Trois Troyes

Luni dimineaţa am dat o fugă până la castelul Etoges,

unde am dat de nişte orătănii, mai mult

sau mai puţin colorate.

N-am avut însă mult timp de pierdut, am plecat cu A&A spre Reims, trecând prin Montmort Lucy, idilicul sat unde dormisem.

La Reims n-am mai făcut poze la catedrală, că snt la dietă de poze, încerc să mă las de supradoze. Am luat doar biscuiţi roz de şampanie şi o cafea/ciocolată caldă găsită cu greu la un bistro mai încolo, căci terasa de lângă catedrală are doar… şampanie (!). După care, ei spre aeroport, eu în jos spre Troyes.

Troyes (se citeşte „troa”) a fost al doilea obiectiv pe care mi l-am propus când am hotărât să merg cu maşina, ca să merite. Şi a meritat. M-a surprins foarte plăcut oraşul, cumva… nostim.

Auzisem că sunt Fachwerkhäuser vechi, cu lemn,

dar nu credeam că vor fi atât de vechi,

şi atât de şarmant obosite.

Am cutreierat şi pozat deci în neştire pe străduţele din centru,

până am găsit această piaţă mai mare

unde am adăstat la cea terasă pentru o galette troyeză – galetele snt nişte clătite, dar cu altă făină, aluat mai întunecat. Bună.

După mâncare am dat o tură spre partea nouă a oraşului, unde văzusem ceva biserică gotică,

iar pe hartă era un râu, pe care l-am găsit.

După care întorsu-m-am spre centru

pentru a o lua spre casă.

Nu înainte de a intra în biserica din piaţa centrală, să văd cum e pe dinăuntru. Cum intru – văd că e o expoziţie, 2 domnişoare la intrare. Întreb ca să mă aflu în treabă cât costă, nu prea aveam chef să intru. Zice „6 euro, dar e gratis pentru studenţi, pensionari şi… (se mai uită pe nişte hârtii) şomeri.” „Ăăă”, zic, „să văd dacă am carnetul de student la mine”, şi mă caut în portofel – ştiam că nu-l am. „Nu-l am”, zic, cu părere de rău – aveam o ciudată senzaţie că fata ar prefera să dea bilet gratis. Nu ştiu cum m-am mişcat între timp şi am dat cu ochelarii de pământ, de le-a sărit o lentilă (rama era spartă deja). Zic „şit”. Zice „sper că nu s-au spart”. Îi arăt rama fără lentilă, zmbind în tăcere. Zice „vă fac bilet gratuit, poftiţi.” Aş fi plătit, eram cu bancnota în mână, dar am mulţumit frumos şi-am băgat-o la loc. Aşa am intrat la neobişnuita expoziţie de sculptură din biserica din Troyes.

Arăta interesant, sculpturi vechi,

decor modern,

biserică veche.

Tare a fost combinaţia sculpturi-vitralii.

Majoritatea sculpturilor erau albe,

dar mă întreb dacă la creare or fi fost colorate, ca asta.

Cu întrebarea fără răspuns, am ieşit din nou în stradă,

şi am luat-o spre maşină. Am decis ca de obicei să mă întorc pe alt drum decât venisem, şi bine făcui, căci dădui peste această îngustissssssimă

stradă a sforii,

dar care, după cum observaţi,

e atât de îngustă încăt casele obosite au căzut una peste alta şi s-au unit sus:

Mai departe în text, am dat peste Eglise de la Madeleine, pe care o văzusem în treacăt la dus, acum dau să trec pe lângă ea, dar zic – hai totuşi să intru. Şi cum intru, zic UAU:

Deci balconul acela

o şocantă minunăţie, în biserica altfel austeră – mă rog, în afară de vitralii

care în combinaţie cu balconul

îţi luau piuitul.

Am lăsat deci piuitul acolo şi-am plecat spre casă. Au revoir, Champagne.

Reclame

4 gânduri despre “Trois Troyes

  1. mi-ar placea si mie sa locuiesc intr-un „bloc” de-a lui Hundertwasser. L-am vazut pe cel din Darmstatt si pe cel din Viena (care e in regim de locuinte sociale, pentru amarasteni). Hundertwasser e unul dintre arhitectii mei favoriti.

    Super faine si casele astea „à colombages” , asa de vechi si asa de bine intretinute:-)

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s