5 Sept 10:10

Nici nu mai stiu cum a inceput saptamana asta, de cand n-am mai scris. Sa vedem…

29 Aug

A fost inchiderea Olimpiadei… mi-am notat aici „invatati de la greci, ce inseamna mandrie, cultura si identitate”! bravo lor, au aratat lumii ce inseamna Grecia, si ca, desi noi stim ca sunt degenerati fata de Maretii Clasici, tot mai e ceva de capu’ lor.

31 Aug

Spiciul lui Schwarzi. Guvernatorul Californiei a tinut un spici de Holiud la lansarea candidaturii lui Busch, iar astia nu conteneau cu aplauzele. Mie mi-i simpatic Schwarzi si tin cu el, da’ in discursul lui am gasit idei politice atat de numeroase (una), generale si de vagi, incat m-am socat. Cred ca pana si alde Vacaroiu ar fi dat mai mult senzatia ca stie despre ce vorbeste. Arnold a vorbit ca la carte, pentru… presentation skills, da’ nu pentru scena politica – parerea mea. Ii tot dadea inainte cu visul american, cu imigrantu’ sarac care a ajuns sus – binebine, dar acum esti sus – now what? Singura idee politica de care imi aduc aminte e ca „e republican pentru ca republicanii nu sunt ca socialistii din Austria , ca ei propovaduieste libertatea la oameni”, cum zicea Nixon din amintirile lui. Ma rog…

Imi pare rau ca n-am vazut spiciul lui Buschica, cica a fost nostim. In general din ce am auzit si vazut, ma surprinde superficialitatea discursului politic. Si la noi sunt aburi, da’ parca mai deshi. Aici, desi mi se pare clara atza cea alba, oamenii “de rand” par chiar a crede. Ca la noi.

Alta e situatia insa in zona academica. Am avut un exercitiu interesant la ora de management si leadership, unde clasa s-a impartit in 2 dupa raspunsul la urmatoarea intrebare: Este Busch un lider bun sau nu? Discutii… interesant. Apoi: cine e un lider mai bun, Busch sau Klingon? Asta, Clinton? Iar discutii… aveau dreptate si unii si altii, in felul lor. E un domeniu de prospectat, politica americana . Daca tot sunt aici…

A, si veni vorba de ore: a inceput. Prima saptamana a fost introductiva, doar Noonan de la Decision Analysis ce a cam intrat in noi. Dar a inceput – avem de citit la greu pentru marti, si evident ca nu m-am atins. Marti pentru ca luni e Labor Day – un fel de 1 Mai – liber.

Mi-e foame.

6 sep, 2:40

n-am reusit sa instalez internetu’. cica routerul e de vina, nu e compatibil. ce nasol.

in schimb am fost la o bere cu Ohad. o juma de ora, am zis initial. am stat aproape 4 ore, vorbind vrute si nevrute. i-am povestit despre Ceausescu, despre Dracula, am povestit despre arabi si evrei – incredibil, nu ma asteptam sa am o discutie despre aceste teme la asa scurt timp de la sosire!! a fost michteaux de tot. si au rasarit 2 idei… Ohad asta e baiat deshtept. si simpatic. Din Tel-Aviv, sotia lui a lucrat la imbuteliator in Israel ;). Se profileaza inceputul unui biutiful frendship. era o seara din aia, cand daca eram in Bucuresti si era tarziu, desi eram obosit si ar fi fost normal sa dorm, as fi simtit nevoia sa-l vaz pe Takeda la o tacla…

de ce sunt obosit? hmm… sa incep cu sfarsitul? bine. azi am fost cu pluta pe apa alba, adica white water rafting, pe raul Ocoee din Tennessee (la veo 2 ore de Atalanta), pe raul unde, mai dinsus, s-au desfasurat probele olimpice. ne-am dat cu o barca pneumatica pe un rau pe alocuri rapid (gradele 1-4, unde grad 10 e raul Zambezi , cu hipopotami si crocodili). 6 in barca, padele, veste, caschete, da-i. cu un ghid in fiecare barca, virgula carmaci. noi am avut un lup de rau, batran si barbos, simpatic. am parcurs traseul cu bine si evenimente putine – doar am tamponat o alta barca si am rasturnat 2 inshi de-ai lor in apa, in rest nu mare lucru. mi-am udat sandalele pana la… piele. a, si am mai adaugat o dimensiune propriului „brand” aici (astia ne-au pus sa ne gandim la propriul brand, pe care sa-l cultivam, poate creste): la inceput am stat in dreapta, dupe o vreme m-am mutat in stanga barcii. la un moment dat, ghidul striga: „stanga inainte”. eu, obisnuit cu dreapta, ma uit la ceilalti si zic agitat: „stanga, inainte!” – ei se uita la mine siderati: „pai tu esti stanga!” ceilalti doi de pe partea mea pedalau ca disperatii, saracii… mi se va duce buhul. oricum era inevitabil…

