Chemarea Nordului (21): Exploratorii

27 iulie

Nu puteam să trec prin Oslo şi să nu le fac o vizită Exploratorilor. Sau mă rog, puteam, dar ar fi fost păcat.

Trenul spre Stockholm pleca la 4 dupămasa, aşa că am luat frumos un vaporaş spre Bygdøy, insula muzeelor. Primul popas, la muzeul Fram,

construit special pentru a adăposti celebra navă a exploratorilor polari.

Începute de Fridtjof Nansen şi continuate de Roald Amundsen, au fost explorările polare legendare despre care citeam când eram mic. Habar n-aveam ce personalitate chiar post-polară a fost Nansen, cu munca umanitară depusă după primul război mondial, cu foametea din rusia, repatrierea prizonierilor de război (“paşaportul Nansen”), cu armenii… era singurul “vestic” cu care săteau de vorbă alde Lenin şi ai lui… multe a făcut, şi tot s-a mirat când a primit premiul Nobel pentru pace.

Dar înainte de asta, a fost Fram

nava construită diferit, cu chila în formă de ou, astfel încât gheţurile să nu o spargă, ci s-o ridice deasupra. Pentru că îi venise ideea năstruşnică de a naviga vara în sus spre pol, pe la ruşi, să se lase prins de gheaţă, şi estima că un curent polar îl va aduce spre Norvegia. Aşa a şi fost. A durat 3 ani toată treaba, şi a trecut mai aproape de polul nord decât orice altă navă convenţională până atunci, şi după aia. (!)

Muzeul e fain pentru pasionaţi, eftin (vreo 3 euro, la fel de scump ca 0.5 L de apă minerală), poţi urca pe punte,

merge la cârmă,

intra înăuntru, unde e şi frust

dar şi cu urme de eleganţă.

Mi-a plăcut, şi am învăţat / mi-am reamintit despre aventurile despre care citeam odinioară. Cu Amundsen, Scott (Fram îl dusese pe Amundsen în Antarctica).

Nu ştiam de exemplu că Amundsen a dispărut într-o misiune de salvare a lui Umberto Nobile eşuat undeva pe gheaţă din dirijabilul lui. Amundsen a fost rugat să ajute, a zis “right away”, adică “sigur, imediat”, şi au fost ultimele lui cuvinte cunoscute. A plecat cu un avion să-i găsească, şi nu s-a mai întors. Cică 30 de oameni au pierit încercând să-l salveze pe Nobile, care în cele din urmă a scăpat, numele lui fiind pe “lista neagră” în Norvegia…

A urmat al doilea obiectiv al zilei, despre un explorator total diferit, dar cel puţin la fel de nebun: muzeul Kon Tiki, al lui Thor Heyerdahl.

Muzeul prezintă mai multe din expediţiile lui, cele mai notabile desigur Kon Tiki itself – iaca pluta din lemn de balsa, reconstruită

cu care a navigat din america de sud in Polinezia, 6 oameni

şi apoi expediţia RA II, pluta din papirus

cu care a traversat Atlanticul, cu un echipaj multinaţional.

Prima dată am auzit despre el de la vărul A., când eram mici. Îmi plăcea cum sună, Kon Tiki, Akuaku… vremuri…

Am “ras” rapid expoziţia, aveam doar o oră până să plece vaporaşu spre oraşu

unde urma să iau trenul.

Trenul cu microunde – fără aer condiţionat, incredibil de cald. N-aveam nici loc rezervat… am fost ridicat întâi de nişte elveţieni, şi mi s-a părut interesantă abordarea – eu când stă cineva pe locurile mele, întreb “aveţi cumva locurile astea?” – ei zic “nu”, dar încerc să triangulez întrebarea spre o posibilă eroare de alocare. Deh, învăţat cu ce-i acasă. Ori cucoana asta a zis direct – “astea snt locurile noastre”. Punct, fără dubii. M-a enervat. Copiii însă au fost foarte politicoşi, mi-au zis “mulţumesc” de 2 ori, deşi, la urma urmei, erau locurile lor.

Am găsit până la urmă loc, din a 3-a încercare, nu m-a mai ridicat nimeni.

A propos de tren şi copii, în trenul spre Bergen peste drum stătea o familie japoneză, părinţi + 2 copii de vreo 10-12 ani, băiat-fată. Foarte interesantă mi s-a părut dinamica. Părinţii vorbeau “clasic”, fără să deschidă gura, aproape neauziţi, dând din cap la fiecare frază spusă cu ezitare, parcă să nu deranjeze spiritele trenului. În schimb copiii umpleau vagonu’ de glasuri cristaline. Vorbeau tare, mult, cu gura deschisă, fără nici o treabă. Parcă erau copii americani dezgheţaţi. Mi-am dat seama că n-am auzit niciodată japoneza vorbită aşa. Cred că secretul e că familia trăieşte în Israel – probabil copiii au crescut acolo într-o cultură “relaxată”, “vestică”.
După umila mea părere, japoneza sună mult mai frumos aşa. :p

Publicitate

3 gânduri despre “Chemarea Nordului (21): Exploratorii

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s