8 mai 2011

Am văzut un apel nepreluat pe la amiaz când m-am dat jos din pat, şi am sunat înapoi, pentru a avea marea şi plăcuta surpriză să aflu că O. şi A. se aflau în oraş, cu copiii. Gata, ne vedem la lac. După o plimbare şi-o poveste, O. vine cu ideea să ne dăm cu barca pe lac. Zis şi făcut, am urcat eu cu O. şi micuţa M., care a condus şi ea cârma. Uite că e prima oară şi pentru mine, n-am mai fost, am tot lăsat pe altă dată.

E foarte plăcut, când eşti pe apă căldura parcă nu se mai simte atât de tare,

chiar dacă probabil soarele te bate în cap şi mai abitir.

Şi dacă tot suntem la capitolul lacustru, de notat că am început implementarea unui plan ambiţios de a mă întoarce cu bicicleta din oraş acasă, şi după un drum direct, abrupt şi relativ plictisitor prin trafic, mi-a venit ideea de a încerca „calea celei mai mici rezistenţe” din punct de vedere al urcuşului, şi ea trece pe lângă lac, continuă pe lângă râu

şi abia apoi urcă pe străzi „normale”. Plimbarea pe lângă lac face toată diferenţa în serile obosite, te împrospătează excelent atingând fiorul estetic – au fost seri în care am prins o lumină senzaţională pe lac – poza cu camera mică nu reflectă splendoarea din iarbă.

E drept, a durat mai mult drumul spre casă,

dar a fost mult mai plăcut.