patimi studenţeşti

vineri, 8 octombrie 2004, 14:24

J.S. e un tip uscat. Dry guy. La propriu si la figurat. Roşcat, slab, cu buzele ţuguiate, genul fără vârstă. Umor britanic pur şi sec, mereu egal cu sine însuşi, nu cred că glasu-i are marjă de eroare mai mare de o zecime de decibel, indiferent dacă face glume sau vorbeşte serios… Una din somităţile facultăţii, pluridoctorat, certetat şi publicat, zice că predă finanţe de 23 de ani (sau 24? Sau 26? Nu mai ştiu), dar n-o arată. N-o arată fizic, că altfel… vorbeşte de parcă şi noi am fi făcut măcar vreo 10 ani din cei 20 la baschetul financiar. Sau aşa mi se pare mie… iar unii dintre colegii mei (mulţi) chiar înţeleg. Că de, cine a luat acum finanţe şi nu marketing se presupune că asta vrea să facă, deci sunt într-o clasă cu nivel ridicat. Dar eu… nu înţeleg mai nimic din ce zice. Şi asta din mai multe motive: 1: are o voce domoală, monotonă şi somniferă. 2: în zilele respective încep cursurile la 8:15 (din 1 şi 2 rezultă: duc lupte scrâncene cu somnul la ora lui, în fiecare dragă zi de luni şi miercuri); 3: nu prea înţeleg termenii tehnici, că e în engleză şi eu am trecut prin unii din ei acum mulţi ani ca gâsca prin apă în română 4: nu-mi plac formulele, şi nu fac legătura cu realitatea, mai ales în condiţiile în care sunt implicaţi respectivii termeni abstracţi şi tehnici, 5: furat de mirajul începutului de viaţă nouă, n-am prea învăţat… că în zilele respective aveam şi DIA şi mi-era mai frică de Noonan, aşa că citeam de obicei la asta şi de finanţe nu mai aveam timp. Eroareee…

Cu extemporalul ce-l dădurăm acu ceva vreme a venit şocul trezirii. Duşul scoţian e nimic… părea atât de simplu, ne-a dat şi o fişă cu formule… de unde, că dacă nu ştiam ce înseamnă, n-am ştiut pe care să o aleg… aşa că am încercat să deduc formulele băbeşte-româneşte, şi evident că n-am reuşit… şi timpul a trecut… şi aveam 4 probleme, nu una… nu vă spun punctajul, încă… n-am ieşit din zona de pericol, să lăsăm istoricii să descopere adevărul, când colbul se va fi aşternut peste evenimente. Cert e că am avut 2 opţiuni: 1) panica. PANICA. Deja se formau scenarii catastrofice: nu trec! Primul student de MBA din istorie care a picat un examen… pierd bursa… mă trimit ăştia acasă…koshmar! 2) stop. Moment de gândire. Alo, alo. Staţi jos. STAŢI JOS. Păstraţi-vă calmul. Gândiţi. Ce e de făcut? CUM putem scăpa oare? Gândiţi.

Şi vorbiţi cu K.

K. K. e în grupa mea de studiu. Probabil persoana cea mai timidă din clasă, stă retrasă ăn colţ de clasă, tot timpul preocupată, cu nasul în cărţi şi stresată. În schimb am mirosit eu că visează finanţe şi economie… aşa că am rugat-o frumos să mă ajute să înţeleg ce beep del caballo vrea să zică formulele alea… am avut 2.5 şedinţe de iluminare, şi încet-încet a început să se mai rispească din ceaţă… întâi am început să văd cu un ochi (ZeugenAuge) la distanţă de o formulă… apoi de 2… apoi cu celălalt ochi… până la douăzeşidouă. Ei îi datorez ce s-a întâmplat azi.

Pentru că de altfel nici n-am apucat să deschid cartea pentru examen… nici măcar toate notiţele de curs nu le-am citit. Am făcut însă probleme, m-am uitat peste temele de casă (pe care le făcuseră ceilalţi colegi de grupă, între care şi Katherine), şi peste formule.