a fost fromos… ne-au facut si poze, pe care le vindeau la sfarsit (dupa modelul deja consacrat in parcurile de distractii), dar pretul mi s-a parut incredibil: 17.5$!! intrece orice Port Aventura… si pe loc a sclipit ideea: de ce sa nu luam toti 6 cati am fost in barca o poza si apoi s-o scanam si s-o dam la fiecare? ca doar suntem in romania . Americanii au parut un pic derutati de concept, dar israelienii (M., colega mea + barba-su’ Z. (Zaharie, caci are parinti romani, plecati de mult ;) si indianca M. au marsat imediat. din pacate (sau din fericire) nu au gasit pozele cu grupul nostru. au fost multe barci pe rau, aveau vreo 20 de poze cu barca virgula carmita de o blonda inalta si frumoasa (tip Suedeza, doar ca din Ohio), in schimb nici o poza cu bashalacii de noi. ne-au zis ca putem cumpara pozele onlain, ceea ce a generat alta idee in tartacutza: da’ daca le putem vedea onlain, ce, nu s-a inventat clic dreapta save as picture? sa vedem daca merge… probabil ca nu.

pastrand o ordine invers cronologica, sambata 4 sep am fost hiking cu Harriet, indrumatoarea academica de la scoala, carele ne-a dus in cadrul „Discovery Days” pe niste carari de munte. a fost fain, relaxant. a venit cu cei doi caini imensi, o retrieveritza aurie si un caine de munte Bernez (adica din Berna, Elvetia).

seara am mers la o petrecere organizata de o colega la ea la apartament, care e intr-un complex cu piscina. am folosit petrecerea ca ocazie sa-i tratez cu vin romanesc, de ziua mea. am cumparat o gramada de sticle de vin romanesc de la International Farmer’s market, undeva la mama naibii catre Reghin incolo, noroc cu Johannes (din Austria, nu din Australia) si masina lui. Feteasca neagra a fost esec total, nasoala la gust, celelalte soiuri insa au scorat bine. le-am facut si o mica istorie pe email, cu Burebista inclus in oferta – unii chiar au citit. Oamenii astia chiar e politicosi pe aici, chiar citesc – poate e doar la inceput pana se obisnuiesc :). cand am plecat de la kef (pe la 2 si ceva) ne-am ratacit cu Johannes prin hatisurile strazilor interminabile, am ajuns intrebat pe unu’ intr-o benzinarie, care habar n-avea pe ce lume traieste – pana la urma am ajuns pe la 3 acasa. a doua zi urma raftingul cu plecarea la 9 jumate – dar asta deja stiti.

vineri 3 sep am fost cu niste baeti la un restaurant indian de langa mine – prima mancare indiana din cariera. S.-E Z. (poreclit D.) din Bangladesh a fost ghidul, ne-a comandat mancari care lui nu i s-au parut deloc condimentate, iar mie mi-a luat gura foc. mancarea a fost insa FOARTE BUNA! nu ma asteptam.

Duran e o figura si jumatate. pe langa ca e foarte nostim, stil pezevenghi, e incredibil de cult – din cati indieni am intrebat, el, care nici nu e indian, a fost singurul care nu numai ca auzise de Maitreyi Devi (a propos, in Bengali se pronunta „Moitreyi Debi”), dar citise ambele carti (si a lui, si a ei) si era la curent cu Mircea Eliade, al carui nume l-a pronuntat unprompted si fara cusur!

Vineri dimineata am avut convocarea, deschiderea oficiala a anului. a vorbit K., apoi decanu, au aratat filme tematice urmate de un barbecue. o kestie faina, inainte de barbecue ne-am strans in amfiteatru, un mic debrief de inceput de an si sfarsit de „orientation”, dupa care am iesit in curtea ingradita de cladirea in forma de U. ei, si cand am iesit, cei din anul 2 erau la etaj si ne-au aplaudat si incurajat prin strigate tematice tot timpul cat ne-am scurs afara. poate suna banal sau superficial, dar marturisesc ca a fost o senzatie furnicatoare.

