înot, ciclism, fugă. Varianta minimă, „sprint”, e pe 750m-20km-5km, iar maxima, „iron man”, sau „omul de fier”, e pe distanţa 3.8km-180km-42km. D. a făcut triatlonul „mediu”, cu 1.5km-90km-21km, iar R. chiar omu’ de fier. Eu am făcut o variantă proprie, numită diatlon. Di, pentru că a cuprins…
Rutina „cel târziu la 8:30 acasă pentru meci în fiecare seară” a fost întreruptă de colegi, care au zis „hai să vedem meciul Germania-Ghana la public viewing„. Hi. E o experienţă care merită trăită, văzut meciul cu fanii unei ţări, indiferent care. Ei au plecat mai devreme, eu am zis că dacă ajung cu vreo…
Inspirat de o scurtă şuetă de acum câteva însemnări, m-am apucat şi-am recitit Jocul lui Ender. E o carte „rapidă”, de genul „greu de lăsat din mână”, am dat-o gata în câteva seri (plătind a doua zi cu trezire (şi mai) chinuitoare… asta e). M-a „lovit” ceva, citind: Cartea a fost scrisă în 1985, deci…
Martin Palermo are 36 de ani şi 7 luni. A jucat doar 15 meciuri în echipa naţională, primul în 1999. A rămas faimos pentru că a ratat 3 lovituri de la 11m într-un singur meci cu naţionala, episod după care n-a mai fost convocat. Timp de 10 ani. Maradona l-a „reactivat” anul trecut, şi după…
La Fest der Nationen din Nussbaumen lângă Baden am mâncat de m-am spart, ca probabil majoritatea celor prezenţi. (mă rog, până să înceapă ploaia). Am început cu un börek cu spanac de la kurzi, continuat cu cartofi aromaţi, orez cu carne de vită şi condimente plus salată iute şi ceapă măruntă de la Kenyeni, două…
au fost 2:
24 mai Greifensee înseamnă „lacul grifonului”. Motivul îmi scapă – de fapt are formă de peşte. Ştiam că se organizează un semimaraton de fugă şi pe role în jurul lui, şi mi-au zis oameni că merg cu bicicleta în jurul lui – dar ca să merg cu maşina şi apoi cu bicicleta, în halul ăla…
Sportibus.ro încearcă să adune sub un acoperiş comun oameni care scriu fain despre sport. Începutul e încurajator – dacă aveţi chef şi interes, aruncaţi un ochi dând clic pe imaginea de mai jos: Dacă vreţi să scrieţi, sunteţi bineveniţi. Instrucţiuni sunt aici.
„Cu ce echipă ţii?” (măcar bine că nu m-a întrebat, ca restul de 90% din populaţie, dacă „snteţi şi voi la mondiale?”) „N-am o favorită… de obicei ţin cu echipele ‘mici’.” „Da, aşa credeam şi eu.” (mă-ntreb de ce credea aşa – chiar o să pun întrebarea, e interesant) „Iar dacă joacă frumos, cu atât…
Avem un concurs între colegi – fiecare şi-a ales 11 jucători participanţi la campionatul mondial, evoluţia lor fiind punctată după fiecare meci. Primesc puncte dacă bate echipa lor, mai multe dacă dau şi gol, li se scad dacă iau cartonaşe, etc. Sunt curios cât la sută din echipe îl au pe Messi :). Din cei…
„Grupa e mai grea decât pare”, zise W. gânditor. „Cu cine sunteţi, cu Ghana, Serbia, Australia. Da, va fi greu”, îi dau dreptate. „Chiar nu ştiu cine va ieşi pe locul 2.” „?!” „Adică, presupun că Germania se va impune, dar pentru locul doi va fi foarte complicat.” N-am mai zis nimic. W. e un…
Mai e o juma’ de oră. Pentru intrarea în atmosferă, vă propun acest articol, şi acest cântec: Să-nceapă sărbătoarea.