Până la urmă am găsit şi locul cu Motocross, tot în Wohlen, dar pe partea cealaltă a dealului. Am lăsat caii de oţel în parcare lângă o căpiţă

de unde se vedea un câmp transformat în parcare de maşini (nişte ţărani),

şi am luat dealul la urcuş. Cu îngrijorare am observat că venea multă lume în jos – „să vezi că deja s-a terminat! E deja ora 4…” Am urcat totuşi, măcar să vedem „cum a fost”.

Şi am auzit zgomot de motoare. Curând, le-am şi văzut.

Din nou valul de adrenalină „de curse” şi-a făcut simţit prezenţa, fenoment pe care l-am simţit şi la cursa de formula 3000 de la Bucureşti – zgomotul puternic de motoare te pune într-un fel de transă. Să-l ascultăm:

M-am documentat cu puţin timp în urmă despre dezbaterea „cu sau fără filtru pe aparatul foto” – unii ziceau că degeaba dai o grămadă de bani pe lentile dacă apoi pui un filtru de 10 euroi – imaginea va fi slabă. Alţii ziceau că mai ales în condiţii vitrege, filtrul e bun – decât să rişti să lovească ceva lentila, mai bine pui filtru’ şi stai liniştit, chiar dacă se zgârie, pui altu’.

Eu am luat hotărârea să „umblu fără filtru” (după ce l-am avut pus mereu în ultimii ani), şi să mă adaptez situaţiei.

Acum a fost situaţie. În condiţiile astea,

decizia a fost clară: repede scos şi pus filtrul! Aşa am putut face poze în neştire, relaxat.

Dar şi mai relaxată era această domnişoară, care nu înţeleg cum dormea

în zgomotul cela asurzitor:

Salturile, sub ochii copiilor,

au fost cea mai spectaculoasă parte.

nu te saturi să-i priveşti.

După ce ne-am prăfuit bine,

am plecat.

Cum am coborât dealul, ne-a lovit liniştea,

aducându-ne aminte că nu sntem decât într-un simplu sat, în care probabil de obicei nu se întâmplă nimic. Da’ şi când se întâmplă… se aude.