Bucureşti

3-5 iunie 2011 Am văzut şi eu în sfârşit centrul vechi al Bucureştiului în plină desfăşurare „nocturnă”. Pozele nu au pretenţii artistice, sunt doar de „atmosferă”. O transformare radicală faţă de cum îl ştiam. Avem şi noi în sfârşit un „centru vechi” unde nu ne e ruşine să ducem un vizitator străin – chiar mi-am…

Lacustră

8 mai 2011 Am văzut un apel nepreluat pe la amiaz când m-am dat jos din pat, şi am sunat înapoi, pentru a avea marea şi plăcuta surpriză să aflu că O. şi A. se aflau în oraş, cu copiii. Gata, ne vedem la lac. După o plimbare şi-o poveste, O. vine cu ideea să…

La cetăţi

1 mai 2011 Excursia la Vindonissa cu L. mi-a deschis apetitul pentru vestigii istorice aflate în afara traseelor turistice clasice. La o cătare pe harta Google s-a confirmat ce bănuiam – sunt o sumedenie de ruine, castele și cetăți de care n-am auzit niciodată – ia să fac un mic circuit, să vedem ce e…

Calculatorul creativ

30 aprilie 2011 Pentru fanii laptopurilor HP, dacă există așa ceva, o confirmare – sunt niște aparate creative, cu simț estetic activ, orientate cu preponderență către pictura abstractă:

De Paşti

22-25 aprilie 2011 Paștile (Paștele?) au însemnat, ca de fiecare dată, ouă încondeiate puse în coș, mâncare multă și bună, lume multă la Înviere, cu mulți oameni cumsecade și cu destul de mulți giboni aflați acolo doar pentru show gălăgios și vulgar; apoi Bucureștiul văzut de ”după blocuri”, din terminalul cel nou de la Otopeni,…

Fumetto

16 aprilie 2011 Lucerna cea frumos curgătoare ne-a întâmpinat cu vreme schimbătoare. L. și C. și-au dus 2 nepoți de vârste propice la festivalul de benzi desenate ”Fumetto”. Și cum orice vârstă e potrivită pentru benzi desenate, m-am dus și eu. Interesant e că afișul sugerează mai degrabă o activitate adresată ”oamenilor mari”. Trebuiau să…

Köln-Stuttgart

15 aprilie 2011 Din excursia la Köln-Stuttgart nu am reţinut nimic. A fost atât de scurt, încât singurele imagini sunt cu ce s-a văzut, respectiv nu s-a văzut din avion.

Lacul Grifonului

10 aprilie 2011 A doua excursie biciclistică a anului începe în cartierul nou din suburbii peste care trece avionul de zici că ai putea să-l atingi pe burtă dacă te ridici pe vârfuri; continuă cu un câmp de păpădii pe marginea drumului, o fermă idilică în depărtare, cu oi în dotare, un sat pitoresc cu…

Ad ruinam romanum Habsburgii

9 aprilie 2011 Din anul 14 î.Hr. până la 101 d.Hr., Vindonissa (azi Windisch) a fost sediul a trei legiuni romane: XIII Gemina, XXI Rapax, XI Claudia (ce nume faine aveau!). Ulterior, când situaţia s-a mai „civilizat”, adică a intrat într-o fază „civilă” a ocupaţiei, romanii au construit o fortificaţie pe care au abandonat-o în…

Biciclistice

2 aprilie 2011 Prima excursie în aer liber cu bicicleta anul ăsta a fost la Lacul Pisicii. Vremea bună a scos mic și mare la plimbare, câmpul e deja arat, semănat și foarte verde. În spatele cășilor se văd munții. Pornesc cu Wheeler prin pădure, și dau de un covor de flori lucind în soare.…

Cu mic cu macro

Martie – aprilie 2011 Odată cu înfloriturile de primăvară am purces la niște teste, să văd cum se comportă aparatul mic la poze macro. Sau, mă rog, „fotografie de aproape”, că macro „adevărat” nu făceam nici cu DSLRul, insecte şi alte alea nu-mi plac – eu la flori ce mă dau, precum taurul Ferdinand din…

Düssel-dorf

Martie 2011 La Düsseldorf am stat doar câteva ore și am făcut o singură poză, prin zona Königsallee, în centru. În rest, ce-a mai fost în martie? Vreme bună, câte-un mic dejun fotografiat la cerere, un prânz pe malul lacului, și-un apus cu avioane.

Excursiuni de primăvară

26-28 martie La o săptămână după ce m-am întors din Asia, a venit S. în vizită. M-am bucurat mult, nu ne-am mai văzut de 5 ani. În prima seară am mers în oraş, ne-am urcat în vârf de clopotniţă, am tras panorame de pe-o parte şi pe alta, după care am zis hai să mergem…

Zig-Zag asiatic – epilog

Două săptămâni, 8 ţări (din care însă 4 au fost la un moment dat (şi unele vor fi) China), o sumedenie de impresii. Iată că mi-a luat 3 luni şi jumătate să le aştern pe „hârtie” – cam mult. Atâtea ţări în aşa scurt timp nu e neapărat ceva de laudă – nu ai timp…

Nuntă la Delhi

13 martie 2011 Avionul spre Delhi pleacă foarte foarte devreme, pe la 5 dimineața, trebuie să fiu pe la 3 în aeroport, deci trezirea la 2. Culcarea la miezul nopții… numai bine pentru o zi cu nuntă. Dar, vorba lui Pierre de Coubertin, important e să participi. Zborul Dubai-Delhi durează vreo 3 ore; ajuns la…

Cel mai Burj, Khalifa

Am grijă să nu întârzii, îmi calculez paşii atent – sunt programat la O.R.L. 22:00 trecute fix, găsisem bilet la prima vizită, am avut noroc. În holul de aşteptare sunt tot felul de informaţii despre clădire, infografiate divers şi interesant. Îmi place îndeosebi un panou unde e prezentat Burjul în comparaţie cu alte clădiri celebre…

La fântâna de sub plop

Două obiective mai am de îndeplinit în seara asta. Imaginea cu Burj Khalifa noaptea nu era printre ele, dar e un binevenit bonus. Aleea cu palmieri parcă arată mai bine noaptea, prilej pentru o pozăciune artisticoidă cu două chestii subțiri şi înalte. Și-am ajuns la iazul artificial de la poalele ascuțimii, pe lângă care tocmai…

Vechiul Dubai

Zidurile vechiului oraș se scăldau în lumina serii, bântuite de fantome ale tercutului în cearșafuri albe… Ași, nici vorbă. Partea veche a Dubaiului e… dintre cele mai noi, și asta într-un oraș unde se construiește permanent. Dar centrul vechi e una dintre ultimele adăugiri, se mai văd încă urmele construcțiilor. Tot „centrul vechi” e nou,…

Bateria

Ies din metrou la nimereală, pe hartă pare a fi aproape de centru. Prioritatea numărul unu e să găsesc o baterie pentru aparatul foto. Nu departe de metrou dau de un computer center, care arată cam ca „magazinul unirea vechi” înainte de renovare. Conține mai multe buticuri, probabil foste tarabe. La primul butic cu electronice…