Teuta şi Edona

Las bagajul la intrare în supravegherea celor 3 doamne de la bilete, care arată exact ca doamnele de la bilete de la muzeele noastre, citesc sau croşetează. În rest nu e nimeni, mari probleme nu-mi fac, rucsacul e greu. Nici în muzeu nu e nimeni, ba da, uite două domnişoare în faţa unui tablou,

DSC_4434.JPG

pare interesant, ia să văd şi eu.

E o hartă medievală a zonei, mă uit cu interes. Una din fete pare a-i explica celeilalte în albaneză despre ce e vorba, dar cum apar cealaltă se întoarce şi mă întreabă prietenos într-o engleză impecabilă dacă ştiu şi eu amănunte. Vorbeau despre bătălia de la Kosovo Polje, pivotală nu numai pentru relaţiile sârbo-albaneze, dar şi pentru întreg destinul Balcanilor. Îmi aduc aminte că Mircea cel Bătrân a fost implicat, le zic ce ştiu. Sunt evident interesate de fenomen, şi aflu de ce – una că fata care explica tocmai a terminat arheologia, ştia chestii. A doua că sunt născute în Kosovo, dar părinţii au emigrat acum 20 de ani în Suedia, unde ele au crescut. Acum sunt în vacanţă/terminat facultăţi şi fac o călătorie în căutarea „rădăcinilor”, în Kosovo, Albania, vor să meargă şi în Italia, unde e o comunitate albaneză istorică (nu emigranţi recenţi, emigranţi… medievali, de acum sute de ani, care vorbesc un dialect al albanezei undeva în Sudul Italiei). Parcurgem muzeul împreună, povestind una-alta, în principal despre ce istorie complicată au locurile noastre natale. Mă întreabă despre istoria României, n-au învăţat prea multe (cum nici noi despre istoria Albaniei sau Iugoslaviei, chiar, acum mă gândesc că am învăţat mult mai multe despre franceji şi nemţi decât despre vecinii noştri). „Pe mine mă cheamă ca pe ea”, zice şi arată spre un bust al reginei Teuta, care a cârmuit Illyria în anii 200 î. Hr. şi s-a bătut cu romanii. Pe cealaltă fată, arheologica, o cheamă Edona – nume frumoase.

Ajungem la locul unde e expus coiful şi spada lui Skënderbeu.

DSC_4435.JPG

Nu e originalul, care e expus la Viena, şi Edona spune un lucru surprinzător – ca „profesionist”, e de acord ca aceste artefacte să NU fie aici, ci în muzee precum cel din Viena, sau Luvru, sau altele de prin Vest – dacă ar fi fost aici, s-ar fi furat demult. Mă pune pe gânduri, eu aş fi fost promotorul „istoria trebuie să stea acasă”, dar într-adevăr, nu pare a fi nici un sistem de securitate, puteam lua coiful, înlocui cu altceva şi ieşi liniştiţi – nu cred că cele trei tanti de la ieşire s-ar fi uitat mult la noi.

Aflu povestea coifului lui Skanderbeg, de ce e împodobit cu o ţeastă de capră. Cică una din tacticile de luptă era să se ascundă sus pe munte între copaci, legau fân şi paie de coarnele caprelor, le dădeau foc şi le mânau în jos pe deal, chiuind, noaptea. Turcii credeau că sunt albanezii cu făclii, atacau caprele, fiind apoi la rândul lor surprinşi când veneau albanezii de sus şi băteau la ei. Drept omagiu pentru ajutorul adus în luptă, Skanderbeg purta acel cap de capră pe coif.

Ajungem pe terasă, se vede foarte frumos de sus.

DSC00507.JPG

Ne ţinem o vreme după un grup de chinezi, să auzim ce zice ghida, dar nu prea mult, coborâm, îmi iau rucsacul şi mergem mai departe. Fetele voiau să meargă la muzeul etnografic,

DSC_4416.JPG

hai şi eu. N-am 150 de Leci mărunt pentru bilet, fetele îmi fac cinste. Interioare rustice de pe vremuri,

DSC_4437.JPG

interesant de visat cu ochii deschişi cum trăiau oamenii atunci.

