vineri, 19 noiembrie 2004, 01:56

mergeam pe stradă şi de-odată aud un zgomot puternic, ca de zgârietură, da’ tare de tot. Mă uit în sus, şi când-colo, un zgârie-nori, zgâria un nor.

Sunt la Chicago, şi e noapte. Mi-e somn.

marţi, 23 noiembrie 2004, 23:35

tocmai am petrecut 2 ore la telefon cu HP… laptopul meu nu mai hibernează, tikălosul… şi am sunat… şi am reinstalat la draivăre… dejaba. Tot nu merge. Cică să-i dau System restore… noroc bun, că înseamnă că se şterg datele dupe hard, inclusiv docomentul de faţă… şi n-am nici timp, nici dispoziţie să fac becap.

Viteomanul Gică şi-a luat tastatură nouă. În schimb la aia veche, de la care aveam senzaţia că mă durea mâna dreaptă. Să vedem cu asta… De-aia îmi place la america, că poţi să dai kestii înapoi, nici o problemă… ia să fi încercat asta acasă… snt la a 3a tastatură, totul cu o singură cumpărătură. De la turcii de la colţ, başkan.

Aşaaa… unde rămăsesem. A, Chi-K-go.

Shyt, tot mă doare mâna…

Dar înainte de cheek-ago, am fost la meciul Atlanta Hawks – Houston Rockets (Baschet NBA pe viu! Încă un obiectiv ras de pe listă). Bilet de la şcoală, 10 parados. Meritaţi până la ultimul. Am văzut un meci istoric. Atlanta are o echipă slabă rău, ultima în clasament de departe, iar Houston e bunicică, cu Jeff van Gundy antrenor, cu Yao Ming şi Tracy McGrady în teren. Aproape toţi chinezii de la mine din an au venit să-l vadă pe Yao al lor… fenomen ăsta… 2 metri şi vreo 25… foarte bun! Mai mobil ca Ghiţă al nost… a greşit 2 aruncări la coş tot meciu’, pe numărate. 25 de puncte lejere, nuş’ cîte recuperări. Houston a condus tot timpul la 8-10 puncte. Dar… printr-o minune inesplicabilă, vulturii şchiopi de-o aripă din oraşul lui Luther (King) au revenit miraculos în ultimul minut (!!!) şi au învins cu 88-84!! Predrag (Pedja, că ăştia nu ştie pronunţa Predrag) Drobnjak, un srb înalt, cocoşat, neras şi cu faşă de chefliu parcă ieşit din crciumă l-a anihilat pe Yao în jumatea 2 şi a făcut meciul, împreună cu un puşti slab k un tzrr şi cu părul mare şi rotund stil Jackson 5. Josh Childress, daca nu se apucă de beut, fumat, drogat, cirlidăriţe şi mai pune un pic de muşki pe oase, nu mai face mulţi purici la Atlanta şi o să mai auziţi de el.

În repriza 1 am stat sus, privelişte impresionantă în Philips Arena, o sală mai mare ca stadionul Cotroceni k capacitate cilindrică oameni. La pauză am coborît cu Ohad să luăm o îngheţată (scumpă, mare şi nashpa), şi am rămas la nivelul mediu. Nu aveam voie, ne-a zis unu’ să nu stăm în picioare, şi atunci ne-am aşezat prompt jos… şi am văzut reprizele 3 şi 4 din locuri mult mai bune… la sfrşit au venit şi cirlidăriţele, asta, majoretele (na că nu mai vin cuvintele rumuneşte… te pomeneşti că mă fac de mninune acas’!), am făcut-o pe poza cu 2 din ele (hehe) – au şi bătut băeţii, ce mai, a fost fain de tot. Joc spectaculos. Cu slamdunkuri, cu alleyupuri, plus dramatismul de final – k lumea de k lumea.

