Fata cu nume frumos

Am zis de multe ori că asocierea emoţională zgomotoasă cu o cauză abstractă externă, la care nu ai nici un merit sau implicare, e o prostie. De la patriotismul/naţionalismul de tip agresiv, până la a te lăuda tu personal cu realizările unui sportiv, de exemplu, doar pentru că vorbiţi aceeaşi limbă, mi se par rămăşiţe greşit înţelese şi aplicate ale instinctelor ancestrale tribale. N-ai nici un merit, la ce te mândreşti cu ce au făcut alţii? De ce îţi tragi spuza realizărilor lor individuale (sau colective) pe turta ta personală?

Eeei, dar poate tocmai pentru că sunt instincte adânc impregnate, emoţiile sunt puternice şi de necontrolat – mă iau pe sus aproape de fiecare dată. De fiecare dată când „joacă ai noştri”.

Am urmărit aşadar meciul Sorana Cârstea – Jelena Jankovic de la Roland Garros cu sufletul la gură, tresărind şi ridicând de nenumărate ori pumnul în aer a „yesss”, de parcă am fi neamuri, nu alta. La început pe net, că la televizor dădea Tsonga-Del Potro. Am deschis livescorul de pe eurosport la 6-3 0-2 pentru Jankovic. Oh shit, primul set pierdut clar, DAR – o rază de speranţă, dacă e 2-0 înseamnă că a reuşit un break. Curând s-a făcut 3-0 – hopa… Am încercat să găsesc meciul live pe net, nimic. Am fost la un pas să mă înscriu pentru playerul Eurosport, 5EUR/lună, dar chiar atunci schimbau terenul la televizor, au dat pe „Susanne Lenglen” unde juca Sorana, şi m-am oprit. Din păcate a fost doar o pauză, cât a fost Tsonga la WC, au dat înapoi la băieţi. Înapoi pe livescore, între timp Sorana avea 5-0!

M-au enervat comentariile unui sârb extaziat care scria cu majuscule „adje adje jelena, desfiinţeaz-o”, de zici că viaţa lui depindea de asta. Ce prostie, m-am gândit… dar mi-a venit să-i fac în ciudă cu maximum de sarcasm când se făcu 6-0? Mi-a venit.

Citisem pe eurosport că Jankovic a chemat doctorul, mă gândeam cu ruşinată bucurie că poate s-a accidentat şi Sorana va avea meci uşor. Aşi. S-a mers „cap la cap” în setul 3, urmărit agonizant pe net, până la 4-4, când… break Jankovic. F**k. Apoi, 30-0. Gata, zic, s-a dus. Asta e, atât a putut, experienţa va avea câştig de cauză, bla,bla,bla.

30-15.
30-30.

Bravo, măcar luptă până la ultima minge, să aplaude spectatorii.

30-40.

HAI! (a fost prima dată când am strigat)

5-5! Adică cum, un sportiv ROMÂN să nu cedeze, şi pe serviciul adversarului la 0-30 să întoarcă meciul? Nnaah.

În sfârşit s-a terminat meciul băieţilor, Tsonga e bătut, haidi băi, schimbaţi odată terenu’! Şi l-au schimbat. „The 19 years-old Romanian has broken back into the game” blablabla. Să nu poată pronunţa „Cârstea”, mă aşteptam, dar să aibă probleme şi cu „Sorana” – deh, britanici. Dacă nu e Jack, Jill sau Christopher, îi încurcă.

Pozau ei în flegmatici, detaşaţi şi obiectivi, dar – i-am simţiiit… ţineau şi ei cu „noi”. Ca şi spectatorii, care au încurajat-o tot mai vocal, spre sfârşit ajungând la urale (!) la fiecare minge câştigată, indiferent cum! Oamenilor le plac surprizele, „buturugile mici”. Mai ales cele care arată precum Sorana ;). În plus, Jelena nu cred că e în topul celor mai simpatice jucătoare. Nu ştiu de ce, dar şi mie mi-e antipatică. „There’s so much DRAMA whenever she plays” – poate de-aia nu le place nici englezilor ;), are aerul ăla de parcă toate i se întâmplă numai ei.

„Ooooh!” au exclamat comentatorii, spectatorii şi… eu, când Sorana a ratat smashul de backhand după un punct luptat ca la Rovine în câmpii.

„Oh, no – and this two points before the quarterfinals…” – când a ratat stopul care i-ar fi adus minge de meci la 6-5.

