Dacă tot am ajuns la Schaffhausen, s-o iau prin centru în drum spre gară, să-mi clătesc ochii. Matca Rinului pe lângă care pedalez e plină până la buză, mă gândesc din nou la inundațiile nemțești, și că nu le-o fi totuna oamenilor de pe-aici.

Mă opresc doar pentru o panoramă și-o poză pentru A. (dacă pentru Takeda sunt macarale, pentru A. sunt poduri), mă grăbesc să văd ceva din oraș. Când ajung aproape de centru, la ureche îmi ajung acorduri supărate de heavy metal. Măi să fie. Leg calul de-un stâlp și mă amestec cu mulțimea de vreo sută de persoane adunate într-o piață cu iarbă verde, unde într-un cort se agită, leoarcă de căldură, trei adolescenți entuziaști. Spectatorii, altfel imobili, dau repetat aprobator din cap.

Stau preț de vreo două cântece, sunt simpatici băieții în sinceritatea lor, nici n-ar suna rău dacă s-ar auzi microfonul solistului mai bine. Sau mai bine nu, pe o bucată mai lină parcă mai cântă și pe lângă.

Gata, hai că ajunge pentru azi. Încălecarea, traversarea centrului (plăcut, cu oameni ieșiți la terase sâmbătă seara) și ura-n tren, armăsar. Am descălecat de pe șa, și-am spus povestea așa.