Boon… Cheek-k-go. Am plecat de joi cu gîndul să mă întâlesc cu Adiţă. Tseapă, că n-a putut veni. Şi n-am putut modifica biletul, aşa că am ajuns singur kook şi încărcat cu bagaje şi mustrări de conştiinţă că mi-am părăsit colegii de echipă într-un Chick-ago ploios. Am ieşit binenţeles în explorare, că nu se putea, harta frumos, o poză mică, un mers pe jos pin centru, aşa, să simt oraşul.

Dup-aia am vrut să lucrez… dar eram obosit… şi era managerul belciugelor 2 la tembelizor… şi m-am uitat, tembelizat… adormit trziu, dimineaţa sus, că veneau băeţii şi eu nu lucrasem nimic. Mustrări…

Dar dimineaţa a venit şi mica idee, şi am făcut un teaser mic după un pic de chin în Flash pentru prezentare. Mai trziu cnd l-a văzut Jeff, să-mi dea cu el în cap: păi la asta ai lucrat, mă? Cu asta ai pcherdut timpu’?? parcă era tata.

No, şi am mers să mâncăm, şi de seara la 6 până la 3 diminea-a am lucrat la prezentare… şi n-am apucat să repetăm deloc! A venit adiţă cu simpatica însoţitoare seara, i-am arătat prezentarea, au dat cu fidbec, şi dă-i lucru înainte… pe la 3 dimineaţa jeff a trimis prin email prezentarea la kinko’s, un centru de copiere nonstop care e la fiecare 2 colţuri de stradă, şi a comandat 11 copii până la 6 dimineaţa… vezi de-aia îmi place la america… pe lângă că are internet de 40 de ori mai rapid (pe numărate) decât acasă.

A doua zi la 7 dimineaţa ne-am întâlnit să repetăm… a mers ca uns. Cu nisip. Jale, tată. Dar la 8 jumate începea… rugîndu-ne să nu intrăm primii în focuri, am intrat în sală. era o listă afişată, intram a treia şcoală, de la 11. e bine – am zis. Dar ne-au zis că era ordinea alfabetică… se trăgea la sorţi. Şi zaid a tras… ora 4. ultimii.

No, mai bine aşa decât primii. Ne-am întors la cameră şi dă-i repetiţii.

Şi a mers bine… am arătat şi animaţia mea în flash, după lupte de lămurire cu jeff, şi a fost bine primită – cea mai memorabilă kestie, se pare. Mă mir că alţii n-au făcut… cnd am intrebat de sunet, şi n-aveau pregătit organizatorii, mi-am dat seama că putem da lovitura – doar noi aveam multimedia… cei din indiana s-a dovedit că aveau şi ei pregătit, dar n-au arătat. Era riscant, că firma e cunoscută ca avnd simţ al umorului nesemnificativ… dar cine nu riscă…

Nu cîştigă, căci n-am câştigat cupa de azotat. Indiana locul 1, Chicago locul 2. S-a anunţat seara, după cină. Un pic dezamăgire, că am muncit ca salahorii, dar… aşa au muncit toţi, şi doar 2 au luat ceva.

(mai trziu, la beutele de rigoare, Jeff a cerut fidbec şi se pare că le-a plăcut şi că am fost în top 3-4 (deci probabil locul 4, că altfel ziceau top 3), vaszică în cărţi pentru titlu! Tot e ceva…

Cel mai mult m-a impresionat însă altceva. În timp ce un mare mahăr de la ATKearney vorbea spiciul de anunţ, hop, sună un telefon mobil. Al meu. Tulai, mă reped, îl închid. (noroc că după un minut, sună telefonul lui, al vorbitorului, hihi). Mă suna M. Sun dup-aia – erau strânşi la N., cu S. şi O., învăţau pentru examen (am uitat să zic că mă aştepta un examen la management marţi, cum veneam stapoi) şi aşteptau cu înfrigurare rezultatul – n-au mai rezistat şi au sunat, să zică să sunăm înapoi înainte să petrecem, că nu pleacă. (nu-şi închipuiau că se anunţă tocmai atunci, la 10 jumate seara, şi că am telefonul sonor :). Drăguţi… nebunii chiar se aşteptau să cîştigăm. Şi nu de complezenţă, chiar credeau, că văzuseră prezentarea. Asta e, a fost o lecţie bună – tre’ să ştii să şi perzi elegant – ce-i prea mult se urcă la cap, şi prăjini lungi nu se fabrică. Şi cel mai important – atunci mi-am dat seama că am căştigat nişte prieteni aici… cel puţin 2 indieni, un evreu şi o turcoaică… plus un arab, un turc şi un american, membrii echipei de shok. Şi mai sunt şi alţii.