În timp ce scriu ascult Paraziţii (deci nu mă prea pot concentra nici la una nici la alta, probabil se vede în deslânare), care zice înt-o melodie „doar proştii au noroc în viaţă”. Or şti ei ce-or şti… dar decât genial şi ghinionist… (a propos, Paraziţii au cu totul altă aromă aici departe… acasă nu puteam suferi mai mult de o piesă-2 de pe „irefutabil”; acum sunt deja la a doua tură de album… şi nu mă obligă nimeni. ce le distorsionează distanţa… n-ai soomn, uoo…)

Revenind, am ieşit fericit şi furios de la examenul de finanţe. Fericit pentru că sunt probabil studentul cu progresul cel mai astronomic între extemporal („quiz”, poftim) şi parţial („midterm”). Păi, nici nu era greu, date fiind datele problemei, da’ orişicât. Am reuşit să încheg o soluţie argumentată logic la absolut toate problemele din examen!! Incredibil… nu-mi venea să cred în timp ce le rezolvam fără prea mare efort, pe bandă rulantă… dar… bineînţeles că există şi un dar… am lăsat calculul rezultatelor pentru ultima parte (cam 20 de minute), încercând să mă concentrez întâi asupra gândirii, fără încurcatul în cifre. Că doar’ îmi cunosc marfa… dar nu destul. Timpul lăsat a fost prea scurt pentru calcule! Şi nici faptul că am greşit un calcul la început şi mi-am dat seama abia după o vreme n-a ajutat la eficienţă… aşa că dintr-o foaie de examen pe care o vedeam impecabilă (deja mă visam cu punctaj maxim, să-i cadă faţa Portocalei Uscate), a ieşit o kestie incompletă şi plină de ştersături… căci n-am reuşit să termin; am rămas ultimul în clasă, fata care supraveghea m-a mai lăsat să bag nişte forjă la motoare peste timpul regulamentar (!), să ia foc calculatorul lui Nenea Miess, nu alta, dar a venit Portocala valvrtej (mă rog, cât de valvrtej se poate la morga lui), şi cu o voce cu 1 decibel mai ridicată a zis „de ce l-ai lăsat, că s-a terminat examenul?”). Am scos limba la el (în gând!) şi i-am dat foaia. Că nu aveam chef de Codu’ Penal (cântă pe fundal, „singur pe stradă”).

Astfel s-a sris istoria midtermului de finanţe. Am dat aproape tot ce e mai finanţator din mine (dădeam totul dacă eram un pic mai inspirat şi terminam calculele… ahh!). Am luptat cu dinţii ca Braveheart la Rovine şi sunt mulţumit, chiar mândru în felu’ meu. E foarte posibil (şi probabil) să fi greşit, mai ales la subtilităţi, probabil scorul o să fie modest şi o să mai am mult de furcă până să conving Portocala Elitistă că pot face parte din specia de Finanţi (un fel de oameni, da’ superiori) care merită să treacă examenul. Important e însă că am dat un semn de viaţă, mişc, uite că se poate, meciul se joacă. M-am calificat în repriza a treia! (sper să nu fie nevoie de prelungiri…. Doamne fereşte…)

Uff… s-au dus două, mai sunt 3, săptămâna viatoare. Unul şi unul… 2 într-o zi (Conta şi DIA), precedate de Economie, cu o zi înainte. Nici nu ştiu cu care să încep, şi nici de unde să le apuc. DIA e open-book, deci va fi atât de greu încât nici cărţile nu ne vor ajuta… la conta s lemn, iar profu, deşi simpatic, e cam haotic… sau haotic e capul meu… sau şi una şi alta… la economie avem voie să ne facem o fiţuică (o singură foaie) pe care să scriem ce credem noi că o sa ne fie de folos… îmi vine să râd. Râs nervos.

Înainte de finanţe mă îngrijoram că dacă e să iasă bine la finanţe, tot e rău, căci se va compensa cu ceva nasol, conform legii lui Yin şi Yang (2 chinezi de la noi din an). Dar de-aia îmi pare bine că a ieşit bine la finanţe… acu’ ce pot să fac decât să mă păzesc… de exemplu să las prostiile şi să mă apuc de învăţat… la ceva. Orice. Sau să dau un tenis cu A.? :o))) hihihi… nu, că Alanbek a avut 2 examene azi, şi marketing, şi finanţe, şi e rupt săracu’. (a propos, kazahu’ e din specia briliant… nu de genul Adi Mutu, ci din ăla căruia îi sbrnâie mintea natural de mă sperie. La 24 de ani abia împliniţi (cu fast şi vodcă) se dă cu prof. N. cot la cot în credit valuations şi alte kestii derivative şi probabilistice în kazahă (probabil), că nu prea înţeleg… dar pun o mină intelectuală, privirea sinceră, dau din cap condescendent şi mă fac că filtrez ce ascult… la tenis ce ne mai luptăm noi în taibrekuri :).

Exprimare liberă pe fundal… ia să cenzurăm. Am scris ca sa scot finanţele dupe sistem, dar acum gata, mă apuc de învăţat. Somn uşor!

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s