De fiecare dată m-am temut – astea snt momente care pot „rupe” psihicul unui „neiniţiat”, vorba comentatorilor care îmi împărtăşeau temerea.

Dar Sorana a continuat să joace bine. N-a mai încercat stopuri, dar mingile aveau adâncime, forţă, diversitate. Jocul era consistent, nu făcea erori aiurea (în afară de cele 2 menţionate, şi care oricum au fost lovituri grele), ceea ce dădea încredere şi puterea de a ataca. Mereu. Un joc direct, agresiv, puternic, constant – atât de… neromânesc!

Nu ştiu ce-a fost cu Jelena. A stat mereu în apărare – o fi fost accidentată? N-o arăta, la cât de cu năduf lovea. Dar era o agresivitate reactivă, nu pozitivă. Părea că aşteaptă ca „asta mică” să cedeze psihic şi să înceapă să greşească, cum a şi dat semne la un moment dat. Dar au rămas semne, şi atât. Fata cu cel mai frumos prenume din circuitul WTA şi-a păstrat concentrarea atât de necaracteristică naţiei şi a câştigat cu 9-7, pe serviciul lui Jankovic, după o serie de game-uri disputate „ca-n 7 păcate”, în uralele a mii de francezi!

„Well – it’s for sure we’ll have an attractive part in the last 8”, zise satisfăcut unul din moşnegii de la microfon. Afirmativ.

Şi în loc de P.S., mai egzistă o explicaţie personală pentru acest entuziasm cu care am trăit meciul, pe lângă patriotismul pe care raţional îl reneg, dar emoţional mi-l asum – şi anume evenimentul descris aici (când au trecut 3 ani??), mai pe la mijlocul paginii.

…Ok, povestea e foarte lungă, aşa că redau fragmentul relevant mai jos:


Londra, Luni, 3 iulie 2006

Ce zi a fost azi… M-am trezit pe la 10 jumate, nici devreme, nici tarziu, oricum un progres. Nu prea stiam ce sa fac in conditiile date. Seara ma gandisem sa intreb cum e treaba cu Wimbledonul, imi dadusem seama ca se desfasoara in zilele astea. Am intrebat la gara. Mi-au zis cum sa ajung. Hai sa incerc. Tren, schimbat, ies in statie la Wimbledon. Coada la autobuz. In timp ce astept – numa’ ce-l vad pe Roger Federer!

Nici acum nu stiu daca era el sau o sosie, era ceva actiune a unui sponsor. Roger (daca era el) a stat putin, dupa care.. a aparut Cliff Richard!

Asta aproape sigur ca era el. A cantat vreo 2 cantece, cat sa nu ne plictisim de asteptat. Iaca pozna, zic, incepe bine. Poate a fost o decizie buna sa prefer asta muzeelor sau hoinaritului. Si a fost. Am ajuns la terenuri, m-a cuprins un pic de emotie – eram la WIMBLEDON!

Dupa un lung marsh in cautarea intrarii cu bilete, am gasit, mi s-a dat un bilet cu numarul… de la coada (!), cu care am mers mai departe prin controlul de securitate, si am ajuns la bilete. Un bilet pe terenul central, unde juca Hewitt, era 59 de lire. 120$. Am zis pas. Altu’ mai eftin aveti? 17 lire, pentru toate terenurile de la 3 la 19. Acesta estem. Singurii mai cunoscuti care jucau la ora aia si erau accesibili erau Jonas Bjorkman (mai joaca, de pe vremea lui Edberg!)

cu Max Mirnii, bielorusul.

Am aflat ulterior din ziare ca snt prieteni si parteneri de succes la dublu (nr. 2 mondial), dar pe teren nu s-a vazut.

bjorkman-mirnîi

Era 2-0 la seturi pentru bjorkman. Bine, zic. Se termina repede, apuc sa il vad si pe Leander Paes, indianul (alta legenda, joaca de pe vremea lui Pazvante, cred ca acum 10 ani am auzit de el).

Intre timp, sa dam o fuga la Marele Ecran care arata ce se intampla pe terenul central, 1 si 2, cele neaccesibile de aici. Hewitt conduce.

Si numa’ vad cum in josul ecranului sunt meciurile in desfasurare, de pe fiecare teren. Ma uit intr-o doara. Si vad un nume: S-M Cristea. HOPA! Romanesc! Ba nu e Cristea, e.. Cirstea – tot romanesc! Ia sa vedem, terenul 15. Fuga. S-M Cirstea (Rom) juca cu Y. Clarke (GBR)!

