Zidurile vechiului oraș se scăldau în lumina serii,

bântuite de fantome ale tercutului în cearșafuri albe…

Ași, nici vorbă.

Partea veche a Dubaiului e… dintre cele mai noi, și asta într-un oraș unde se construiește permanent. Dar centrul vechi e una dintre ultimele adăugiri, se mai văd încă urmele construcțiilor.

Tot „centrul vechi” e nou, construit de la zero,

în stilul unui fort arăbesc medieval.

Cămila din dotare e îmbrăcată tradițional,

dar nu prea are cu cine – sunt foarte puțini turiști.

Găsesc urme ale unor manifestări culturale,

între care un atelier de măști… nu pentru carnaval.

Care îmi aduce aminte de discuția cu C. și întrebarea – oare femeile din țările arabe ce părere au despre tradiția asta a acoperitului total? Mie mi-a zis odată o fată din Turcia că acoperitul nu e obligatoriu conform Coranului, și nici a lui Mahomed, că e o tradiție care vine din timpul nuștiucărui război, am uitat contextul. Wikipedia zice că unii musulmani fac legătura cu ceva versete din Coran – oricum, nu se cade să discut eu problema, mi se pare însă interesantă întrebarea din punctul LOR de vedere, al femeilor acoperite. Părerea mea e că e greu să judecăm din afară cu mintea de ”(vest)-european”, de-aia aş vrea să înțeleg cum stă treaba din punctul lor de vedere. L-am întrebat pe C.; el zice că e cu dus și-ntors, și ar trebui privit statutul femeii în ansamblu în societate, multora le convine situația – nu merg la servici, au doar grijă de copii și merg la shopping (simplificând, pentru că din câte văd eu în jurul meu „grija de copii” înseamnă un servici full-time). În centrele comerciale, zice C., de multe ori își dau voalurile jos, se schimbă în haine ”vestice” și umblă prin magazine fără griji – și-așa nu le știe nimeni și nu poa’ să zică ”uite-o pe nevasta lui cutare”, că n-au văzut-o niciodată la față.

Asta pe de o parte. Pe de altă parte, multe dintre ele își doresc ”libertate”, nu atât vestimentară, cât mai ales acces la educație, în facultăți. Și se pare că există o efervescență deosebită în rândul femeilor din Dubai (mai ales), care au tot mai mult acces la educație, și se pare că se văd primele semne ale unei corelații statistice pozitive între educația mamei și a copiilor băieților din acele familii.

Discuția m-a dus cu gândul la tradițiile ”conservatoare” de la noi de la sate, despre care mai mult am citit în alde ”Ion” al lui Rebreanu, și despre cum oamenii încearcă dintotdeauna să le ”dribleze”. La ei e la fel, doar că alte bordee, alte obicee. Mi-ar plăcea să stau de vorbă cu o doamnă din aceea cu niqab, dar cum şi când, zău dacă ştiu.

Până una alta, despre viața tradițională din aceste bordee

se poate afla mai mult din muzee – în cazul de faţă, Dubai Museum,

care pe lângă hărți

vechi

arată crâmpeie din viața orașului de demult. Când nu erau îmbrăcați foarte diferit – am crezut inițial că ăștia sunt vii.

Muzeul nu e foarte mare, se parcurge repede împreună cu un grup de ruși, de la a căror ghid n-am înțeles, evident, nimic. După o poză la corabia de pe acoperișul-terasă

am verificat preţurile aparatelor foto la magazinele de electronice de peste drum (mari, preţurile), după care, răcorit, am luat-o mai departe pe străzi

prin souk-ul de textile.

Am făcut imprudența să mă uit la o cămașă arăbească, și ține-te apoi, au sărit băieții să nu mă lase până nu cumpăr. N-am însă de gând, merg mai departe până ajung la apă, la momentul oportun: apune soarele.

Orașul se vede frumos,

supt cerul Arabiei

şi chemarea muezinului. Stau un pic să ascult, privesc şi inspir aroma orientului.

Recunosc zona din prima seară când am fost cu C., mă bate gândul să trec dincolo să văd bazarul de aur, așa că trec pe niște străduțe cu multe stofe

spre zona cu bărci.

Hmmm… să trec, să nu trec? Nu trec. E deja întuneric, și dacănumănșel bazarul se închide cu lăsarea întunericului.

Așa că mă întorc pe lângă stofe

și pantofi

ca să dau de niște șepci pe care scrie… USA. Ca să vezi, în inima Arabiei.

A propos de pantofi, cei de călătorie pe care i-am cumpărat de curând au fost în sfârșit supuși ”testului pe teren”. Sunt frumoși, arată bine, au un sistem de legat tip „snowboard” foarte rapid și comod, sunt ușori, și …mă bat la un deget, poate pt că sunt mai înguști. Precedenții, a căror talpă s-a dezlipit în ploaia din Kosovo, nu la fel de frumoși și de 4 ori mai ieftini, fuseseră perfect comozi din prima clipă. Ca să vezi că nu întotdeauna dai un ban da’ stai în față.

Pantofii cu pricina mă poartă înapoi spre metrou, prin cartierul rezidențial cu magazine.

De dimineață dădusem peste un internet la 75 dirhami, le-am zis îngând să și-l bage în…modem, dar acum găsesc un internet cafe de unde scot la imprimantă cartea de îmbarcare pentru mâine. Până atunci însă mai trebuie să mă îmbarc undeva, pe seara asta.