Dublu salt înapoi

14 martie 2011

”La ce oră e zborul?”
”Ce conteaza? Am nevoie de mașină acum, am cerut acum o jumătate de oră!”

Sunt 4 angajați ai hotelului care se foiesc încoace și încolo, de o jumătate de oră, telefonând cu diverse persoane – nu au mașină.

DSC05158.JPG

Mă întrebaseră la recepție dacă vreau să chem un taxiu sau merg cu taxiul hotelului – prețul era același, am crezut că e mai sigur cu taxiul hotelului. Fals. M-au lăsat să aștept 15 minute după ce am plătit factura, abia după aceea au sunat, ca să constate că au mașină, dar n-au șofer (!), care rămăsese blocat în trafic.

”Păi, duceți-mă unul dintre voi la aeroport, e aproape!”
”Ăă…” par șocați despre o asemenea perspectivă – ”nu avem carnet de conducere…”

DSC05162.JPG

Aplic tactica ”presiune pe ei”, întrebări supărate din 2 în 2 minute, altfel nu se mișcă. La început mai mult mă prefac, dar când văd că au trecut 45 de minute mă enervez. Noroc că îmi luasem timp, anticipând de ieri, când taxiul a sosit după jumătate de oră în loc de 10 minute să mă ducă la nuntă, de am ajuns la limită. De aia nici nu le spun că am avionul abia peste vreo oră jumate, că atunci nici că se mai mișcă.

Într-un târziu apare șoferul, plecăm. E vorbăreț, pune întrebarile standard, ”totul în regulă?”, ”de unde sunteți”, ”business or pleasure”, ”vă place India”. Are efect, mă calmează :).

Traficul e intens,

DSC05165.JPG

dar în curând ajungem pe autostrada lată și netedă, și apoi la aeroport. Abia acum, la plecări, văd mai bine aeroportul cel nou. E IMENS.

DSC05167.JPG

Era în renovare acum 6 ani, acum l-au terminat

DSC05170.JPG

și e într-adevăr impresionant,

DSC05173.JPG

la cele mai înalte standarde.

DSC05172.JPG

O șoaptă în ureche îmi spune să schimb rupiile rămase înainte să trec prin controlul de securitate – cursul e 67.95 rupii la euro, față de 50.8 cât era unde am schimbat la hotel. Noroc că n-am schimbat mult – 50 de euro, care mi-au ajuns și-au și rămas. După ce am trecut de control mi-am felicitat îngerul păzitor pentru idee – există tarabă de schimb, dar doar pentru localnici…

DSC05175.JPG

Una din absurditățile Indiei, dar dat fiind că eu sunt ”aranjat” îmi dă buzunarul să zâmbesc.

După 3 ore de zbor, ajuns înapoi la Do buy trebuie să mă duc să văd de viză, sper să nu am probleme (iată cum stau cu incertitudini din nou până în ultima clipă). Pe drum însă zăresc un zbor spre casă care pleacă în 3 ore. Hmmm… teoretic mai trebuie să stau o noapte la Dubai, ar trebui să mă văd și cu C&J, care au venit încoace în cadrul lunii de miere… dar poimâine am o întâlnire pentru care nu sunt deloc pregătit, și e cu ceva miză. Rațiunea spune că ideal mi-ar trebui o zi să mă pregătesc cumsecade… hai să încerc să prind acel zbor. Nu-mi stă în fire, de obicei stau să savurez vacanțele până în ultima clipă, rămân ultimul să sting lumina… dar parcă, cumva, în călătoria asta am trăit atâtea, încât o zi în plus nu mai contează, am făcut plinul la impresii. Mai ales că nici nu reușesc să dau de C. sau J. la telefon, iar dacă nu mă pot vedea nici cu ei chiar n-are rost. Cât costă oare să schimb zborul? Mă duc la ghișeu, nu costă foarte mult. Îmi puteți trimite și bagajul, ca să nu mai trec granița? Da, nici o problemă. Hopa. Deci nu-mi mai trebuie viză, ce aș fi plătit pe viză dau pe schimbarea zborului, ajung mai repede acasă, mă pregătesc în liniște pentru ce mă așteaptă – e bine.

Mai am un pic de timp să mă plimb pe la tarabele cu cărți, și uite pe ce-mi cad ochii: 501 destinații care trebuie văzute. Caut să văd ce scrie de România, și găsesc o singură pagină:

DSC05177.JPG

Care va deveni şi ultima filă a acestei călătorii.

DSC05178.JPG

Lui Apolodor i se face dor de casă. Și a plecat, Apolodor, din Labradubaior. Și din Asia. Și gata excursia.

Reclame

Un gând despre “Dublu salt înapoi

  1. Ce des ni s-a întâmplat și nouă să ne revoltăm. Par așa de împidicați și lipsiți de efieciență. Și totuși nu am pățit nimic ireparabil în două luni cât am stat pe-acolo. Totul se rezolva într-un fel sau altul, cu sau fără stres. Noi alegem în ce fel o facem. Să fi fost asta una din lecțiile învâțate în India fără ca macar să ne dam seama?

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s