DSC_4440.JPG

La ieşire, o tanti care arăta exact ca tantile de pe la noi,

DSC_4441.JPG

şi parcă citindu-mi gândurile, Teuta zice „un lucru care deosebeşte mult Estul de Vest e cum arată bătrânii. La tineri nu-ţi mai dai seama, dar la bătrâni e o mare diferenţă.”

Pornim spre oraş, pe strada turistică. Le zic că vreau să iau nişte magneţi, Teuta nu se lasă până nu negociază la sânge cu vânzătoarea, scoate 10 bucăţi la 13 euro. Sor’sa (sun surori) zice „asta mică trăieşte pentru negocieri, s-a simţit ca peştele în apă în excursia din China. Eu nu pot”. Nici eu nu pot, dar mă amuză.

Mergem mai departe spre oraş, pe lângă fântână

DSC00502.JPG

şi porumbei.

DSC00493.JPG

Drept mulţumire pentru ajutor le invit la un ceai de trëndafir la una din terase. Îmi povestesc că locuiesc în Tirana la nişte rude sau prieteni, n-am înţeles exact, aici au venit cu cele două fete la care stau. „Sunt foarte diferite de noi”, zice Teuta gânditoare. Într-adevăr. Sunt cele două pe care le-am pozat de sus mai devreme. „Suedezele” sunt îmbrăcate lejer, „normal”, tunse scurt, băieţeste. Albanezele – mulate, vopsite pana corbului, cercei imenşi. Ni se alătură, stau o vreme cu noi la masă, apoi pleacă. „S-au plictisit, că n-au înţeles nimic. …Altfel sunt de treabă, trebuie doar să respecţi nişte reguli cu ei”. Continuă, ca pentru sine – „aici când am venit mulţi s-au luat de noi că ‘ooo, arătaţi ca nişte băieţi, ce-i cu părul ăsta scurt?’ Hehe, să mă fi văzut când eram rasă în cap…”
Zic că trebuie să fie interesant să creşti aşa „bicultural”. „Da”, zice Edona, „pe de-o parte suntem albaneze kosovare, dar pe de alta venind aici mă simt foarte… suedeză. Şi sunt recunoscătoare – cine ştie, dacă rămâneam aici, acum aveam părul lung, eram măritată şi cu copil…”

Una peste alta, într-adevăr cele două fete localnice sunt de treabă. Ne suim toţi 5 în furgon, eu aş vrea să prind ceva spre Shkodra, următoarea destinaţie, dar după ce vorbesc cu şoferul fetele îmi spun că sunt puţine şanse să prind ceva de aici, că nu e în drumul direct, recomandă să merg până la Tirana şi să iau furgon de acolo. Bine… n-am de ales, merg până la Tirana. Nu e departe, un pic sub o oră. Când ajungem, fetele localnice ne duc până la staţia unde ştiau că se ia furgonul de Shkodra (una dintre ele a locuit cu soţul ei acolo), merg înainte să stabilească preţul cu şoferul (merg înainte ca să nu mă vadă străin cu rucsac şi să crească preţul automat), 400 de lëke până la Shkodër, bruneta dă din cap că e „normal”, ne luăm rămas-bun şi mă sui în furgon.

Mă gândesc că, oricât de interesante ar fi locurile pe care le vezi, ce le face cu adevărat memorabile sunt oamenii pe care-i întâlneşti.

„Trebuie să vii şi în Kosova”, zice Teuta. (Albanezii zic Kosova, sârbii Kosovo) „Cândva o să vin”, zic, gândindu-mă oare ce motivaţie m-ar trimite, din toate locurile acestei lumi, tocmai în Kosovo. Nu-mi vine nimic spontan în minte, în afară de oamenii pe care tocmai i-am cunoscut. Zâmbesc şi le fac cu mâna. Microbuzul porneşte, spre Nord.

Anunțuri

4 gânduri despre “Teuta şi Edona

  1. Foarte frumos:) Parca ai calatori intr-o poveste.
    Daca vrei sa mergi in Kosovo, ar fi bine sa ai pasaportul unei tari care a recunoscut independenta lor. Din cate stiu, Romania e printre cele 5-6 tari care nu i-au recunoscut. Altfel, s-ar putea sa nu fii foarte iubit de localnici.

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s