duminică, 14 mai 2006, 11:45

slope day (slope e panta cu iarba din curtea scolii) e ultima zi de cursuri, in cazul nostru joi. anu asta au inceput o traditie, in ultima zi fiecare vine cu un tricou nostim, in care ori face michteaux de un coleg, sau de programul de mba, sau de orice altceva. Cine are cursuri merge la cursuri, cine nu shade pe panta cu iarba, unii au adus scaune, shezloange, au facut picnic in toata regula. Comitetul „cadoului clasei” a organizat un gratar, au adus butoaie de bere (celebrele „kegs”).. a fost o dupamasa relaxanta. Multe, foarte multe poze, care se gasesc aici: http://www1.snapfish.com/share/p=58141147621430866/l=97469657/g=13492920/otsc=SYE/otsi=SALB

In timpul dupa-amiezii s-a anuntat primul clasament business week pentru programele de „undergraduate”, adica „aseul normal”, top 50, si Emory a iesit pe locul 5 (!). nu ma asteptam, dar am aflat dup-aia ca astia micii is tari de tot.

Ultima zi de scoala a trecut pe nesimtite, nici nu mi-am dat seama cand am avut ultimul curs.. nostalgie..
Apoi am avut cateva zile de pauza, in care planul era sa merg in canada, la toronto, la D., P. & D.. trimisesem documentele pentru viza de ceva vreme, dar pasaportul nu venea… trebuia sa plec din 5 pana prin 10.. pasaportul a venit in 8.. n-am mai plecat.. din pacate.. tot din pacate am jucat baschet cu T… 1 la 1.. meci interesant. Intai, la incalzire, T. nu prea nimerea cosul.. si din cum se misca, mi-am zis, ei, o sa fie un meci destul de usor.. ce greseala.. cum a inceput meciul, au inceput sa-i intre toate aruncarile.. din orice pozitie.. concentrare, forta.. turcia.. multe scheme nu stia, dar pe care le stia le aplica cu energie, iar eu miscandu-ma letargic ca de obicei, m-am trezit condus cu 5-0 inainte sa-mi dau seama ce se intampla.. atunci mi-am zis, „bine, gata, hai sa jucam”.. aiurea.. cand aveam mingea incercam „scheme”, care nu ieseau.. 7-0.. noroc ca T. a inceput sa oboseasca si nu i-au mai intrat mingile.. am inceput si eu sa tai din scheme si sa arunc la cos mai simplu.. am ajuns la 9-9, meci incins, m-am mai energizat si eu.. „boro, boro”.. la o faza incinsa insa, creierul a uitat unde sunt picioarele, si l-am calcat pe T. pe picior, glezna alunecand stramb.. durere ascutita.. si o-am scrantit.. vai, ce ciuda mi-a fost! Vaai, ce ciuda! Astia 2 ani am avut mereu grija, m-am ferit, si n-am avut nici un accident de acest gen, nici la baschet, nici la fotbal.. nu c-as fi jucat prea mult, da’ orisicat.. si acuma, la spartul targului.. dat fiind ca nu-mi venise viza de canada au ramas si colegii mei aici.. ei puteau pleca, dar au ramas.. si voiam sa facem niste excursii cu colegii in zona, la chattanooga ciuciu si in alte locuri.. noroc bun.. am stat in casa alea 4 zile.. gheata.. fasha rece.. ben gay.. tot tacamul.. s-a mai imbunatatit, din pacate cum s-a imbunatatit un pic, am mers.. asa ca inca nu s-a vindecat de tot.. trebuie musai sa se vindece inainte sa plec in calatorie..