Am luat loc frumos in micile tribune neaglomerate (de fapt, 3 randuri de scaune), chiar langa scaunul domnisoarei Cristea. Pardon, Cirstea.

Ma, oare cum o cheama cu prenumele? Am intrebat in stanga si dreapta – nimeni nu stia. De unde o fi aparut?!? Pare foarte tanara.

sorana

Abia dupa o vreme am vazut ceva mic scris deasupra numelor. „Junior event”. Ahaa. Junioare. De-aia n-o stiu. Bine si-asa. Si da-i poze.

La un moment dat, ma uit intr-o doara in dreapta – parca auzisem romaneste. Cand colo, cine. Un pletos cu parul gri si sapca si ochelari de soare. Ilie Nastase! La 5 scaune de mine.

nastase

Englezoaica mica si durdulie castigase al 2lea set, dupa ce a noastra luase primul. 2 domni englezi batrani din ultimul rand, i-am suprins – in loc sa se uite la durdulia lor, nu aveau ochi decat pentru a noastra. Cred si eu.

Desi ei nu cred ca admirau jocul, ci alte aspecte, Sorana (parca asa il auzisem pe nea Nastase incurajand-o) presta un joc bun,

si a luat setul decisiv destul de lejer. Bine, ca eu emotii am avut, pe margine, dar a jucat bine. A fost cap de serie numarul 5. Bravo ei!

Cand a iesit a trecut la 10cm de mine, i-am zis felicitari si succes, a zambit mirata si a zis frumos multumesc (gndindu-se probabil „de unde o fi aparut si romanu’ asta” :) si a plecat spre vestiare, escortata de un ushier. Singura. Nu tu antrenor, nimic. Si ma gandesc – bai, acum e momentu. Fuga dupa ei, o ajung, zic domnisoara Cristea (hihi), imi dati va rog un autograf. Io si copchiii de 10 ani, da’ trebe facuta si asta. „Sigur”, zice, pac, semneaza. La care eu, nu m-am putut abtine – intrebarea probabil cea mai flatanta pentru orice „vedeta”:

„Cum va numiti?”

„Ca sa va urmaresc”, am adaugat imediat. Bine, puteam s-o urmaresc si dupa numele de familie, da’ parca mi-a venit sa dau un motiv in plus fatza de „nu stiu cum te cheama, draga.. de-a cui esti?” :) „Sorana”, a confirmat, un pic mirata, si a zis din nou frumos „multumesc pentru sustinere”. Cu placere, draga, bafta si da-i inainte, sa avem ce urmari!

Iată că am avut ce urmări! Bravo Sorana, şi baftă mai departe!

11 gânduri despre “Fata cu nume frumos

  1. Ai sa razi, dar prima oara cand am auzit de Sorana Cristea a fost in povestirea ta de la Wimbledon. :) Chiar ma gandeam cand am vazut ieri pe gsp comentariul live la asta.

    Apreciază

  2. Bravo ei, sa joace asa si mai departe ! Am citit aseara pe bb povestea….si mi-ai inveselit seara, care fusese tare proasta pina atunci ! asa ca multumesc :-) ma si intrebam cine e fata cu nume frumos ?

    Apreciază

  3. Cum ai stat tu acum cu live scores, asa am stat eu hm…, sa fi fost 2005 sau totusi 2006, cand a jucat ca junioara la Roland-Garros. Si-l tineam pe Temo la curent cu ce face. Si recunosc ca ma laudam cu ea. :D

    Merci pentru textul asta.

    Apreciază

  4. @toti – :)
    @pin: remediat linkul. si a propos de conceptul cu „laudatul”… voi reveni :). intre timp m-am mai documentat, şi am reţinut spre studiu asta şi asta. cand avea-voi timp si mai cristaliza-se-vor ideile, poate oi scrie ceva pe tema. sa i-o servesc la fileu lui takeda;).

    Apreciază

  5. M-am linistit acum. Am citit linkurile de la tine. Interesant Orwellu’. De vazut ce n-am evoluat intre timp si ce pasional e flegmaticul intelectual englez. ;)

    Concluzia e ca e foarte ok sa fii mandru de realizari. Esti, pardon, sunt o mare patrioata. :D :cool:

    Apreciază

Comentezi?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s