Partea bună când te trezești cu noaptea în cap e că orașul pare doar al tău, nimeni pe stradă în Cardiff, doar dragonii.
Sub ochi roșii scrutători de pescăruș prind trenul spre vest – cu 2 schimbări voi ajunge în cele din urmă la Oxford, după 3 ore. Pe lângă prestigiul academic care oricum m-ar fi atras aici, m-a tentat și recomandarea lui N. Gusturile comune se vor adeveri din nou – mi-a plăcut foarte tare, în ciuda vremii gri și umede. Cum zicea și N., mult mai „monumental” decât te-ai aștepta, un oraș-muzeu. Celebra universitate Oxford e organizată în colegii, fiecare cu administrația și finanțarea lui. Generaliste, dar cunoscute pentru specializări. Unele mici și cochete, altele mari și bogate, mai toate prestigioase. Am doar vreo 5-6 ore, așa că prestez întâi un tur cu autobuzul turistic, că altfel n-am șanse să ajung peste tot unde e interesant, iar așa văd ce fac după ce mă dau jos. Fac… un tur de oraș pe jos, chiar din fața biroului turistic. Și aici e de foarte bună calitate, tot cu voluntari ai primarului – de data asta un fost profesor de informatică, acum pensionar, pasionat de istorie. Ne-a dus și în curtea unui colegiu, și într-o capelă unde un student corist exersa la orgă (clasic!), și în sala de examene, prima de acest gen, ne-a povestit câte și mai câte. Nu le mai țin minte, și oricum au mai mult farmec la fața locului. Recomandat.