Castelul e fix în mijlocul orașului, lângă centru – perfect plasat. Ca să ajung la el trec prin parc, astfel încât nu-i găsesc intrarea principală, trebuie să fac un ocol pe lângă ziduri, ocazie cu care văd cât e de mare.

Înainte de vizitare te uiți la un film 3d pe un ecran foarte lat. O poveste romanțată, fără vorbe, doar cu imagini, având drept eroi doi adolescenți din zilele noastre care descoperă printr-o carte magică trecutul castelului. N-am înțeles mare lucru; ideea e originală dar ori execuția are lacune, ori privitorul. Oricum, cred că un film la intrarea la Bran, de exemplu, s-ar bucura de un foarte mare succes. 10 minute, nu mai mult.

Din sala de „cinema” ies într-un tunel din zid, folosit în al doilea război mondial drept adăpost și acum reamenajat întru aducere aminte, după care se deschide o arcadă către curte. N-a mai rămas mare lucru înăuntru, doar un bastion în mijloc. Urc pentru panoramă, apoi vizitez și castelul, amenajat ca un fel de Peleș, până și „cameră arabă” are.

De data asta nu prea am răbdare pentru ghidul audio, aflu doar că orașul a cunoscut înflorirea sub marchizul de Bute, citit „biut”, nu știu dacă are ceva neamuri la Pechea.

Ieșind afară dezleg în sfârșit misterul întrebării lui A., „ou sont les animeaux?” – pe ziduri. Statui de animale pe crenelurile unui zid de lângă castel, acum restaurate.

Buun, unul din cele două obiective culturale de pe listă a fost executat. Rămâne stadionul.