Am decis spontan să pornesc în căutare de hrană în partea cealaltă față de direcția obișnuită, și să iau și pușca cu obiectiv fix. Afundându-mă în universul urban am decis spontan să fac doar poze alb-negru.

Am căutat în meniul camerei, dar n-am găsit setarea, așa că a rămas să le albnegresc acasă.

Orașul e pustiu,

abia zărești țipenie de om printre betoane

sau micul crâmpei ascuns de natură bine ascuns după blocuri.

Arhitectura în linii drepte

e rar deranjată de câte-un arabesc uitat din lumi apuse.

Până și locul de joacă e complet pustiu.

Înaintând, peisajul parcă se mai înviorează estetic,

nu și culinar – în afară de niște cârciumi triste de cartier și fastfuduri unsuroase nu găsesc mare lucru. Dar stai – locașul ăsta pare mai interesant, ia să intru.

Pare surprinzător de cochet față de ce e în jur, rămân să mânânc ceva. E scump, mâncare argentiniană, dar n-am chef de grătare, așa că mă mulțumesc cu o supă criolla (țeapă, un fel de vegeta cu puține legume și puțină carne) și niște samose argentiniene împănate, bune.

Încerc o întoarcere pe alt drum, cu mașini aliniate cuminți cu stăpâni aciuiți prin case,

dar ocolul e scurt, nimeresc pe același drum. Lumina se schimbă puțin odată cu soarele ieșind din nori,

parcă devin mai vesele tonurile (tonele, toanele) de gri.