Am parashuta mea, snt pionier…

„Core value: COURAGE.”

Am sărit aşadar cu paraşuta. Şi nu cu una de pe Kiseleff…

Context:

Cei de la şcoala asta au 7 valori după care se ghidează – toţi, de la vlădică la opincă. Cele 7 „Core Values”. Ele sunt: Curaj – Integritate – Responsabilitate – Rigoare – Diversitate – Echipă – Comunitate.
Ele se regăsesc înntr-un fel sau altul în toate acţiunile carele se desfăţoară, cu intenţia nedisimulată de a ajunge un mod de viaţă. Ne-au fost inoculate în timpul teambuildingului de la început, proces care continuă şi în zilele noastre.

Un mod devenit tradiţional de a sublinia valoarea numărul unu pe listă – CURAJUL – este că facultatea organizează salt cu paraşuta pentru fiecare promoţie nouă. Este tradiţia care speram eu încă de când am aplicat că se va întrerupe… dar nu…

Fiind în secţiunea A, am fost azi printre primii care au sărit. Azi. Secţiunile B şi C, în vikendurile următoare.

De ce m-am dus? Păi, din mai multe motive.

Unu: mi-e frică de înălţime. Suspectez că am chiar rău de înălţime.
Doi – rezultând din Unu: tentaţia de a-mi depăşi una din limitele majore.
Trei – rezultând tot din Unu: singur nu m-aş fi dus Doamne fereşte. Nu văd sensul – contravine instinctului de conservare. Ocazia era deci unică.
Patru: exerciţiu de teambuilding mai extrem ca ăsta mai greu… (ce zici, Vlad? ;)))
Cinci: Sună „cool” să poţi zice – „am sărit cu paraşuta”. Mai ales dacă scapi.
Şase: tot mi-era frică… dar amănuntul care m-a făcut să mă înscriu este că debutanţii sar legaţi de instructor… da, am sărit legat de un paraşutist „adevărat”.
Şapte: ca să dau un scop gestului, mi-a venit ideea să-mi leg camera video de mână (cu scoci), şi să filmeze ce-o vedea, în legea ei, în timp ce cad. Astfel, aş fi avut un scop mai precis decât să-mi pun viaţa în aer aiurea. (Se va dovedi însă o idee neaplicabilă, din 2 motive: dacă pierzi camera şi cade, e delict federal să arunci cu kestii din cer, căci pot cădea la oameni în cap, şi doi, la 120 mile pe oră e posibil să-i scapi una instructorului în cap să-l faci nocaut, şi nu vrei asta, mi-au zis. Le-am dat dreptate.)

Aşadar, ne-am dus frumuşel (cu o colegă cu maşina) undeva la 2 ore în afara Atlantei, la staţia de sărit(zi). Am plecat la 6 jumate dimineaţa de aici… că cică e bine să fii de dimineaţă acolo. Am ajuns pe la 8… Sistemul era aşa: dacă voiai să te şi filmeze, urcau cam câte 3 perechi în avion, dacă nu, până-n 5. Avionul era minuscul, părea de hrtie, capacitate vreo 20 persoane max, cică de genul celor din Point Break. Urcai la 9000 sau 14000 de picioare (toti am urcat la 14000, dacă-i bal, bal să fie), care e cam 4500m, şi săreai. Procedura era simplă: capul pe spate, te ţii de harnaşament, stai pe vine, te împinge şi cădeţi. Dup’aia imediat, picioarele adunate la spate, şi iabadabadu în jos. Pare simplu, si se vede treaba că chiar e.

Am fost în grupa a patra, cu Wendy şi Yonghui, din China, numai că ei ceruseră şi video, şi cameramanul nu venise la timp, astfel încât ei au rămas să-l aştepte iar eu am urcat singur… mai erau 4 profesionişti dar au sărit înaintea mea, la cota 9000. a fost cam ciudat drumul în sus… frica a dat trkoale… până s-au terminat şi alea, la ce frig era sus.

Şi a fost… incredibil de frumos. mi-a fost frică rău de săritură, de uitatul în jos pe uşe – cum însă trebuia să ţin capul pe spate ca să nu dau cu dnsul de marginea avionashului, NU m-am uitat în jos, şi nici măcar n-am închis ochii. Şi vânnnt… nici nu m-am desmeticit bine, şi am văzut cu coada ochiului… stâng (Zeugenauge) cum dispare avionul, şi am ajuns cu faţa în jos… şi a fost o senzaţie indescriptibilă. Îmi spuseseră oameni care săriseră anul trecut că nu ai senzaţia aia de gol în stomac de la montaigne-rousse, şi aşa e. Simţi presiune, bate vântul de zici că vrea să-ţi deschidă gura şi urechile, dar atât. Nici nu simţi cum cazi ca bolovanu’, ceea ce de fapt faci, din cauza pernei de vânt care te împinge în sus. Ca la televizor – întinzi mâinile lateral, zâmbeşti camerei (care nu era, da’ mă rog) – eu am zâmbit stratului de nori, care se vedea în depărtare, luminat de soare, ca o pătură cu volănaşe, cam la nivelul nasului meu (deoarece ne-am înălţat deasupra lor cu Pasărea). Incredibil. Am simtit o senzaţie intensă de fericire pură, dar foarte reală – nu ştiu exact de ce… poate adrenalina… eram atât de mic şi vulnerabil, dar atât de sus… fantastic. Gândul a zburat acasă… Şi am zâmbit din nou. Strâmb, de la vânt, dar orişicât.

