Lăsăm vaporul în urmă
și ieșim în zodiace
spre mal, la stația Brown.
Amiralul William ”Guilhermo” Brown s-a născut în Irlanda pe la 1700 toamna; copil fiind a ajuns în America și apoi pe un vas, încă de mic. După o viață demnă de un serial istoric (wikipedia știe) a ajuns fondatorul și comandantul marinei argentiniene în războiul de independență și în alte războaie, devenind unul din eroii acestei țări. În onoarea lui au numit baza din Golful Paradisului.
Constatăm că nu e locuită – de oameni, adică, pinguinii sunt prezenți.
Aflăm că e locuită doar vara, sezonul n-a început încă. Nu toate bazele sunt locuite, dar toate sunt întreținute – un element foarte important în ”pretențiile teritoriale” pe care diverse state le au asupra Antarcticii (vom reveni asupra acestui subiect).
Acum doar ne bucurăm de peisaj,
pentru că Paradise Bay este o experiență eminamente peisagistică.
Urcăm din nou
spre un punct de panoramă,
spre bucuria sindromului King Kong,
care are ce vedea de sus.
Iată și filmat, un pic amețitor pe repede înainte să nu treneze.
N-aș coborî prea curând, ne bate gândul să sărim ”cruza” ce urmează, dar până la urmă ne hotărâm să mergem totuși la barcă. Doar că nu mai avem prea mult timp, colegii noștri chinezi au pornit deja (ne întrebăm despre ce o fi acest steag)
și e departe până jos –
se cer măsuri de urgență, ceea ce într-un fel abia aștept. Mă încearcă o mică îndoială asupra turului pantalonilor de schi cei noi, dar o dată ai ocazia să te dai pe fund pe un munte în jos, în Antarctica, așa că… ura și la vale. Heppaaaa!
La sfârșit au rămas doar urmele derdelușului român și chinez.
Si turul pantalonilor? Sa ne lasi tu in suspans…
ApreciazăApreciază