Triatlonul e o polidisciplină sportivă alcătuită din combinaţia înot, ciclism, fugă. Varianta minimă, „sprint”, e pe 750m-20km-5km, iar maxima, „iron man”, sau „omul de fier”, e pe distanţa 3.8km-180km-42km.

D. a făcut triatlonul „mediu”, cu 1.5km-90km-21km, iar R. chiar omu’ de fier. Eu am făcut o variantă proprie, numită diatlon. Di, pentru că a cuprins doar 2 sporturi (s-ar fi putut numi cu „bi”, dar biatlonul e de obicei o combinaţie de fugă (vara) sau schi (iarna) cu ceva fapte de arme (puşti iarna sau arcuri vara). Eu am făcut o altă combinaţie, ciclism cu înot, pe distanţe demne de… omul de tinichea. Asta e, fiecare după cât îl ţin bojocii.

Am luat dar bicicleta şi dă-i, cale de vreo 6km până la lac. N-am făcut poze pe drum, deşi mi-a venit să, dar aveam un program sportiv strict de respectat (la 4 începea meciul, era deja aproape 2 când am pornit).

La lac, de fapt mai mult o baltă, lume multă, ca la ştrand.

Dar, chiar dacă aş fi găsit loc pe iarbă, n-am avut nevoie – pus lucrurile într-un seif, încuiat cu un lacăt închiriat cu 2 galbeni (dacă aduceam lacătul de acasă, era moka, dar n-am ştiut), prosopul pe balustrade le lemn, şi marş în apă, copii.

Înot până la malul celălalt şi înapoi, sus pe bicicletă, şi spre casă, de data asta cu opriri pentru poze.

Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost că rapiţa cea nu demult foarte blondă s-a transformat într-o masă haotică de o culoare incertă,

în contrast cu ordinea şi disciplina soldaţilor de cereală.

La o privire de ansamblu, peisajul era dominat de culorile verde, galben şi albastru.

Bine, hai, şi roşu.

Special pentru poza asta m-am abătut din drum, şi drept urmare n-am mai găsit cireşul plin cracă de cireşe foarte roşii şi foarte apetisante, pe lângă care trecusem la dus. Am dat doar peste aceste cireşe negre, aflate sus în clasamentul fructelor mele favorite,

şi tot la „îndemână”. Mi-am adus aminte de vremurile când opream pe marginea drumului la „cules” de diverse, de la floarea soarelui la fructe, şi… n-am luat nici o cireaşă. Se schimbă omul.

Preferatul meu a fost însă lanul de grâu, lângă care am „parcat”

pentru a-l admira.

Sub deviza „cine n-are filtru de polarizare, să improvizeze”, am făcut această poză prin ochelarii de soare, pentru efectul coloristic.

Chiar dacă n-au intrat în poză, cireşele au intrat în stomac – în drum spre casă, deşi sub presiunea timpului, am oprit la turcul din colţ pentru un kil de cireşe şi unul de struguri de 2 feluri. Spreadshit-ul pe cale de consecinţă a meritat.