Priveliştea, fenomenală. M-am uitat în jos fără jenă, oricum se vedea ca un tablou, nici nu aveam senzaţia că mă uit în jos… desi era foarte în jos… după vreo 70 de secunde, la altitudinea de 6000 de pchicioare (vreo 2000m, aşa pe la Postăvaru’) mi-a făcut semnul dinainte stabilit şi am deschis paraşuta, trăgând de o bilă de golf. Zduf, dar şocul nu a fost cine ştie ce. Probabil i-aş fi ars însă una cu camera, dacă o luam… El (Adam îl cheamă pe Paraşutist), cică: “eeei, s-a deschis, ce bine!”. Eu în gândul meu: “eeei…”

Dar haiul nu se terminase… au început figurile cu paraşuta. Curbe luate cu frâna de mână, una după alta… Îmi zisese la început că s-ar putea să am probleme Gogule cu respiraţia în timp ce coborâm cu paraşuta, tre’ doar’ să-mi aduc aminte să respir puternic. Eu în gândul meu – poate vrei să zici că sunt probleme în timp ce cădem ca securile, nu în timp ce plutim lin precum Mary Poppins cu Umbrela.

Ei bine, iată că şi de data aceasta experţii ştie mai bine. În timp ce cădeam am respirat fără probleme, chiar am fost surprins. Dar după ce am început Formula 1 cu paraşuta… care a fost oarecum lin, dar RAPID… hmm… mi-am dat seama că parcă se termină aerul… măi şi părea că e chiar prea mult la început… am respirat puternic… tss… între timp ajunsesem atât de jos încât am conştientizat că e jos… şi am simţit o uşoară senzaţie de ameţeală… buf!! Până să apuc să-mi fac griji, am aterizat fix în fund (dreapta). Şi gata… Uşurarea a fost destul de mare :).

După ce m-au desharnaşamentizat, fetele (pentru istorie, C. (USA), shofer, M. (India), copilot, S. (Turcia), co-pasager), care aterizaseră deja de ceva vreme, au zis să plecăm. Şi eu voiam acasă, că eram încă ameţit. Poate şi din cauză că nu mâncasem decât o banană şi o brioşă (deh, ca să nu am ce arhipelag, în caz că Bora-Bora), poate un pic de rău de înălţime pe final – cert e că virgulă când am urcat în maşină s-a instalat greaţaa… şi ne-am întors, să iau un pic de aer (totuşi). Am luat aer, şi încet-încet s-au normalizat indicatorii de sistem.

Astfel încât am ajuns binemersi acasă şi am aşternut aceste rânduri, încălcând regula de a nu mai scrie înainte de lecţii… dar am sărit cu paraşuta, totuşi… (acum, stând la birou, pare aşa din altă lume… parcă nici n-am fost eu! Bine că am scris, că mâine poate credeam c-am visat!)

Mi-am adus iar aminte de casetă… vai, ce căscat… am vrut să fiu cu 2 secunde prea şmeker şi să transfer nişte imagini repede de pe video pe calculator… şi am reuşit, dar am „reuşit” şi să şterg ultimele 5 minute din film… cele cu aterizarea mea… nu mi-a venit să cred când mi-am dat seama… n-am citit cu atenţie în carţulie… acum m-am mai calmat, dar mai devreme clocoteam… din nou, viaţa a compensat senzaţiile… a trebuit să vină o frustrare imensă la aşa trăiri intense. OF!

Dacă aş mai sări o dată? În principiu, nu (ce-i prea mult, nu-i sănătos, plus că-i şi scump (120$, iar dacă vrei şi video (un dement care sare înaintea ta şi te filmează) e încă 85$). Dar dacă condiţii de extremă urgenţă ar cere-o, s-ar putea. Nici nu se compară cu montaigne-rousse… din altă categorie.

Dacă recomand? Uite, nu credeam că o să spun asta vreodată, dar DA. Sunt senzaţii pe care nu le poţi trăi pe Pământ.

Pentru amatorii încrncenaţi, aici o licenţă (ca să sari singur, instructaj complet) costă cam 1000$, după care salturile sunt însă eftine – 19$ bucata. Hahaha….

A, şi era să uit. Superman, care chiar trecea pe acolo în turele lui în jurul Pământului (în continuare supărat pe Omul Invizibil), a zis să vă zic salut.

Salut!

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s