La Fest der Nationen din Nussbaumen lângă Baden

am mâncat de m-am spart, ca probabil majoritatea celor prezenţi.

(mă rog, până să înceapă ploaia).

Am început cu un börek cu spanac de la kurzi,

continuat cu cartofi aromaţi, orez cu carne de vită şi condimente plus salată iute şi ceapă măruntă de la Kenyeni,

două feluri de iaurt, unul cu spanac altul cu bucăţele de roşii şi alte mirodenii de la iranieni(ce),

la care am adăugat spontan 2 sarmale subţiri în foi de viţă de la kurzi şi un fel de clătite subţiri fripte cu brânză de la Armeni.

Voiam un mic de la standul României,

dar nu mai aveau. Erau mici şi la standul Serbiei,

şi al Kosovarilor (deh, „invenţie românească”, haha), dar la momentul cu pricina uitasem.

Ca desert, o clătită à la bonne, à la Française,

cu gem de vişine, buună, şi o plăcintă cu mere de la standul României, ca să încheiem apoteotic patriotic.

Dacă mai era loc, ar mai fi fost lucruri tentante, la SriLankezi de exemplu,

dar n-a mai fost loc.

Plăcinta era mare, aşa că am făcut împreună o plimbare. În timp ce afară începuseră dansurile, într-un moment de repaos al ploii,

înăuntru – se putea? nişte paraguayeni în primul rând urmăreau concentraţi meciul naţionalei lor cu Slovacia, uno a cero la momentul respectiv.

În cealaltă sală, mese şi concert de muzică populară – nu ştiu dacă nu erau cumva chiar de-ai noştri.

Afară, în replică la sala de vizionare fotbalistică, generaţiile viitoare abordau latura practică a fenomenului:

Văzându-i mi s-a făcut poftă de-un meci, şi am plecat să văd Italia-Noua Zeelandă, 1-1.