„azi nu e M. aici, si putem munci in liniste”. Mai precis, „wir koennen in ruhe arbeiten”, a zis un coleg. Cand a zis „arbeiten”, m-a lovit din nou ca am un sentiment diferit cand zice un neamt „arbeiten” fata de cand zice un roman „muncesc” sau „lucrez”. In varianta romaneasca, am deseori senzatia subliminala fie de apasare (aproape totdeauna se subintelege un „of”, adica „muncesc, ma apasa, ce n-as da sa nu mai trebuiasca sa muncesc, dar nu pot scapa, e ca o inchisoare, supliciu, sisif”), fie de lehamite, nepasare sau neseriozitate – cu ghilimele subintelese la „lucrez”.

cand vorbeste un neamt despre „arbeiten”, senzatia subliminala e… neutra, spre pozitiv chiar. Munca e un lucru acceptat, fara discutii, fara comentarii. Arbeiten, si gata. Ba chiar au un fel sonor de a zice „arbeiten” care face cuvantul sa „se remarce” in propozitie. (De cate ori aud cuvantul asta imi vine sa zic „arbeit macht frei”, dar ma abtin pana la urma.)

Ma intreb daca astea sunt doar reflectii ale propriei mele mentalitati, sau e o chestiune „culturala”.

Si acum gata. Arbeiten.