Calatoria.. visurile mele pentru america de sud s-au destramat in fum.. chiar imi daduse E. niste carti cu bolivia si peru, cand eram mai entuziast, am aflat ca nu pot iesi din State dupa ce-mi expira viza.. pot ramane aici o luna, dar daca ies imi iau nus’ce document, si la intrare e riscant – daca dau de un vamesh in toane proaste nu ma lasa sa intru in tzara.. colegi au patzit.. si toti sunt in aceeasi situatie.. asa ca tzeapa.. nu ma pot duce nici in canada sau mexic.. voiam sa merg in puerto rico, ca e tot un fel de america, dar am aflat ca e tratat ca si cand iesi din tzara.. asa ca am hotarat sa extind calatoria de pe coasta de vest, planificata initial doar pentru 2 saptamani, cu inca 2. planul e.. dar nu mai zic nici un plan, din superstitie, ca am zis planul sudamerican inainte de vreme, si iata ca n-a iesit.. va zic eu.. pana acum avem doar biletul pana la Los Angeles, in 20 mai.. Luminita, venim.. plec eu si cu N., fetele si alti baieti s-ar putea sa vina pe drum, in diverse etape. Mai vedem. Ce pot sa spun e ca mi-am luat bilet la meciul de fotbal romania-uruguay din los angeles, 23 mai.. inca n-au venit biletele, asa ca nici aici sa nu ne ambalam.. dar abia astept…

Ce bine ca a venit A. la festivitatea de absolvire.. vaai.. la toti de pe-aici le-au venit carduri de familii si prieteni, s-a triplat populatia catunului Emory in 2 zile, furnicar de lume pe care n-o cunosc.. la ei absolvirea e kestie de mare traditie si sarbatoare.. se umplu casele de parinti, frati, surori, prieteni.. m-as fi simtit foarte singur daca nu venea A.. asa, a fost bine, i-am facut un tur al campusului, am iesit seara in oras, fost la festivitate.. dimineata asta a plecat.. sunt trist..

Ieri am avut festivitatea „in familie”, doar programul de MBA (de un an si de doi); maine e festivitatea mare pe toata universitate, cu cipilici si pelerine. In sala de concerte a centrului de muzica ne-am adunat toti studentii cu familiile si prietenii lor. S-au tinut spiciuri, s-au dat premii si distinctii, s-a vizionat filmul documentar la care am muncit cu O., Z., N., cu ajutor de la diversi altii, si mai ales Brian B., sotul unei colege, editor de profesie. A iesit bine.. ciudat, eu am fost si la festivitatea de anul trecut, parca atunci mi s-a parut mai emotionant.. la inceput am crezut ca din cauza ca clasa lor a fost mai unita, dar dup-aia mi-am dat seama.. trebuie sa fi fost efectul de „deja-vu”.. aceleasi premii si distinctii, aceleasi spiciuri.. K., decanu’, a avut acelasi spici ca anu’ trecut!! Asta a mai atenuat un pic din emotia momentului, parca a fost un pic anticlimatic.. dar e bine, ca altfel as fi plans in hohote. Asa, doar o lacrima ici-colo, bine camuflata. Imi trimisesera astia un email inainte, sa stau undeva in apropierea scenei, ca o sa ma cheme.. am crezut ca o sa ma cheme pe scena ca „recunoastere” pentru munca la filmul documentar.. care urma sa fie la sfarsit, asa ca stateam linistit.. dup-aia mi-am adus aminte ca am fost nominalizat si la un „core value award” pentru diversitate. Se da un premiu pentru fiecare din cele 7 „valori fundamentale” ale scolii – curaj, integritate, responsabilitate, rigoare, diversitate, echipa, comunitate. „Diversity” am vazut ca aici inseamna in principal „rasa” – albi-negri-maro (hispanici), desi pentru mine inseamna intai puntzi multiculturale, motiv pentru care m-a si nominalizat un preten.. indian. Nu N., ca el stie mai bine ;D, ci V.. Si cand am vazut ca finalistii dintre nominalizati se urca pe scena, am zis „aha” si m-am gandit sa-mi indes lucrurile din buzunarele de la haina (pline cu kestii, de la portofel la chei si camera foto) in geanta de la camera video.
N-am apucat sa termin gandul ca se anunta distinctia „unsung hero”, adica „eroul necantat in stihuri”, sau, in varianta fotbalistului Robert Nitza de la Foresta Falticeni/Suceava, ulterior steaua si rapid, „sunt bun dar nu ma vede nimeni” (tre’ sa propun sa se numeasca „trofeul robert nitza”). Hop, m-au anuntat pe mine. Tulai, bine c-am fost atent, intamplator.. am primit asadar trofeul, cu buzunarele pline, asa cum erau. Nu-mi place deloc treaba asta cu decernarea de trofee, urasc scena, nu ma simt deloc in largu’ meu.. N-am vazut nimic, decat drumul pana acolo si inapoi.. mi-am adus aminte de cand l-am jucat pe shakespearul pe scena, ca nu vedeam spectatorii.. daca tot era „eroul necunoscut”, nu puteau si ei sa dea doar un email.. ma rog.. banuiesc ca motivul pentru care am primit a fost ca m-au tot vazut filmand si pozand, tot timpul, toate evenimentele, si s-au gandit ca o fac pentru binele comunitatii.. habar n-aveau ca eu imi exersam hobbyul din plin si o faceam din placere.. as fi filmat cu sau fara documentar.. doar poate ca nu asa mult.. plus ca am si pus muzica (facut pe digeiul) la cateva potluckuri mari si de succes (din nou, ei nu stiau ca eu preferam sa pun muzica decat sa beau si sa dansez ca ceilalti, m-am distrat mult mai bine la „platane” ;), da’.. orisicat.

