Barca-autobuz se ia din parcul de lângă castel, te lasă în port. Pe hartă pare a avea mai multe stații, aș vrea să merg până la capăt, dar aflu că în extra-sezon oprește într-un singur loc în port, la …

Vizitez clădirea cărămizie, că n-ai cum s-o ocolești, e faină arhitectonic; conține un mic muzeu al orașului. Lângă ea e o clădire de sticlă cu acoperiș fistichiu, „probabil muzeul de artă modernă”, zic. E parlamentul, care e deschis pentru vizitatori, dacă ar fi ședințe i-ai putea vedea prin acoperișul de sticlă. E zi de pauză azi, așa că încerc o supă de cartofi locală cu fenchel. Groaznică. Nu pot s-o mănânc, în ciuda locului și atmosferei.

Colette zisese că-i place să meargă pe jos până la dig în zile cu soare – iar soarele se arată din când în când, așa că o iau pe jos până la dig, pe lângă biserica mică albă norvegiană. La dig, ghici peste cine dau – peste Robert Scott – eheei, nu ne-am văzut din noiembrie. Expoziția memorială e în formă de vele de vapor, n-ai cum s-o ratezi. Motivul – nava a plecat din Cardiff pe Atlantic, s-au simțit foarte bine aici și-au hotărât să fie „portul de acasă” când se vor întoarce. Are și un monument, pe care-l pozez la întoarcere.

E vânt puternic și destul de frig, în mod excepțional nu merg până ca capătul digului, că e departe rău, mă întorc nu mult după momentul Scott.