„Lead Week” a trecut in sbor deasupra unui cuib de studenti. I-au zis asa probabil atat pentru ca au o obsesie cu „Leadership”-ul, cat si pentru caci a precedat inceperea cursurilor (ele incepe luni. Adica maine!).

Scoala

Tema saptamanii a fost analiza pietei de transport aerian si recomandari pentru Delta Airlines, companie „cu probleme”. Cireasa de pe tort – 7 echipe din cele vreo 20 si-au prezentat gaselnitzele vineri unor angajati ai Deltei, ultima dintre echipe (de fapt, cea mai tare, prezentand vicepresedintelui pe Corporate Finance (sau asa ceva).

Programul a fost cam asa: impartiti in 3 sectiuni in clase diferite, dimineata (de la 8:30 sau 9) curs de 2 ore, apoi 1-2 ore team work, timp in care fiecare echipa trebuia
sa nasca o prezentare tematica. 2 erau alese drept cobai, prezentau si ceilalti invatzau pe exemplu. Pranz. Curs 2 ore, 2 ore team work, alta prezentare, alt debrief, iar apoi urma o sesiune cu consultanti (McKinsey si AT Kearney) care ne invatau una-alta. A doua zi, de la capat.
Cursurile au fost fiecare pe o disciplina, ca sa ne dea cateva unelte / puncte de vedere generale din care sa privim problema. Economie, Decision Analysis, Marketing, Finante. La economie si probabilitati era sa adorm, evident, si NU pentru ca stiam prea mult… O sa fie mai greu pana ma prind de termenii in engleza; matematica nu pare grea, chiar pentru nivelul meu submarin, greu e doar ca nu prea stiu ce inseamna una-alta. Deocamdata.

In prima zi le-am zis in gand ‘ba voi snteti nebuni’, cum sa ma apuc eu sa le dau recomandari la aia cand eu habar n-am cate aripi are un avion. Primele 2 zile au fost mai stresante, dar spre sfarsit am constatat cu uimire ca miscarea a dat rezultate: spargand problema pe bucati, invatand din ce ne storceam noi kreerii si din ce prezentau ceilalti, m-am trezit la sfarsit ca pot purta o conversatie prelungita, cu analize, recomandari si tot tacamul, despre industria aeriana, parand chiar ca stiu despre ce vorbesc!! Michteaux!
Echipa a mers bine, fara frecusuri majore; intre altele am avut „bafta” sa fim alesi cobai pentru a prezenta in fata intregului an, si nu o data, ci de 2 ori. Prima data ne-au disecat, apoi a mai trebuit sa prezentam o data, cica „sa vedem efectuuul”… Am iesit insa onorabil, mai ales tinand cont ca noua ni s-a parut cea mai nereusita prezentare pe care o facusem in ziua aceea. (Murphy traieste, si mai trece si pe aici). Prezentarile finale au fost senzationale, progresul fata de ce au aratat in cursul saptamanii de-a dreptul fenomenal. Vazandu-I am inteles de ce nu ne-au ales pe noi. Intr-un fel, la un moment dat as fi vrut sa prezentam si noi, pe de alta parte a fost mult mai relaxant asa. Este timp…

Dar ajunge cu scoala. Destul ca o saptamana n-am avut timp nici a respira. Ca urmare si razbunare

Bicicleta

vineri dupa prezentari m-am dus atza la magazinul de biciclete, si de atunci sunt mandrul proprietar al unui mountain bike Raleigh M20, de cea mai joasa calitate disponibila in magazin, dar arata bine ;). Foarte bucuros de noua achizitie, am intreprins o calatorie pana la supermarketul „Target”, unde am vrut sa schimb o veioza pe care o cumparasem, si care nu mergea. Pe harta parea foarte aproape, „la 2 strazi in cartier”, am estimat eu cam ca de la Unirii la Victoriei, ca de, sa punem marja. Si asa a fost intr-adevar, numai ca doar prima jumatate a traseului.
A mai urmat o jumatate, evident la fel de lunga. In total vreo 6 km. Adaugati faptul ca Atlanta are un relief, sa-i spunem „valurit”, si tot nu va puteti inchipui
in ce hal de epuizare am ajuns la magazin. Oamenii acolo au fost cumsecade, au zis „du-te si ia alta veioza, nici o problema”. Am luat alta veioza, si nu mergea nici aia. Hm. La care functionara a zis – a, dar butonul nu se apasa, se invarte.
Aha. Am incercat-o la o priza, si, evident, functioneaza.

Bucuros nevoie mare de cata lipsa de minte pot da dovada la aceasta varsta inaintata si injurand in gand in chineza (sa nu spuneti niciodata unui chinez „ciao ni ma”), am mai facut niste cumparaturi, asa, ca sa fiu bine incarcat, si hai la casierie. Aveam tricoul pe care scire „Cosa-Nostra” in Spencerian script (ca logo-ul Coca-Cola, pentru cine… ;). Casierita se uita ciudat la mine si zice – citez – „that says ˜Coca-Cola’ in a language I don’t know. What language is it?”. Eu – „Italian”.
Ea – „Aaaa. You got this from Italy?” Eu – „No, from Austria”. Ea – privire pierduta.
Si am plecat, lasand-o confuza, si da-i la pedale spre casa…

