Sardina și dorada

Ne e foame. Trecem scurt pe la hostel și o întrebăm pe Valentina unde să mâncăm ceva bun. Wikitravel zice să mănânci la restaurante deținute de familii locale, și Valentina ne zice de unul în Alfama.

Nu știm drumul exact, dar ajungem până la urmă la niște scări

DSC00331.JPG

urmate de alte scări

DSC00334.JPG

după care ajungem la o intersecție

DSC00345.JPG

de unde nu mai știm pe unde s-o luăm. Ne e foame, nu ne mai interesează să ajungem la restaurantul indicat, ne-am mulțumi cu orice mâncătorie în apropiere, dar nu vedem nici una. Tocmai ce ne învârtim în loc, că o mașină oprește – am crezut că oprește la intersecție, dar doamna deschide geamul și ne întreabă ”can I help you? Ce căutați?” ”Un restaurant.” ”Păi, uite aici” – și arată spre clădirea din fața noastră, pe colț.

Intrăm, arată interesant – foarte ”local”, ca un fel de cofetărie mică, cu oameni ce arată a localnici la mese uitându-se la un televizor. Întreb dacă putem mânca, barmanul zice – în spate. În spate sunt câteva mese ce îmi aduc aminte puternic de restaurantele mai vechi de la noi, ”clasice”, cu mese de lemn și fețe de masă albe. Nu e nimeni la masă, e mijlocul după-amiezii. Ne așezăm, întrebăm dacă mai au mâncare. Mai au, dar nu din toate.

Gonzalo, ghidul, ne zisese că sardina pe pâine e ceva tradițional la ei, așa că luăm ultima porție de sardine. Ce alt pește mai aveți? Doradă. Hai și două dorade. Și o supă. Totul pe portugheză, bineînțeles. Cei care ne servesc sunt între două vârste, arată exact cum ți-ai închipui niște oameni ”din popor”. Foarte autentic.

Sardinele sunt bune, dar doradele sunt sen-za-țio-na-le, de departe cele mai bune pe care le-am mâncat vreodată. Carne albă, moale, zemoasă, proaspătă, fără oase multe – o poezie. Am ras tot.

DSC00336.JPG

La ieșire am zis că neapărat trebuie să pozăm localul,

DSC00343.JPG

iar nenea care ședea imperturbabil pe o piatră îi dă un farmec aparte.

DSC00339.JPG

La fel de șarmantă e și tanti care croșeta sau cosea la geamul unei case faianțate.

DSC00351.JPG

Îmi place în Alfama.

DSC00355.JPG

Dar azi mai avem de lucru, așa că ne facem drum prin Bairro Alto

DSC00358.JPG

înapoi spre Praça Rossio,

DSC00359.JPG

de unde luăm tramvaiul spre Belém.

Publicitate

3 gânduri despre “Sardina și dorada

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s