Chemarea Nordului (20): Fiorduri

25-26 iulie

Cea mai simplă cale de a vedea ceva din fiorduri rapid e “Norway in a nutshell”, un pachet de excursie care te duce prin cele mai cunoscute fiorduri, patrimoniu UNESCO. Se ia trenul de la Oslo la Myrdahl, una din cele mai pitoreşti trasee din lume, de acolo autobuzul la Voss, şi de acolo vaporul până la Flåm, de unde mai departe cu trenul. Totul durează o zi. Plecarea la 8 din Oslo, ajungi la 8 jumate seara în Bergen.

Merită.

Bineînţeles, obosit fiind, plus “efectul feroviar” – nu pot sta treaz în tren – am dormit cu bulbuci în prima parte a călătoriei. M-am trezit cu spasme ca să dau ochii cu peisaje de genul ăsta

E de altfele peisajul definitoriu, pentru mine, al acestor locuri: Lacurile-Oglindă.

Vorba unei co-călătoare, “credeam că astea există doar în cărţi ilustrate, dar uite că sunt şi în realitate!”.

.

Un alt element definitoriu sunt cascadele, găsite la tot pasul, mari, spumoase,

sau subţiiiri şi înaaaalte

Am ajuns la apă, pe care am accesat-o cu barca, urmăriţi de pescăruşi jucăuşi cu curenţii de aer din jurul nostru.

Cu ocazia asta am aflat că fiordurile sunt văi glaciare în care s-a infiltrat apa mării. Diferenţa faţî de văile râurilor e că gheţarii sapă până sub nivelul mării, ceea ce râurile, evident, nu fac. Astfel a fost posibil ca apa mării să intre aici odată ce gheţarii s-au topit. Şi arată cam aşa,

ca nişte lacuri elveţiene mai mari şi mai complicate, un fel de Vierwaldstaedter See la pătrat/cub etc.

Cu parcă mai multe case aruncate la întâmplare, zaruri de zeu,

şi sigur mai multe cascade.

Ei, şi aşa am ţinut-o, plăcut, pe apă vreo câteva ore. După aia, drumul cu autobuzul şi apoi cu trenul a fost în continuare presărat cu drumuri şi văi tip Transfăgărăşan,

cascade la greu, şi lacuri-oglindă.

Ajunşi în Bergen, până să una-alta, cazare, cutare, s-a făcut de apus de soare

savurat la un fish and chips pe mal în port. Merlucius, peştele. M-am gândit dacă să le spun tovarăşilor mei de călătorie cu care mă înhăitasem pe drum, un domn polonez şi o doamnă braziliană, bancul cu merlucius. Am ezitat, şi apoi am uitat.

Ei s-au retras la apartamente, eu am continuat hălăduiala prin oraş,

că aveam o singură seară la dispoziţie. Am urcat cu ultimul funicular sus pe munte (eram singur în maşinărie),

şi a meritat.

Portul Bergen la apus e feieric, iar coloarea apei avea ceva mercuric.

Descendând de asemenea cu ultimul funicular, am purces apoi la o tură prin oraş.

Musai la casele emblematice din port

lângă care grupuri de tineri savurau seara pe bărci

Şi m-am gândit la diferenţa dintre o metropolă gen copenhaga şi o staţiune decadentă gen Bergen. În staţiunile decadente mă simt parcă mai puţin “acasă” – chiar dacă sunt splendide, ca aceasta. Petrecăraia şi beţia mă oboseşte. Aşa că am virat-o prin centru spre catedrală,

şi înapoi,

şi gata. La culcare. A doua zi aveam autobuz la 7:30, când urbea încă dormea.

A doua zi de fiord a început cu stresul de a găsi cazare în Oslo (la hostelul unde am stat, şi unde lăsasem bagajul, mi-au zis că e plin în seara aia, fiind sâmbătă. Oops. Mi-au zis să sun dimineaţa, poate se eliberează ceva. Şi s-a eliberat. Ufffff…)

Prin fiord, Hardanger de data asta (se zice “hardanier”, iar Oslo se zice Uşlu :) a fost “more of the same”, variaţiuni pe aceeaşi temă , am plecat din Bergen cu autobuzul la Nordheimsund,

şi dă-i prin diverse colţuri de paradis nordic

spre Voss.

La început, când am urcat pe barcă,

am auzit vag ghida spunând la microfon “hi, my name is Adina and I will be your guide today”. Hm… Adina nu prea sunt în alte limbi, şi accentul părea potrivit… voi cerceta, am zis, şi am adormit în scaun. M-am trezit după o vreme, că era frig şi vânt la 9 dimineaţa pe apă, şi m-am dus să investighez.
Adina e din Tulcea, vara e ghid în Norvegia şi iarna în Laponia, partea din Finlanda. Foarte tare. La o oprire mai lungă am făcut o excursie sus la o cascadă

unde lucra Daciana, din Lugoj. Ce bine că sunt şi oameni cumsecade în contrabalans la şatrele pe care le-am văzut şi aici, trecând tacticos strada Karl Johan, şi care mi-au dat din nou un sentiment de insecuritate. Eh, dar sa lăsăm asta. Înapoi pe Văi ale Cascadelor

sau văi pur şi simplu, de un verde incredibil de verde

şi gata. Am tras la hostel, în cameră cu 2 polonezi simpatici care veniseră special pentru concertul Ice Cube (ce trecere de la Iron Maiden la Ice Cube :), şi la somn, tovarăşi, că mâine e zi lungă. Dar despre mâine…mâine.

Publicitate

5 gânduri despre “Chemarea Nordului (20): Fiorduri

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s