Treaba e ca am primit acest trofeu, si, cu exceptia celor cateva secunde de jena de pe scena (ca si rimeaza jena cu scena), ma bucur ca …se vor bucura parintii ;P.

Mi-am golit apoi buzunarele in geanta, si au urmat finalistii pentru „core values”. Am urcat asadar din nou, au anuntat finalistii la „diversity”, iar trofeul se acorda.. hopa. Mie. Nu m-am asteptat.. dup-aia, stand si gandindu-ma, intr-adevar probabil am cel mai „divers” grup de prieteni si cunostinte apropiate.. poate si pentru ca sunt singurul din natzia mea; ceilalti sunt pe grupuri etnice, cu mai putina expunere in „afara”, dar eu, fiind aici singur de capul meu, ma inteleg bine cu toti.. Deci, alta fastaceala, am incercat sa-mi controlez expresiile fetzei, sa nu arate jena, N. mi-a zis dup-aia ca n-am reusit, cu brio, si ca cica am pus „cea mai jenata fatza din dotare” – aiurea, baiete, i-am zis, daca ai sti cat m-am chinuit sa o CONTROLEZ.. ma rog.

Cred ca, daca stau sa ma gandesc, jena vine din pruncie, cand primeam premii si-mi era rusine, ca dup-aia ziceau copiii ca-s tocilar.. tocilarii nu e respectati in comunitatea de copii, ceea ce era dureros.. pe bune, nu glumesc.. am citit io de kestiile astea, cititi si voi „i’m ok you’re ok” si „games people play”.. sau macar fragmente, ca mine :P.. bine, poate ca tocmai pentru ca am citit ar trebui sa ma fi maturizat si sa trec de aceasta bariera pisihologica, dar iata ca unele lucruri ne urmareste pana la varste inaintate si e greu de controlat. Si, de fapt, am avut o dovada palpabila ca kestiile astea se pastreaza: au dat premiul academic, unui student care a luat 18 distinctii, adica notele maxime, din 20 posibile. Dupa ceremonie, un coleg mai cool si rebel, cica pe un ton dispretuitor – „nu mi-a venit sa cred cand l-au aplaudat toti entuziasti pe cel mai mare idiot din clasa. 18 distinctii.. dovada clara ca asta nu s-a bucurat de MBA”.. iata cum „tocilarii” nu sunt apreciati nici la varste mai inaintate de catre oamenii „cool”.. baiatul cel rau, altfel un ins foarte inteligent, cu note bune, care arata si bine, doar ca e un pic plin de el, nu s-a gandit ca poate pe bietul Bill B. asta il face fericit.. poate ca el din aceasta cauza a venit la MBA, sa ia note bune.. daca asta e important pentru om, ce-ai cu el? Sau, si mai bine, poate ca le-a cucerit fara nici un efort, poate ca e intr-adevar exceptional de destept.. ce-ai cu el? Ma rog… Adevarul e ca, la urma urmei, stand si gandindu-ma, e mai bine cu premii decat fara (mai bine cu rau decat fara rau), caci jena a trecut, fost temporara, pe cand bucuria parintilor va dura si dupe aceea.. si conteaza.. a zis si N., care a luat premiul pentru cel mai bun lider de club, clubul de consultanta.. si familia lui a fost foarte bucuroasa.. asa ca, de ce nu..

