Las bagajul în cameră, cobor din nou la recepţie, îl întreb ce e de făcut prin oraş. A priori am 2 scopuri în Shkodra: să văd lacul cu acelaşi nume, şi să plec spre Muntenegru – toate astea le plănuiesc pentru mâine. Dar am citit pe drum că e şi o cetate, Rozafa – e…
Constat plăcut surprins că drumul de la Tiranë la Shkodër a durat doar 2 ore în loc de 2 ore jum’ate cât era planificat, astfel încât ajung chiar când se întunecă. Furgonul opreşte într-un rond mare, destul de luminat, dar cu aspect oarecum ponosit, de oraş comunist gri, în ciuda fântânii arteziene din mijloc. Sunt…
Las bagajul la intrare în supravegherea celor 3 doamne de la bilete, care arată exact ca doamnele de la bilete de la muzeele noastre, citesc sau croşetează. În rest nu e nimeni, mari probleme nu-mi fac, rucsacul e greu. Nici în muzeu nu e nimeni, ba da, uite două domnişoare în faţa unui tablou, pare…
„Hai, facem un skandenberg?” Ce copil n-a „făcut un scandănberg” la viaţa lui? Arm wrestling în lumea anglosaxonă. La un moment dat am auzit vag că numele vine de la ceva luptător albanez, dar prea multe nu ştiam. Gjergj („Ghierghi”) Kastrioti a fost fiul unui şef de clan albanez care a pierdut o bătălie cu…
Era R., care întreba dacă e în regulă şi am plecat. I-am zis că tocmai mă pregătesc, şi a zis că e în zonă şi poate să vină să mă ia cu maşina să mă ducă la furgon. Asta e bine. Ies afară, şi după 5 minute apare şi R. în micul Renault. Pornim prin…
4 octombrie 2010 „Tirana… when you go out on the streets, it feels like a city”, l-am auzit spunând pe un ataşat american în Macedonia. No kiddin’, am gândit, adică cum „se simte ca un oraş”? E totuşi capitală, se aştepta să fie vreun sat? Bine, cred că doar exprimarea a fost nefericită, omul probabil…
3 octombrie 2010 Am ajuns aproape de apusul soarelui, de am mai apucat să văd un pic din oraş când a făcut A. un ocol cu maşina. Lista de cazări din Lonely Planet e destul de săracă, aşa că i-am întrebat pe R. şi A. dacă au vreo recomandare. Fiind localnici, nu prea aveau treabă…
O luăm pe sus, prin Struga, dar nu oprim, că deja e târziu şi vrem să ajungem pe lumină. Nu trece mult timp şi, după o trecere a frontierei neaglomerate şi fără probleme, mă gândesc că ar trebui să iau (încă o) piatră în gură – sunt în Albania! Mă bucur, şi sunt foarte curios…
3 octombrie 2010 Atât M., cât şi A. îmi recomandaseră încă de acasă un drum de la Ohrid la Stenje, cu maşina, printr-un canion spectaculos de pe muntele (şi parcul natural) Galičica („Galiciţa”), de unde se văd foarte frumos cele două lacuri, Ohrid şi Prespa. Lacul Prespa de peste munte e mult mai puţin adânc…
Hai să bem o rakija, zice M. Nu cred că e la primul pahar, dar cum pentru mine ar fi primul, zic hajde (mă distrează cât de mult folosesc şi ei acest cuvânt, pronunţat identic cu al nostru „haide”). Trebuie gustată şi răchia lor. E… ca a noastră, doar că galbenă la culoare, făcută din…
Întrebare pentru un milion de lire sterline la „vrei să fii milionar”: care e cel mai vechi oraş cu prezenţă neîntreruptă a civilizaţiei umane? Variantele erau Damasc, Ierihon, Babilon (parcă) şi Ohrid. Răspuns corect? Ohrid. Chichiţa era cuvântul „neîntreruptă” – toate celelalte oraşe au avut perioade când au fost părăsite, chiar dacă propriu-zis sunt mai…
1 octombrie 2010 Sveti (Sfântul) Naum e o mânăstire veche, de fapt un întreg complex unde mişună păuni. Lăcaşul e construit chiar pe malul lacului Ohrid, la extremitatea sud-vestică a Macedoniei, la vreo 30km Sud de Ohrid, foarte aproape de graniţa cu Albania. Mânăstirea a fost ctitorită în jurul anilor 900 (nouă sute, nu o…
1 octombrie 2010 Prima activitate planificată de organizatori a fost o excursie la Sveti Naum – perfect, mă scuteşte de un drum pe care voiam să-l fac oricum (îmi spusese fostul coleg M. să nu ratez obiectivul). Avem autocar aranjat, cu ghid cu tot – zice că e profesor de turism la universitatea din Ohrid.…
1 octombrie 2010, 03:30 În librăriile ”normale” Croaţia e singura ţară balcanică prezentă. Noroc că mi-a zis o tanti librăreasa de la colţ despre o altă librărie specializată în călătorii, unde am şi găsit ce căutam. Poate aş fi găsit şi ghidul de conversaţie pe care-l voiam, dacă n-aş fi uitat să întreb. Chiar şi…
30 septembrie 2010, 02:20 Prima cataramă a rucsacului s-a închis cu un „clac” clar. Clic, clac şi celelalte catarame, precum încărcarea unei arme. Zgomotul îmi dă fiori. E 2 noaptea, bagajul e gata. Mi-a fost dor de rucsac. Mi-a fost dor de senzaţia dinaintea plecării. Chemarea pulsează, fiorul necunoscutului a devenit palpabil odată cu sunetul…
Nu-mi plac cerceii în nas, mai ales cei de tip belciug, ca la bou sau porc. Îmi provoacă o reacție de respingere estetica instinctivă, brrr. Chiar încercând să raționalizez, nu reușesc să înțeleg – mi se pare o formă stupidă de a vrea să pari mai interesant, deosebit, „atractiv” (?!). Și mă întreb: oare cum…
Dacă tot am ajuns în oraş, am testat şi niscai funcţii ale camerei. În timp mi-am dat seama că de fapt nici n-am prea luat oraşul la pozat mărunt, pe jos, în amănunt.
Vocea antrenorului e scăzută, tonul resemnat. „Îţi dă efect pe rever, face aşa, şi aşa, şi pe dincolo (nu mai ştiu termenii tehnici). Nu-i mai da pe lateral, dă pe mijlocul mesei, dacă-i dai mereu doar retur fără să-i faci nimic, degeaba, n-ai nici o şansă. Hai, încredere în tine.” Numai a încredere nu sună…
Iniţial nici nu mă gândeam să merg, pentru a nu altera amintirea primei experienţe. Dar când Takeda a zis „hai să mergem” (acum mai mult de un an! când a trecut?), mi-am zis că, în compania potrivită, n-aş strica o amintire, ci aş crea o cu totul alta, la fel de plăcută. Din motive independente…
explorish.ro 