Insa cea mai tare kestiune a fost in timpul filmului. au prezentat un film despre Roberto Goizueta, cel care a dat numele scolii si unul din cei mai importanti CEOi din istoria Coca-Cola. Si cum ma uitam eu asa la film, numa’ – hop! Ion Stamanichi, gesticuland! sa sar din scaun, nu alta. si dupa vreo 2 minute, iar! Stama’, razand, dadea sa scape din mana nus’ce trofeu ii daduse nea Roberto! Nu mi-am inchipuit ca o sa ma bucur vreodata atat de tare la vederea lui Ion Stamanichi! A fost ca si cand as fi vazut un prieten vechi – mi-a luminat ziua!

Si a fost o zi excelenta vineri – am reusit in sfarsit sa-mi iau celularul, sunt si eu in rand cu lumea, am inceput sa strang numere, plus ca – surpriza! a venit laptop-ul!! De unde il asteptam intre 13 si 15 Septembrie, a venit!

Bine, nici o bucurie nu poate fi completa, caci atunci ceva nu e in regula. Am laptop, dar nu merge internetul la el. Iar maine e inchisa scoala, ca e 1 mai. deci… acum scriu „pe uscat”. in plus, are Windows XP home instalat. mie imi trebuie XP professional, si am inteles ca il pot obtine gratis de la scoala. dar maine scoala e inchisa, ca e 1 mai. am mai zis asta o data? sa mai zic o data: maine scoala… asa. as putea apela la Piraterie, dar prefer fara, daca se poate. si se poate. asa ca trebuie sa imi rod unghiile si sa astept probabil pana marti, caci maine scoala…

(n. trad.: intre timp, B., colegul meu de apartament, a reparat routerul si acum am internet acasa!).

joi, doi sept, era sa adorm (pentru a doua oara) la cursul de finante. si nu pentru ca ar fi neinteresant… dar are omul ala o voce monotona… monotooona si egala… nu pot sa rezist unei voci monotone. perspectivele e tulburi.

la economie, proful a intrebat intre altele: cine stie ce inseamna „de gustibus non est disputandum” (si a scris si pronuntia pe slaid: „day goos-tea-boos non est dees-pooh-tahn-dem”. nu exagerez. intre 2 bushituri in ras, am ridicat mana, convins ca impreuna cu juma de clasa. da de unde. eram singurul. le-am zis ce inseamna si m-am simtit inteligent nevoie mare („ai facut latina?” m-au intrebat dup-aia). boon. la o prezentare despre programul de mentoring (in cadrul caruia ne cupleaza pe fiecare cu cate un individ din campul muncii, pentru sfaturi si discutii), a intrebat prezentatorul daca stie cineva de la ce vine cuvantul „mentor”. Dl. Goe binenteles ca nu s-a putut abtine si, desi habar n-aveam, am mers pe intuitie: „ceva cu „mintea, mentalul” am zis, gandindu-ma la Mentatul lui Muad’Dib. Hm, zice, pe-aproape, doar ca vine de la numele lui Mentor , sfatuitorul lui Odiseu, a.k.a. Ulise. Si iata cum barca brandului meu a mai luat niste galeti sdravene (sau galoni ;) de apa… Rashid dup-aia cica „esti tare la latina , pana dai de greaca” ;). Si iata cum s-a sic transit gloria mundi…

Rashid e o figura, coleg cu mine, originar din India si Pakistan , dar crescut la Los Angeles si lucrat la Milano, si s-a nimerit sa fim „international buddies”. si asta e un program care cupleaza studenti straini cu americani, in functie de interese. Cu Rashid ma impretenisem inca dinainte pe gazon, si probabil ca fotbalul a avut un cuvant de spus in alegerea “sortilor”, caci R. tine cu Inter si are tricou cu Adriano… probabil singurul american in aceasta situatie.

