Lacul grifonului

24 mai

Greifensee înseamnă „lacul grifonului”. Motivul îmi scapă – de fapt are formă de peşte.

IMG_0505.JPG

Ştiam că se organizează un semimaraton de fugă şi pe role în jurul lui, şi mi-au zis oameni că merg cu bicicleta în jurul lui – dar ca să merg cu maşina şi apoi cu bicicleta, în halul ăla n-am ajuns. De curând mi-a zis însă R. că nu e chiar aşa departe de noi, şi gândul a încolţit: cu bicicleta până acolo, apoi în jurul lui, şi înapoi. Între 40 şi 50 de kilometri ar fi toată distracţia. Hmmm. N-am mai fost niciodată atât de mult cu bicicleta, dar – ar fi o ocazie bună de încercat. Aşa că înainte de week-endul prelungit de la sfârşitul lui Mai am hotărât: duminică în Alsacia, luni în jurul lacului. Vremea a fost de acord, aşa că luni pe la prânz am plecat. Întâi prin oraş, dar apoi, întrebând nişte tanti, am ajuns pe câmpii

IMG_0473.JPG

şi curând s-a văzut şi lacul.

IMG_0474.JPG

Există într-adevăr o stradă asfaltată care-l înconjoară, plină de lume ieşită la mişcare.

IMG_0491.JPG

Dar eu am apucat cu prima ocazie pe drumul de plimbare, neasfaltat, care e mai aproape de lac, să ajung la apă. Din loc în loc snt „ştranduri” cu lume la plajă,

IMG_0477.JPG

cu barca

IMG_0478.JPG

sau la pescuit.

IMG_0485.JPG

Acesta e de exemplu chiar în faţa castelului Greifensee, de fapt un fel de conac.

IMG_0490.JPG

Mai departe în text, m-am oprit din când în când pentru câte-o poză

IMG_0497.JPG

două,

IMG_0517.JPG

şi – am ajuns la capăt.

pano1.jpg

Poza de mai sus e făcută dintr-un punct de observaţie din lemn, pe care urci pe nişte scări, iar domnul era absorbit de zgâriatul în lemn al numelui propriu împreună cu cel al domnişoarei. Deci nu numai la noi.

Drumul ocoleşte un pic la capăt, dar se face o intrare până la apă, pe care am urmat-o desigur, să văd capătul lacului de aproape.

IMG_0518.JPG

Şi acolo oameni ieşiţi la grătare şi pescuit,

pano2.jpg

majoritatea vorbind limbi est-europene, între care şi româna.

Pe partea cealaltă

IMG_0537.JPG

drumul e la fel de frumos,

pano4.jpg

şi-am oprit din nou la un ştrand mai mare cu debarcader.

pano3.jpg

Când să plec am văzut un stand de cârnaţi – hai, că merit unul.

IMG_0535.JPG

Astfel energizat am ajuns destul de repede la celălalt capăt al lacului,

IMG_0553.JPG

şi-am căutat să ajung unde erau oamenii aceia. Am găsit un pod mai încolo

IMG_0557.JPG

de unde se vedea vărsarea frontal.

IMG_0559.JPG

Pe partea cealaltă, am zăbovit vreo câteva minute în tovărăşia lor:

IMG_0561.JPG

La vărsare era linişte

IMG_0569.JPG

şi pace.

IMG_0572.JPG

M-am prins deci că lacul se varsă într-un pârâu

IMG_0573.JPG

pe malul căruia am apucat şi eu.

IMG_0578.JPG

Simţul de orientare mi-a zis că ar trebui s-o iau la dreapta, ceea ce am şi făcut. Am trecut de biserica cu turn roşu

IMG_0581.JPG

şi-am intrat în orăşel, am recunoscut drumul până la un punct, după care… m-am rătăcit. Enervat, am scos Lil’ Jane, care mi-a arătat că de fapt cel mai direct drum ar fi fost să ţin malul pârâului. De ciudă, m-am întors, deşi poate ar fi fost mai aproape de-acum prin oraş – dar era mult mai frumos pe malul apei. Am trecut din nou pe lângă turnul roşu

IMG_0582.JPG

şi-am ajuns înapoi la cărare, şi nu mi-a părut rău, dată fiind priveliştea.

IMG_0584.JPG

Pe malul apei am meeeeers şi-am meeeeers, şi până la urmă, după altă scurtă rătăcire, am ieşit la loc cunoscut. Un pic în altă parte faţă de unde mă aşteptam, da’ orişicât. În drum am dat peste acest loc amenajat pentru mountain bikeri, unde se sbânţuiau nişte copii. Am oprit să-i privesc, când au trecut pe lângă mine un tată şi-un fiu. Tatăl, într-un avânt tineresc, s-a dat peste hopuri, fiind gata-gata să cadă. Am râs în gândul meu, hehehe, eşti în căutarea tinereţii pierdute, amice. Copilul, mai înţelept, a făcut cale-ntoarsă.

IMG_0587.JPG

Doar că… dacă tatăl poate, de ce să nu încerc şi eu? Şi m-am avântat pe traseu. Era bineînţeles să cad şi eu, în acelaşi loc – hârtoapele astea sunt mai înalte decât par. Ajuns sus, am ezitat luuung. Copiii care mai erau au făcut vreo 5 ture, în timp ce eu foloseam pozatul tacticos ca scuză pentru a trage de timp şi a-mi face curaj.

IMG_0588.JPG

Până la urmă salvarea a venit de la un pici foarte mici, de la care am „furat” nişte meserie. Ideea e să laşi bicicleta să te ducă, să nu pui frână, că te opreşit în pantă prea de vreme – trebuie doar să ai grijă cu centrul de greutate, nici prea în faţă, să nu cazi în dinţi, nici prea în spate, să te întorci cu roţile în sus. A mers :).

Astfel am ajuns să povestesc aceste.

Anunțuri

2 gânduri despre “Lacul grifonului

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s