Drumul spre Sigtuna

Dimineață cu ceață. Arată bine în poză, dar s-o păstra și aici tradiția ceață dimineață înseamnă soare mai târziu?

DSC03723.JPG

Cum ajung la Sigtuna?
De la Stockholm Centralen un tren până la Märsta (pronunțat merșta), apoi schimbat cu autobuz.
Buun, las bagajul la hostel,

DSC03725.JPG

și la drum pe jos spre gară.

DSC03726.JPG

Desigur,

DSC03727.JPG

dacă tot merg pe jos,

DSC03728.JPG

nu se lasă fără niște instantanee

DSC_4408.JPG

colorate

DSC_4411.JPG

și cu picățele.

DSC_4409.JPG

Ajuns la gară mă așez la coadă la bilete, nu la mașinărie, ca să primesc sfaturi potrivite cum să ajung. Îmi zice să mă duc la casele de bilete pentru rute regionale, că biletele sunt mai ieftine, aici e CFSul interregional. Mmmbine. Cobor la CFSul regional, îmi zice tanti despre bilete, cumpăr dus-întors. Planul e – până la Sigtuna o oră și-un pic, acolo vizită, apoi întoarcere, luat bagajul, fuga la aeroport.

Buun. Ajung la peronul cu pricina de unde pleacă trenul la 11:16, dar văzusem un alt tren spre Märsta la 11:10, întreb un nene, zice că ăla e interregionalul, mai rapid și mai scump. Cu cât mai rapid? Vreo juma de oră. Cu cât mai scump? Vreo 8 euro. Grrr. Aș avea nevoie de jumătatea aia de oră mai mult decât de cei 8 euro. Dar e prea târziu, nu-l mai prind, așa că mă urc aici pe peron. Până vine trenul meu mai citesc pe telefon wikipedia despre Sigtuna, nu scrie mare lucru, până să vină trenul termin și articolul, dar ultima frază e – ”populația Sigtunei a crescut în ultimii ani și datorită apropierii de aeroportul Arlanda.”

Hopa! Stai așa! Sigtuna e la 10km de Arlanda… păi n-ar fi mai bine să mă duc la aeroport, las acolo bagajul, apoi un autobuz până la Sigtuna și câștig ora pe care aș petrece-o încă o dată înapoi la Stockholm, luat bagajul și înapoi la aeroport?

Dar asta ar însemna să mă dau jos ACUM din trenul în care tocmai m-am urcat.

………Ceea ce și fac, melcul țuști din tren. Mă opresc, ezit, dau să mă-ntorc, conductorul mai ține un pic ușa deschisă (amabil), dar cu un spasm mă întorc și o iau înapoi în jos pe scări, repede la ghișeu, unde primesc niște coroane înapoi pe bilet, iau metroul până în apropiere de hostel, care de fapt nu e chiar așa în apropiere, repederepede cu puține

DSC_4419.JPG

întreruperi

DSC_4429.JPG

la hostel, unde chiar înainte să ajung iată ce văd

DSC03734.JPG

fix pe clădirea de lângă.

DSC03735.JPG

cu un ”ha!” urc, iau bagajul, întreb care e metroul cel mai apropiat, zice Slussen, șilarevedere, trtrtrtr cu bagajul spre Slussen. Nu înainte de a face poza asta la vapor, între timp s-a ridicat ceața.

DSC_4434.JPG

Ajung la intersecția cu Slussen, pare cam complicată, întreb un nene, care foarte amabil îmi zice că merge și el la metrou. Îl urmez, precis enervându-l săracu cu zgomotul asurzitor al valizei, dar asta e, nu zice nimic. Îmi iau rămas-bun după ce m-am prins cum se ajunge și când trebuie să fac aceste poze

DSC_4437.JPG

cu Ștockholmul în soare

DSC03736.JPG

și depărtare.

DSC03743.JPG


Arlanda Express face 20 de minute de la Stockholm Centralen până la aeroport, găsesc rapid seifurile de lăsat bagaje, întreb unde e autobuzul de Sigtuna, la stația numărul 15. Bilet se poate lua din aeroport. Buun. Am norocul să vină autobuzul după 10 minute (vine doar la fiecare oră duminica).

Drumul până la Sigtuna

DSC_4442.JPG

e fascinant mai ales dintr-un punct de vedere: copacii pe jumătate înzăpeziți. N-am mai văzut fenomenul, dar are logică: soarele toată iarna luminează pieziș, o singură parte a pomilor, unde se topește zăpada. Pe partea nordică sunt încă albi… Foarte fain efectul.

DSC_4444.JPG

Publicitate

Comentezi?

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s