A început cu o trecere în viteză pe lângă castelul Hohenzollern din Hechingen, în drum spre Stuttgart (mulțumiri domnului N. pentru idee), cu observația că Neckarul își ieșise deja din matcă – abia ulterior aveam să auzim de marile inundații germane, bine că nu ne-au prins pe-acolo). În afara celor deja relatate se mai pun:…
Picătura care a umplut paharul rezistenței anti-GAS (gear acquisition syndrome) a fost Superluna. Cochetasem înainte de Antarctica cu ideea Nikon V1 + obiectiv de 300mm, dar m-am abținut, mai ales după ce am renunțat (temporar, după cum s-a văzut) la V1 și am mers pe varianta 55-200mm pentru D50, la acea vreme mult mai ieftină.…
râd în soare aurii, macarale. Pentru copii. Și pentru Takeda, care mai are un pic și-și publică romanul, iuhuuu! (poza e fotoșopat-panoramată din mai multe, nu erau chiar așa strâmbe).
Hai prin oraș spre casă, e frumos, mai clătesc un ochi doi la priveliște. Când colo, dincolo de clasicul peisaj de relaș de pe malul lacului, la care s-au adăugat și niște ”mari spirite”, opere de artă expuse de fundația Beyeler, ajung să clătesc și urechi – cu coada ochiului observ niște uniforme într-o piațetă,…
După excursia călare de sâmbătă am ales o variantă mai comodă pentru duminică – tot călare, dar motorizat. Raza de acțiune mai mare, dar am și plecat mai târziu. Astfel că până să ajung la Unteraegeri trece de 5 după-masa, ceea ce se dovedește periculos. Parchez scuterul între un Harley și-o Yamahă, merg scurt la…
Dacă tot am ajuns la Schaffhausen, s-o iau prin centru în drum spre gară, să-mi clătesc ochii. Matca Rinului pe lângă care pedalez e plină până la buză, mă gândesc din nou la inundațiile nemțești, și că nu le-o fi totuna oamenilor de pe-aici. Mă opresc doar pentru o panoramă și-o poză pentru A. (dacă…
…will you crumble? Așa mi-a circulat melodia prin minte în timp ce mă apropiam dar și după ce am ajuns la cascada Rinului. Nu era chiar în drum, dar nici departe de drum, și când am ajuns aproape de cărarea care ducea în jos am cârmit fără ezitare. Abia acasă am văzut cum sună versurile…
De la podul de lemn peste graniță traversezi satul și ajungi la mânăstirea de pe insula de pe Rin. Mare si ornamentată rococo. Înăuntru în renovare, pozele interzise (or fi ascunzând schelele vreun secret). Frumos altarul, cu mult aur și marmură verde. După vizitare, mâncare. Mi-e foame și sete zdravănă, ostoită cu juma’ de litru…
Încă de când eram mic mi se părea atrăgătoare ideea de a trece granița pe jos, sau pe bicicletă. Nu clandestin, oficial, fără stres. Bucuria acestei perspective mi-a fost umbrită doar de micul amănunt esențial că am uitat pașaportul acasă. Am decis totuși să risc, sperând să fie de-ajuns carnetul de conducere. N-a fost nevoie…
E o zi frumoasă, de la lumină se pare că mă trezesc destul de devreme mai nou, cat să văd unde să ies azi. N-am făcut nici un plan, dar parcă ar merge combinată un pic de mișcare cu ceva vizitare. Mă uit de rute cicliste pe internet, găsesc una interesantă, cu un pod medieval…
Mergând cătinel pe malul lacului, ceva îmi atrage atenția deasupra apei. O pasăre dă ture, probabil la vânătoare de insecte. Am o tresărire înainte de a conștientiza de ce – la o privire mai atentă, de unde stau seamănă foarte bine cu… un ”antarctic tern”! Dar ce caută aici?! Păi, a trecut o jumătate de…
…de fapt, seară. În sfârșit a venit vara, după 7 luni lungi. Oamenii au ieșit ca șopârlele la soare, și… deja aud primele plângeri de căldură.
Pe lângă cele relatate anterior, Mai s-a distins cu vreme rece și ploioasă, punctată de niște portocale pentru vitaminizare, niște flori, apuși, plus o excursie până la lacul Lauerz, de încărcare a bateriei la mașină, scoasă la o tură după mai mult de 5 luni de pauză (ceea ce i-a pus bateria în repaus, desigur).…
A fost să fie într-o zi cu ploaie, urcarea în Ochiul Londrei. Chiar și așa, se vede foarte frumos, iar ingineria din spatele instalației e impresionantă.
Partea bună când te trezești cu noaptea în cap e că orașul pare doar al tău, nimeni pe stradă în Cardiff, doar dragonii. Sub ochi roșii scrutători de pescăruș prind trenul spre vest – cu 2 schimbări voi ajunge în cele din urmă la Oxford, după 3 ore. Pe lângă prestigiul academic care oricum m-ar…
…m-a udat până la piele. M-a prins nu departe de casă, la capătul străzii, dar a turnat cu găleata și m-a fleoțăit complet. I-o fi prins și pe petrecăreți? Era prin centrul de trupe de cerbi și găini (stags & hens), cum se numesc participanții la petreceri de burlaci/burlace îmbrăcați cât mai ridicol și după…
Barca-autobuz se ia din parcul de lângă castel, te lasă în port. Pe hartă pare a avea mai multe stații, aș vrea să merg până la capăt, dar aflu că în extra-sezon oprește într-un singur loc în port, la … Vizitez clădirea cărămizie, că n-ai cum s-o ocolești, e faină arhitectonic; conține un mic muzeu…
Stadionul Millennium este templul rugby-ului galez, sport la care sunt mult mai buni decât la fotbal. Îl știu de Arms Park, de pe vremea când în turneul celor 6 națiuni erau doar 5. Nutresc speranța că e ceva meci azi – deși vremea nu e încurajatoare, m-ar tenta. La stadion însă nici țipenie de om,…
Castelul e fix în mijlocul orașului, lângă centru – perfect plasat. Ca să ajung la el trec prin parc, astfel încât nu-i găsesc intrarea principală, trebuie să fac un ocol pe lângă ziduri, ocazie cu care văd cât e de mare. Înainte de vizitare te uiți la un film 3d pe un ecran foarte lat.…
Două motive m-au tras spre Cardiff – una că nu mai fusesem în Țara Galilor, și a doua limba galică, dintre cele mai năstrușnice din Europa și din lume. Al doilea motiv s-a dovedit oarecum fals – limba galică e vorbită în Irlanda; în Țara Galilor se vorbește celta. M-am făcut puțin de cacauă când…
explorish.ro 