Art Basel

Profitând de vizita lui S. la sora ei ne-am întâlnit la Basel, și cum Art Basel era în toi, ne-am dus. Eveniment artistic de mare anvergură, de care habar n-aveam până nu demult, adună cele mai importante galerii din lume la un loc. Despre artă… mă rog, unele lucrări interesante, altele cool, iar altele complet…

Vară

Peisaj fără ochelari de soare și cu ochelari de soare. Pe râu se lansează o nouă ramură sportivă, un fel de surf cu vâsle. O zi senină bună de-o plimbare și de-un timelapse.

Luna lui Mai

După Dublin s-a lăsat cu o seară pe lac, o vizită în pădurea cu animale de la Langnau, cu C&L&T&M, apoi o ecscursie biciclistică lăsată cu un prânz tradițional copios pe malul Lacului Pisicii, prilej de observații de tip Discovery Channel nu știu ce-s, ulii sau șoimi, erau doi survolând câmpul după pradă. Cam asta…

Copii cuminți

Au fost ceva bebeluși în public – dacă se puneau aceștia doi pe ”cântat”, să vezi ce concert ieșea! Dar au fost cuminți, chiar dacă lui M. nu prea i-a plăcut muzica de orgă, iar T. a avut ceva probleme, nu se știe exact ce anume pentru că nu i-am înțeles limbajul. Dar a decurs…

Pomul

Se zice că în viață tre’ să plantezi un pom. Iată-l. Nu știu dacă ”se pune”, că nu e pentru mine, e pentru M., pentru botez. Nici ideea nu-mi aparține, am văzut-o pe internet, dar mi s-a părut faină, să crești odată cu un copac. La sugestia colegei S. am găsit și o fermă unde…

Jocurile Foamei

Ca de obicei, recomand să nu citiți mai departe dacă n-ați citit cartea și văzut filmul. … După ce am văzut filmul, cartea mi se pare mai bună decât probabil că e. Citind cartea înainte, filmul mi se pare mai slab decât poate că e. Așteptări destul de mari de la ambele. Să le luăm…

Sakure europene

De ce nu fac și europenii hanami? Echivalente la sakura ar avea. Nu neapărat albe sau roz, dar de ce nu galbene? Hanami-ul galben, european. Ce, n-ar merge? E plin de forsiții / ploi de aur pe-aici. (din păcate, nu găsesc pozele făcute la forsiții acum 2 luni – vezi dacă nu apuc să le…

Eurovizionarea 2012

Întrerupem transmisia retrospectivă din Insulă pentru o transmisie aproape live. Nu știu de ce mă uit la euroviziune. Poate rămășiță a fascinației din anii 90, când mi se părea ăl mai tare șou. Azi și-a mai pierdut din aură, multe melodii mi se par slabe, dar în general găsesc unele care să-mi placă la fiecare…

un gol

Doamna S. făcea parte din categoria de oameni despre care nici nu-ţi pui problema cum ar arăta lumea fără ei. Şi asta chiar dacă nu-ţi sunt prieteni apropiaţi, ci „prin alianţă” – sunt oameni care îşi au locul lor în lume, pe care o umplu şi o colorează. Când oameni din aceştia dispar brusc, după…

Arta gândirii clare

Rolf Dobelli a fost invitat la o ”cină intelectuală” în München, unde a fost prezentat drept filosof și ”expert în David Hume”. El fiind economist și antreprenor, și-a dat seama că a fost confundat, dar n-a zis nimic. Întâmplarea a făcut să se așeze chiar lângă Nassim Nicholas Taleb. Acel Nassim Taleb, cel cu Lebăda…

Pescărușul la apă

21 02 2012 E miezul zilei, dar lumina de iarnă cade pieziș – am luat Pescărușul cu mine, mai am vreo câteva poziții pe film, mi-a venit așa un impuls să-l termin și să-l dau la developat. Ies la lac și încep prin a poza niște – pescăruși, mi se pare potrivit. E foarte… cool…

Orașul colorat

Ajuns acasă, mă uit la poze, și parcă arată altfel față de ce fusesem eu setat să văd albnegru. Nu-mi mai vine să le convertesc… ia să vedem un univers paralel, în culori, pornind din același loc: ”Am căutat în meniul camerei, dar n-am găsit setarea, așa că a rămas să le albnegresc acasă.” Noroc…

Orașul gri

Am decis spontan să pornesc în căutare de hrană în partea cealaltă față de direcția obișnuită, și să iau și pușca cu obiectiv fix. Afundându-mă în universul urban am decis spontan să fac doar poze alb-negru. Am căutat în meniul camerei, dar n-am găsit setarea, așa că a rămas să le albnegresc acasă. Orașul e…

Câteva sfârșituri de lume

(Mi-)am promis să notez impresii după fiecare carte citită, să nu uit. Mda, n-a fost cazul, văd, de… cât timp? Un an jumate?! Poftim cultură. Dar – iarna e sezon de citit, chiar două cărți am terminat în tren cu antren. Începem în ordine invers cronologică – am ajuns în sfârșit să citesc cele Câteva…

Apus

de limbă franceză, din tren. Şi-am zis că nu mai fac poze din tren, başca cu telefonu’, da’ nu m-am putut abţine.

Stolul

de păsări s-a oprit în copacul din vecini. Muuulte. Nu cred că am văzut vreun stol de păsări călătoare atât de clar. Li s-o fi dereglat bioritmul de au venit atât de repede? 8 februarie, tocmai ce-a dat frigul. Dac-or fi călătoare. Grauri, oare?

Peretele roșu

Peretele era de un gri-șobolan deosebit de trist. J. a propus să-l vopsim în roșu și a primit prompt sarcina de a organiza operațiunea. Așa am aflat și eu cum se vopsește o suprafață de lemn. Pasul unu, se dă cu șmirghel (Schmiergel) pe toată suprafața, pentru a deschide porii închiși de vopseaua precedentă. Pasul…

Curățătoria de senzor (2)

Povesteam aici plin de mândrie cum mi-am curatat singur senzorul aparatului de fotografiat. Între timp am schimbat obiectivul destul de des, neputându-mă hotărî între cel de 35mm și de 50mm (învățătură de minte, obiectivul de 50mm 1.4 e deosebit de frumos, dar, realist, cel de 35mm ajunge). De curand am facut niste poze cu orhidee…