Jocurile Foamei

Ca de obicei, recomand să nu citiți mai departe dacă n-ați citit cartea și văzut filmul.

După ce am văzut filmul, cartea mi se pare mai bună decât probabil că e. Citind cartea înainte, filmul mi se pare mai slab decât poate că e.

Așteptări destul de mari de la ambele. Să le luăm pe rând.

Cartea – am citit-o rapid, în 3 serii, în 3 seri din vacanța pascală. E rapidă, thriller de acțiune. Eroina principală îmi place, atât numele cât și personajul. Ce nu-mi place e că mi se pare prea puțin plauzibilă situația, ceea ce m-a împiedicat să mă ”scufund” în lumea cărții, am păstrat o oarecare distanță. În nici o societate, cât de barbară, nu cred că ar avea loc astfel de ”jocuri de copii”; motivația existenței lor mi se pare subțire. Nici măcar ca ”metaforă” n-o înțeleg.

Dacă la început acțiunea mi se pare bine construită, în ultima treime mi se pare că se superficializează și își pierde din credibilitate – culmea, chiar și în contextul acelei lumi ”incredibile” unele chestii mi se par trase de păr.

Cu toate astea, cartea m-a ”ținut”, am revenit cu interes în fiecare seară să continui lectura. Am sentimentul că următoarele volume ar trebui să fie mai interesante, poate dezvoltă teme cu potențial de adâncime, fie politico-social, fie psihologic-individual. Premisele le-a creat, să vedem ce face din ele. Un sentiment mai puțin obișnuit – dintre toate ”seriile” citite până acum, primul volum mi-a plăcut întotdeauna cel mai mult (Fundația, Roboții, Dune, Ender sau chiar Harry Potter). Să vedem dacă aici va veni excepția, am de gând să procur și celelalte volume.

Filmul – în primul rând, nu înțeleg de ce nu l-au făcut în 3D. Îmi luasem ochelarii cu mine la cinemotograf, dar nu. Cu toate astea, în primele 10 minute am amețit (dacă era 3D probabil cădeam din scaun). De ce mișcă aparatul de filmat în halul acela? Poate pentru a crea senzația de ”acțiune” în ciuda scenelor foarte statice. Comparativ cu cartea, filmul mi s-a părut în general mai static. Am avut senzația că au încercat să puncteze cât mai multe aspecte din carte, dar mi s-a părut o adunătură neînchegată de amănunte – dacă n-aș fi citit cartea, nu știu cât aș fi înțeles. Spre deosebire de Harry Potter sau Stăpânul Inelului, unde au reușit să creeze un univers.

Exprimarea – pe lângă că e mai static decât cartea, filmul e mai ”cuminte” – scenele de violență grafică din film sunt redate ”cenzurat”. Probabil că au făcut filmul adresat adolescenților, cum e și cartea (presupun), dar ar fi fost paradoxal să-l facă ”interzis sub 18 ani”, cum ar fi fost loc dacă ar fi respectat cartea. Adevărul e că citind nu e atât de traumatizant cum ar fi să vezi; dar pentru mine e însă încă o dovadă că ceva nu e în regulă cu ”materialul de bază”.

Actorii – pe Katniss mi-o închipuiam mai slabă, ațoasă, poate un pic mai scundă – ori Jennifer Lawrence e înaltă, bine închegată, cu față și mâini bucălate, bine hrănite. La fel și Gale. Apoi, cum sunt îmbrăcați de fercheș și cum se mișcă stângaci prin pădure – parcă ar fi parașutați dintr-un oraș modern în satul acela presupus sărac-lipit-muritor de foame. Văzându-i n-ai cum crede că acea bucată de pâine e pentru ei o delicatesă rară.
Peeta mi se pare cel mai bine ales dintre tineri; ”bătrânii” în general sunt potriviți – Woody Harrelson și Lenny Kravitz nu au cum să nu fie cool, chiar dacă Woody ar fi putut lejer să-l interpreteze pe Haymitch mai ”trashy”, cum e în carte.

Concluzie… n-am. Nu-mi pare rău de timpul investit (n-a fost mult), dar nu e genul de carte / film pe care aș vrea să le recitesc/văd.

Anunțuri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s