Concluzia zilei: un scuter ar fi ideal…

Olimpiada

Tocmai s-a terminat maratonul. Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cand l-am vazut pe protestatarul ala care a sarit si l-a impis pe liderul cursei in multime! Am crezut ca n-am vazut bine!! Mai avea vreo 4-5 km!!! L-as bate cu bata de baseball! Daca e ceva sacru la Olimpiada, atunci e maratonul. Ce nesimtit…

Ma rog, in afara de acest incident regretabil, lumea zice pe aice ca a fost o Olimpiada reusita. M-as bucura sa fi fost asa. Tre’ sa verific ce medalii au mai luat ai nostri. Astia aici is de groaza: arata doar americanii si castigatorul, in cazul nefericit in care acesta nu e american. Astfel incat in imaginile despre cursa de 400m garduri fete de exemplu o aratau doar pe grecoaica castigand; am intrezarit-o pe Ionela Tarlea venind in fuga in spate, dar nu mi-am putut da seama daca a luat ceva, si daca da argint sau bronz! Mi-au zis ai mei, dupa, ca a luat argint!!

In general, comentariile americanilor mi s-au parut fair-play, competente si cu bun simtz. Eroul lor a fost Michael Phelps (8 medalii la inot! – Jos palaria…

Pacat ca au dat-o in bara comentatorii (din punctul meu de vedere) in penultima zi, adica aseara. Erau mari favoriti la stafeta de 4x100m baetzi (si la fete, dar au pierdut bastonu’!), vorbeau de record mondial, erau cu nasu pe sus, si atletii, si reporterii, si – au luat argint. I-au batut englezii!! Dupa fiecare cursa mai importanta, aveau un reporter pentru miniinterviu. I-a intrebat pe baeti ce s-a intamplat, iar ei – FOARTE fair-play! – au zis „ce sa se intample, tata, ne-au batut pe merit, bravo lor, n-a fost ziua noastra, ne pare rau, asta e, dar ne pare bine ca am luat medalie pentru tara noastra”. La care reporterul, agresiv, a mai incercat sa sape „ce n-a mers bine, ce ati gresit?”, culminand cu „Sunteti multumiti cu argintul?” Ei au incercat, jenati, un „Nu tocmai, dar…” timid, insa asta nu i-a lasat sa termine – cica „I didn’t think so” – si-a plecat!! Bai nesimtitule, ia fugi tu matale ore in sir 360 de zile pe an la antrenament si apoi 8 curse de medalii olimpice in 10 zile, si apoi fa comentarii tupeiste! Da, m-a scos din sarite…

Mi-a placut Olimpiada, atat cat am apucat sa vad. Veneam seara obosit, dar de pe la 9 la 12 tot ma uitam la olimpiada. Trebuie sa ma uit insa pe saituri sa vad care au fost – de fapt – performantele, caci din 6 picioare si 3,1/4 inci la inaltime, lungime sau prajina zau dac-am inteles cati metri sunt. Am vazut cum Bogdan Tarus a sarit aproape de linia aia de 8 metri la lungime, dar cand au zis 26 3 ¼ m-au bagat in ceata…

Din cate am intrezarit, ai nostri s-au comportat destul de onorabil. Pe mine m-au dat jos din pat gimnastele, gimnastii si Camelia Potec – matanii prelungite de la Atlanta! Matanii si pentru cei pe care nu I-am vazut, in frunte cu Marea Elisabeta Lipa, sa le fie casa-casa, masa-masa si Tiriac-premii, ca mare bucurie au adus exilatilor si nu numai!

A propos de kestii sportive, se termina olimpiada, incepe sezonul de fotbal american. Doamnelor din Romania, ar trebui sa fiti fericite. Divizia A nu e nimic pe langa cat bombardeaza TV-ul aici la fotbal american! Meciurile amicale din pre-sezon sunt disecate la centimetru, meciurile din campionatul facultatilor (!), toti
sunt ahtiati. Emisiuni cu fotbalisti (foarte coerenti in exprimare de altfel, din ce am vazut), fani care pun intrebari, ce mai, nebunie. Si inca NU a inceput sezonul.

Evident ca vreau sa ma duc la un meci Atlanta Falcons cu cine o fi. Si sa joc un fotbal american :).

In rest

In rest, nu mare lucru. Inca nu m-am apucat sa gatesc (ha!), m-am hranit constiincios cu gianc fud – partea buna e ca ma pot rostogoli spre scoala. Ca veni vorba de
olimpiada, atleti si muschii lor abdominali, denumiti aici „six pack” – noi vom introduce conceptul de „6 pounds”. Da’ mancarea mexicana e buna… Burrito, Quesadilla si Tacos, si gata, vorbesti mexicana.

Aseara am invatat cateva cuvinte in Hindi, si anume pachetul de supravietuire – salut, ce faci, esti frumoasa, nesimtitule, vagabondule („Awara-hu” inseamna „sunt vagabond”, pentru cine-si mai aduce aminte de Raj Kapoor), plus vreo 2 cuvinte pe care blogul nu le suporta). Mai urmeaza, sper.

Cursurile incep maine, avem deja o tema pentru maine – tema pentru prima zi! – cei din orientul mijlociu, aici incluzandu-ma, erau scandalizati – prima saptamana
ar trebui sa fie libera! Ca la ASE! ;))

Asa ca va laaas si ma apuc de treaba. Cica.