Ca urmare, a ieşit soarele la Chea-ca-goa a doua zi. Dimineaţa am mers cu A. (zis pe aici „Eidriăn” :) şi ne-am întâlnit cu o fată de la universitatea chicago, apoi la haleală, apoi el a plecat, iar eu – sacul la spinare, harta la buzunar, şi dă-i la pas, joiană, printre sgrie-nori. Una din cele mai faine zile de la Amsterdam şi Bruges încoace… Oraşul m-a dat pe spate, ce mai. Sgrie-nori, dar plini de culor, nu gri ca la Hatalanta, oameni pe stradă (! ;), animaţie, atmosferă de metropolă americană – în sfârşit am simţit puţin ce înseamnă. Altă ţară faţă de Atalanta… nu că n-ar fi fain şi aici – aici e ca un Corneşti cu distanţele în baza 16, verdeaţă, linişte, acolo e un fel de … hmm… să-i zicem Brusel, dar supraetajat x 3. Fain, oameni buni, fain de tot. Am mărs kilometri buni până să ajung la un punct de panoramă (skyline), dar am ajuns pân’ la urmă, şi apoi m-am suit în turnul Hancock, să văd oraşul de la etajul 94. Şi ce privelişte… am prins şi apusul de soare de bardu delavrncea… oau.

Şam ajuns la Atalanta Bergamo la 12 noaptea… acasă la 1 şi un pic… a doua zi aveam ore de la 8 şiun sfert… dupemasă întâlniri cu grupa de proiecte, că avem… azi examen la management. Sunt studeent la menegimeent… (sper că nu) repeteeent …(Vank).

Evident că n-am învăţat mare lucru. Am citit în avion cu motor puţin, ieri puţin, azi puţin, şi gata. Raţionamentul a fost următorul: examenul a fost mai uşor ca parţialu’, dar eu am învăţat mai puţin, aşa că tot la mijloc tre’ să fiu. Doar că… dacă examenul a fost mai uşor, şi nivelul notelor va fi mai sus… şi de asta depinde nota fiecaruia… apăi, om vedea.

Vin ploile. (cine a scris „vin ploile”? era o carte, parcă). Azi m-a plouat pe ţoaclă, dar am plecat atât de trziu, că nu ajungeam altfel la economie. Noroc că nu a turnat, ca ieri, cnd în (ultimele) 2 minute am fost fecut fleaşkă. Cât de la intersecţie pân-acas’…

Mâine nu avem ore, de-aia snt treaz la ora asta. E pauza de Thanksgiving. Hmm. Aş putea să mă duc la New Orleans – merge şi Adi. Şi o viaţă şi o şansă avem (u got one shot… one opportunity… eminem).

Pe de altă parte, nu prea mai am dineros. din cauza competiţiilor snt în urmă rău cu învăţatu’, iar vikendul viitor vine R. . O. face o cină, m-a invitat şi B. … m-aş duce la american, să văd cum e, că s simpatici, dar la O. (care a fost primul) se va lăsa cu distracţie memorabilă, de tip chef din studenţie, cu gătit cu pier & dana, şi tot takmul… mmm… nuş ce-o să fac. Văd mâine.

Am intrat pe saitul lui Băsescu. Nici nu ştiu ce să zic… s foarte curios. Cine mai candidează oare?

Oricum, aici n-am unde vota. Noapte bună!