miercuri, 1 sept, ziua mea, va intra in istorie drept „ziua in care am pierdut”. am pierdut „Goizueta Games” in fata celor din anul 2. ei se laudau ca niciodata anul 1 nu a castigat… si asa a fost. au fost mai multe discipline sportive in care ne-am intrecut, intr-un parc in cateva ore. eu am jucat “soccer”, aripa stanga, confuzat de unele sarcini defensive, am dat o pasa geniala cu calcaiul, dar la mijocul terenului, o angajare in adancime foarte buna, dar interceptata, o pasa bine intentionata, dar gresita, in loc sa trag la poarta, vreo 2 pase banale, plus multa alergatura in gol. in rest am scapat oamenii din marcaj la 2 goluri… pai daca n-am facut niciodata marcaj… deci… am pierdut lamentabil, cu 4-1, in ciuda faptului ca am avut cei mai buni doi jucatori de pe teren – argentinienii Santiago si Alejandro…. a, si ca fapt divers, s-a jucat pe o ploaie TORENTIALA. noroc ca inca e cald aici, ca la noi vara. chiar, ce ciudat – acasa probabil lumea incepe sa plece de la mare, se face racoare… aici e cald si placut noaptea, destul de cald ziua, dar nu mai chiar asa torid, doar ca le mai toarna din cand in cand.

e mai bine de scris la leptop decat la Palm, tot e insa obositor si mananca timp. deci, repede, singurele jocuri pe care le-a castigat anul 1 au fost jocuri de fete. in rest, pana si la ceva de genul „ratele si vanatorii” (!) ne-au batut. dar a fost o zi excelenta, una peste alta, in aer liber. dupe care am mers de am beut ceva cu totii de bun-venit (saptamanile astea au avut tot felul de modalitati de a ne spune bunvenit. foarte de gasca astia de anu 2, jos palaria!)

eu m-am dus apoi la invatat… lasasem pe ultimul moment pregatirea pentru a doua zi, la Decision and Information Analysis. O sa mai tot auziti de cursul asta, e, ca sa-l citez pe D. F., „cuiul” facultatii, tinut de profesorul cel mai sever si unul din cei mai buni de altfel – P. N. Asa ca o sa-l prescurtez DIA. inca nu stiu cu ce sa-l aseman, e o materie mai originala. contine elemente de statistica, finante, economie, contabilitate, marketing si …psihologie. scopul final este cand ai o problema complicata sa fii in stare sa o divide et impera pe bucati, pe care sa le cuantifici cat mai exact, pentru a sparge o decizie complicata in mai multe simple. interesant pana acum.

Cursurile au fost ok saptamana asta. la economie am facut o simulare in clasa foarte k lumea care esplicat cererea si oferta – foarte michteaux, am ramas cu ceva. la conta a fost hai. profu’ e un original, foarte ascutit umoristic, tanar, incearca sa faca din conta ceva interesant si amuzant. la primul curs ne-a pus sa zicem de unde venim si cate un lucru interesant despre noi, fiecare, si apoi facea glume pe seama noastra. pare un clovn neserios, dar simt ca el (sau metoda lui) e singura mea sansa de a invata vreodata contabilitate… asa ca ich bin gespannt.

cam asta ar fi. A, am uitat sa zic ceva din urma. am fost smbata cealalta la cina la J. acasa (prietenul lui A.). care a gatit, impreuna cu alt prieten. a fost prima friptura de vita care mi-a placut… si am mancat niste buruieni care am inteles ca sunt asparagus, si, ghici ciuperca, mi-au placut si alea. poate si atmosfera – a fost tare fain, prietenesc, mi-a adus aminte nostalgic de cinele la D&P. totul a culminat cu surpriza serii: J. are o chitara electrica pe care vrea s-o vanda, si, cum am improvizat niste acorduri impreuna la chitara acustica, s-a hotarat sa mi-o imprumute pana una-alta, pana zice eBay-ul „stop”. Ce baiat…

Chitara mi-a prins tare bine, in momentele de singuratate si dor, cand pana si frunzele plangeau in picuri de ploaie, cand stateam in camera gandindu-ma departe si interpretand Balada lui Ciprian Porumbescu…

Alo, lasa gluma. Aici nu plange nici o frunza. Dar de prins a prins bine, si chiar am cantat Balada lui Porumbescu. Sper ca sunt destul de departe ca el sa nu fi auzit, saracu’…

ce-am mai facut? a, mi-am luat tastatura si maus pentru laptop, sa manevrez mai bine. doar ca dup-aia am vazut ca mufele lor nu se potrivesc la laptop… sper sa le pot schimba. doar ca maine e 1 mai si e inchis…

cu acest ” maine ” in gand, e ora 4:05. seara mi-e greu s-adorm, dimineata nu ma pot trezi. tss, incredibil. iar am pierdut mai mult de o ora scriind in loc sa citesc. avem mult de citit pentru saptamana viatoare, si mi-am lasat doar ziua de maine… stiti, e liber, e 1 mai… probabil in curand voi scrie mai putin si voi invata mai mult. probabil. in curand. Sper.

noapte buna.