miercuri, 29 septembrie 2004,  21:40

după un meci scrâncen, pigmentat cu răsturnări de situaţie şi mingi-spectacol, România-Zimbabwe 0-2 (0-6, 2-6). Cum la ce? La Cupa Emory la tenis.

Am avut azi meciul… Byron Black se numeşte Komborerai Chapfika, student la ASE cum ar veni, o kestie de abanos la circa 1,90 şi… cînd l-am văzut, şi mai ales echipamentu’, mi-am zis: îl bat de-l usuc… pe umăr. Şi când te gândeşti că diferenţa dintre noi e doar că el ştie tenis…

Primul set a avut o desfăşurare liniştită. Am reuşit un singur „deuce”, pe serviciul meu, …pe care l-am pierdut. Scorul: 6-0.

Al doilea set a început sub cu totul alte auspicii. După primele 2 game-uri, era 2-0 pentru el… Dar apoi a venit. Revirimentul. Uzând de nişte mingi ca pe vremea lui Năstase (adică jucând ca în anii ’70), profitând şi de blazarea (plictisul?) adversarului, am revenit spectaculos cu un break şi am ajuns la 2-2!

Asta probabil l-a enervat. Scor final: 6-2.

E drept, am jucat pe ciment. Dacă jucam pe zgură, cred că aş fi reuşit să ajung undeva la un 6-0, 6-3…

De ce am participat şi i-am ocupat omului timpul degeaba? Păi, de ce nu?

Au fost şi părţi bune: primul meci adevărat de tenis, din carieră, în competiţie. (dacă reuşesc să joc şi cu colega mea Ivona, fostă WTA, chiar că pot să pun apoi racheta în cui şi să mă orientez spre alte sporturi care cer mai multă îndemânare şi condiţie fizică. Gen şah.)

Apoi, am reuşit câteva mingi spectaculoase, una chiar o combinaţie scurtă-lob – fromooos… a valorat pentru mine mai mult decât toate servele în fileu sau aiurea. Cum e românul, trăieşte pentru o clipă…

Asfel s-a mai năruit un mit: acela de a deveni nr. 1 ATP. Dar nu-i nimic, mai sunt şi alte sporturi… să vedem să vedem.

Atât de la corespondentul special de la Cupa De Vis, a.k.a. E. US Opăn.