A venit si Cristi S. cu familia la festivitate, tare m-am bucurat, am avut si eu o „mica familie”.. dupa ce s-a terminat festivitatea (cu ultima parte a filmului nostru) s-a lasat haosul, ca toti au iesit in curte la un mic cocktail, si da-i si cunoaste la parinti si prieteni ai colegilor, de’ la sfarsit nu mai stiai nici cum te cheama.. am fost apoi la cina la un restaurant etiopian, cu A. & Clanul S. ;), si apoi ne-au dus acasa.. unde mi-am dat seama ca am lasat cheile de la casa in geanta unde le pusesem, pe care o incuiasem in dulap la scoala.. ualeu.. suna-l pe N., era undeva in oras cu familia lui… suna-l pe C., care s-a intors din drum, ne-a dus la scoala, dau sa intru.. scoala incuiata!! Pfuaai… ce ne facem.. le zic ca N. e la hyatt in buckhead.. zice Alex, baiatul cel mare al lui C., pai Hyatt e peste drum de noi.. asa ca ne-au lasat acolo, unde ne-am intalnit cu N., si hai acasa.. apoi seara in club, da’ deja era anticlimatic de-a binelea.. eram obositi, ca iesisem si-n seara precedenta.. si gata.. azidimineata A. a plecat.. azi am lenevit si n-am facut altceva decat m-am dus sa-mi iau cheile, si am scris aceste randuri.. lene.. maine e ceremonia mare cu cipilica, si gata..

Pozele, aici: http://www.kodakgallery.com/I.jsp?c=jml3aap.58ypld3l&x=0&y=iswccf

Altceva, nimic deosebit.. am fost cu Andreea P. (actualmente B.) la cina la restaurant romanesc saptamana trecuta.. nu stiu daca am zis, prin colegii romani de la emory, cu ocazia festivalului intercultural am aflat ca ezista restaurant romanesc in Lilburn, langa Atlanta, si am fost.. sarmale, mici, papanasi.. mancare grea si buna, restaurant cu aspect.. devreme postcomunist, cu manele la boxe si protvinternational cu sitcom romanesc pe ecran.. atmosfera suprarealista.. ciudat, familiar si strain in acelasi timp..
Am vazut si finala cupei UEFA la I… Boro s-a facut de ras.. desi daca nu rata bou’ de viduka de 2 ori singur cu portaru (nu putea rata asa cu noi???), nu m-as fi mirat ca boro sa intre in prelungiri si sa chiar castige.. ca ar fi venit peste ei.. cica sevilla a fost mult mai buna.. nu m-a dat pe spate, a fost ceva mai buna, dar ajutata si de noroc.. daca dadea viduka gol, nu mai baga ala iara 4 atacanti, sa-i lase fara aparare.. faza merge pe riverside, cand ai 0-2 si inca o ora de joc, nu pe stadion strain, cu 10 minute pana la final, panica in ghete si adversar care a invatzat nu din una, ci din doua casete… si cu parere de rau, spaniolii au invatat din povestile de pe partea raului.. riverside.. nume de stapanul inelelor.. cred ca atata asteptau spaniolii, sa vina cei patru atacanti.. sa-i prinda pe aia pe contraatac.. si bine le-au facut.. as fi vrut sa castige Boro, sau daca nu, macar sa o ia pe coaja sdravan.. sa invete stelistii de la baetii de la sevilla.. ca si ei au bagat fundasi, dar a contat atitudinea..
La MTV ruleaza astia cateva clipuri din ora-n ora, ma enerveaza, da’ mi-i lene sa ma scol sa schimb canalu’, ca sa termin de scris. O sa sortez pozele sa le pun pe net, si peste juma’ de ora il trezesc pe N. sa ne uitam la serialu’ „24”, face furori aici, am zis sa luam si noi primele episoade pe DVD, sa vedem ce-i de capul lui.
Aualeu, alt videoclip care ma enerveaza. Un baiat cu parul lung, care a fost la American Idol, care se vaita in platitudini cu o sinceritate demna de o cauza mai buna.. sau, ma rog.. daca ese banu’.. demna de o cauza mai putin buna..pana una alta, noapte buna, ca eu ma uit pe gsp.ro sa vad ce a facut steaua si dinamo. Hai rapiiidu, si daca nu, hai spooortuuu oleeoleeoleee..