Ieri a fost o zi pierdută. Din anumite puncte de vedere (de exemplu, pur academic). Din alte puncte de vedere (de exemplu, sportiv-jurnalistic), dimpotrivă.

Am fost la facultate pentru a înregistra impresii ale studenţilor pentru website. Cu camera vidio, O., A., S., E. şi Proiectul Documentar. Am prestat şi noi (42 Consulting, zişi Echipa Greciei la Euro, zişi Finaliştii surpriză) un cântec de lebădă concretizat în mici framgente din epopeea „cum naiba am ajuns noi la Chicago”. Una din kestiile punctate de mine a fost diversitatea remarcabilă a echipei, şi am zis „un arab, un turc, un român şi un american”, la care ăştia m-au întrerupt în hohote – stai băăă, că sună ca-n bancurile alea de genul, „un arab, un turc, un român şi un american erau într-un avion spre Chicago. Şi când s-a prăbuşit avionul… ş.a.m.d.”. Cam aşa cu 42 Consulting.

Apoi am mărs la şcoala de muzică, kare are nişte săli mici de repetiţii cu pianine… yamaha… unele are fereastră spre afară, ca să vezi… şi dat fiind că a) snt de la Emory şi b) oricum nu te întreabă nimeni nimica, am pătruns deja a doua oară într-o astfel de sală şi am încercat pianinele. Sună fain. Am şi printat nişte note… să vedem dacă mă ţine mai mult decât tradiţionalele minuni, de 3 zile. Ieri desemplu am fost atât de obosit, încât am adormit în timp ce cântam la pian (!).

Aşa că am dat să plec acasă, cân sună I., englezul-nigerian, „colegu meu de bancă”. Uitasem, vorbisem să trntim un raquetball în dupămasa respectivă… păi, nu puteam să refuz… şi iată metoda corectă de a sări somnul.

Am jucat un raquetball pe cinste (a doua oară în viaţă, inaugurarea fu cu Zaid acu ceva vreme), cu Ian şi cei 3 muşketari sudamericani – A. şi S. (Arhentina) + P. (Benesuela). A lipsit doar B., din Brazîl, pe care-l vom vedea azi la cina de mulţumiri.

Căci azi e sărbătoarea mulţumirilor. Tre’ să-i dau un sărci pe Google să vedem pentru ce mulţumesc oamenii ăştia exact la Thanksgiving, că mulţumesc într-o veselie, e mare sărbătoare. Nu tu muncă, doar curcani. Nu ştiu dacă curcanii de la „rutieră” snt pe traseu la strns amenzi…

Încă o zi ce se anunţă fructuos academică… la 4 mă duc la Bob, care m-a invitat la thanksgivingdinnerul american, iar la 8 e varianta internaţională, cu gaşca la Ohad. Se anunţă interesant…

Dupe care însă vine furtuna: ultima sută de metri (sau ultimii 109,36132983377078 yarzi) înainte de examene. Am o prezentare de terminat pentru DIA, pentru tot grupu (ei au făcut munca, cât am fost plecat, acu’ aş face bine să fac măcar prezentarea. Tare de treabă oamenii ăştia… prezentarea e floare la ureche pe lângă modelele de regresie, ecuaţiile variabilelor şi alţi termeni în limba străină Statistică). Apoi, teme, teme, plus recuperarea după perioada „Kearney”, în care armele învăţatului tăcueră. L-am rezervat pe Navjit pentru finanţe, pe Evgheni pentru conta… (cică E., ex-Arthur Andersen, e cel mai bun prof de conta din şcoală ;). La statistică nu ştiu zău… că M., Programatoarea, îi dusă la Los Anheles… îl luăm tot pe N., că ăsta le ştie cam pe toate prin definiţie. Sau Z., că şi ăsta cunoaşte.

Dar până atunci, să mulţumim… MULŢUMESC tutulor celor care m-au ajutat să ajung aici, şi să ajung oriunde în general, tuturor celor cu care am petrecut clipe plăcute în viaţa dinainte de Thanksgiving, din timpul, şi de după, tutulor celor de acasă care citiţi acestea, şi care nu citiţi, dar vă gândiţi, şi care nu vă gândiţi, dar orişicât; cu o menţiune specială pentru cei care ÎMI SCRIU ;). Să vă dea Domnul tot ce doriţi, zile seniiine, şi fericire, laaa… stai aşa, că asta e peste o lună. Oricum, în încheiere, cu urarea de MULŢUMESC,

SĂ JUPUIM CURCANUL !!